Note, stări, zile

12 august 2019 

● M-a emoționat să văd că peste 20.000 de oameni, din țară și din diaspora, au înțeles să vină la București, pe caniculă, cu mijloace proprii („Aș! Finanțați de „reacțiune“!), în amintirea demonstrației pe care, cu un an în urmă, „instituțiile“ statului înțeleseseră să o „rezolve“ golănește, cu pumni, gaze lacrimogene, pompe de apă, minciuni manipulatorii, pe scurt cu furie mitocănească ambalată „legislativ“. N-au fost 250.000, cum se tot anunțase, dar au fost suficient de mulți ca să ne mîngîiem cu sentimentul că „societatea civilă“ există încă.

Demonstrația de anul acesta ne oferă însă prilejul unei reflecții mai nuanțate asupra abuzului polițienesc care ne-a indignat și dezgustat data trecută. Am aflat că există și un alt tip de „abuz“, mai fățarnic, un abuz de natură să deturneze sensul civismului, să valorifice deviatoriu solidaritatea populară, să transforme protestul în materie primă electorală, mediatică, propagandistică etc. Partidele de opoziție își anunță, inimos, prezența în piață, candidații la președinție profită de înghesuială ca să adune semnături pentru succesul propriu, iar partidul de guvernămînt, în loc să-și ceară scuze pentru reacția de anul trecut, în loc să ofere explicații, anchete lămuritoare, măsuri punitive pentru vinovați, se transformă în mătușă grijulie, duioasă, înamorată de insomnia națiunii. Un reprezentant notoriu al PSD (fost ministru) propune, generos, ca ziua de 10 august să devină „Ziua Unității Civice“ (un exemplu exasperant de șmecherie nătîngă), iar o altă vedetă a partidului înlocuiește dispozitivele de gazare utilizate anul trecut, la comanda colegilor săi, cu mulțumiri tandre adresate protestatarilor: au fost cuminți, înțelepți, democrați. Și – ca şi el! – s-au ferit să „politizeze“… Cît despre „forțele de ordine“, au trecut de la bîtâ la concubinaj. Se ocupă, cu lacrimi în ochi, de nevoile demonstranților: să nu le fie sete, să ajungă cu bine înapoi acasă, să fie îmbrățișați cu drag și îndemnați să mai poftească și altădată, cînd vor avea chef! Una peste alta, adunarea din 10 august a fost, anul acesta, un „succes“ pentru toată lumea. De-acum încolo, ne vom întîlni regulat și vom încununa fiecare reîntîlnire cu o sîrbă patriotică.

N-aș vrea să se înțeleagă că prefer conflictul sîngeros, că vreau „scandal cu orice preț“, dar atrag atenția că și cordialitatea mimată, festivismul ipocrit sau preluarea unui eveniment popular în sfera intereselor proprii (de carieră sau de partid) e, în alt fel, periculoasă și perdantă pentru oamenii de bună credință. Politicienii noștri sînt, în această privință, bine orientați „strategic“: își etalează solemnitatea (gata de sacrificiu) dinaintea marilor aniversări istorice, pupă, smeriți, moaște și recită „Tatăl Nostru“ în văzul publicului creștin, ca să se vadă că sînt gata de călugărie și răstignire și că lucrează direct cu Dumnezeu. Din păcate, există români „de-ai noștri“ care se lasă fraieriți pios, „gîndesc pozitiv“ și votează mistic… Iar în timpul liber savurează, ajutați de mass-media, sinistre nenorociri locale, utilizate, luni întregi, ca entertainment sau, iarăși, ca „armă“ de luptă politică, sau cîștig gazetăresc.

● Viciile de funcționare instituțională la nivel „macro“ sînt foarte grave, dar din fericire rapid perceptibile, evidente, dacă nu chiar strigătoare la cer. Dar asta face ca viciile la nivel „micro“ să treacă, adesea, neobservate, rămînînd, pe termen lung, nereformabile. Spre ilustrare, voi semnala cîteva experiențe de vacanță, în diverse locuri ale țării. „Instituția“ pe care o am în vedere este aceea a „serviciilor“. Nu, nu a serviciilor de informații, ci a serviciilor publice curente, cele a căror bună administrare pare subînțeleasă și la îndemînă. Despre ele s ar putea scrie o carte compactă. Mă opresc la cîteva asemenea „accidente“, semi-amuzat, dar și semi-isteric.

Mergi să mănînci la un restaurant bine plasat, ceri lista de bucate și comanzi, cu ochii pe meniu, „cartofi gratinați cu broccoli“. „N-avem!“ „A, n-aveți broccoli“ – spui, încercînd să fii înțelegător. „Nu, n-avem cartofi!“ – ți se răspunde prompt. Carevasăzică, „tradiționalii“ cartofi s-au reîntors, definitiv, în America… Altă comandă: „O salată de fructe, vă rog.“ (E scrisă în meniu la „deserturi“.) „N-avem!“ Unele deserturi sînt infinit mai „sofisticate“, dar materia primă pentru o banală salată de fructe lipsește. Criză! În alt loc, citești, la oferte, „supă de ceapă“. Asta da, asta nu mai e ceva chiar la îndemînă. Ceapă avem, slavă Domnului, dar rețeta franțuzească a combinației e doar pe net. Așa că, pentru simplificare, improvizăm autohton: într-o zeamă de tip „vegeta“ aruncăm cîteva felii de ceapă inexpresive și, deasupra, instalăm o bucată de pîine prăjită cu brînză. Nici o legătură cu supa de ceapă de la ea de-acasă. Rămîi perplex și melancolic: nici un bucătar nu e obligat să pună în meniu o asemenea „exotică“ rețetă. Dar dacă tot o pune, de ce nu face efortul minim să-i caute măcar alcătuirea pe Google? Adaug, trist, că stăm prost cu școala de chelneri (cu mici excepții): au ocupate doar două mese, dar trebuie să te agiți intens ca să le atragi atenția, nu sînt stingheriți de lacunele culinare ale „stabilimentului“ unde lucrează, sînt cînd de un servilism jenant, cînd de o fudulie isterică și, de multe ori, nu știu ce au de vînzare. „Un gin tonic, vă rog!“ „N-avem!“ „Păi, am văzut la bar sticle de gin!“ „Gin avem, dar nu de care ziceți dvs.!“ „Apă tonică aveți?“ „Cum să nu?!“ „Atunci aveți și gin tonic!“ „A, da?“

Nu pretind că nu există și chelneri de ispravă. Dar, statistic vorbind, ar mai fi de lucru… Reforma reală trebuie să fie integrală. Și să pornească de la un inventar de necesități globale: n-avem autostrăzi, n-avem destule spitale, n-avem școli ca lumea, n-avem closete publice curate, dar n avem nici pedagogi bine calificați, n avem, iată, nici școli de chelneri bune, n-avem nici negustori pricepuți și cinstiți, nici funcționari publici profesioniști, n-avem de mai nici unele… Cine-i de vină? Ghinionul istoric, străinii, otomanii, fanarioții, rușii, ungurii, comuniștii, capitaliștii, liberalii, iliberalii, americanii, aroganții macho, transsexualii, stînga și dreapta. Toți! Sîntem loviți de soartă. Un popor de zîne, încălecat de toți zmeii cerului și pămîntului. Asta-i situația!