Termenul „negaționism” se referă de obicei la atitudinea celor care neagă anumite catastrofe istorice: Holocaustul evreilor, lagărele lui Stalin, „Marea foamete” din Ucraina, ororile Revoluției Culturale chineze, genocidul armenilor și așa mai departe. Sînt atitudini și teorii pseudo-științifice care contestă istoria, știința și nenumărate mărturii personale, așadar în pofida oricăror dovezi solide și fapte verificate, în mod repetat și sistematic (uneori și cu susținerea unor autorități politice), cu efectul că încurajează discursul urii, antisemitismul, totalitarismul și xenofobia, ba chiar și acte criminale. Cum se știe, negaționismul este sancționat de legislațiile multor state europene (inclusiv România) și reprezentanții săi nu mai pot invoca libertatea de expresie, în acest caz, pentru a-și debita inepțiile, avînd a răspunde înaintea Justiției.

Întrebarea pe care trebuie neapărat s-o punem este dacă deja putem vorbi și de un negaționism COVID comparabil și, mai ales, dacă el n-ar trebui asimilat „vechiului negaționism” și tratat cu o comparabilă severitate de autoritățile statului, dar și de opinia publică. Precedentul limitării libertății de expresie ar trebuie extins și în acest domeniu?

În cazul particular COVID-19 putem să distingem, cred, trei niveluri de negare, adesea interrelaționate.

Avem mai întîi grupul celor care neagă pur și simplu existența bolii sau gravitatea ei, considerînd-o o „simplă gripă”. Sînt cei care, în pofida unei enorme evidențe, se împotrivesc sistematic și programatic și purtării măștii, distanțării și altor măsuri de combatere a epidemiei sau care instigă la asemenea comportamente pe rețelele sociale. Mă refer aici nu atît la simpli particulari, ci la persoane cu autoritate în comunitate. Unii dintre aceștia ocupă chiar funcții politice, alții au autoritate ca păstori spirituali; sînt unii care, fie și prin exemplul pe care îl dau, fiind cadre didactice, încurajează aceeași atitudine negaționistă printre elevi. Cred că toți aceștia – ținînd seama și de autoritatea pe care o au eventual – trebuie să fie cenzurați și, dacă recidivează în negaționism, supuși unor sancțiuni administrative și/sau penale, la fel ca și cei care susțin că la Auschwitz „n-a murit nimeni”. Acești oameni, inducînd în eroare pe alții, comit indirect, dar demonstrabil crime și trebuie tratați ca atare.

Cred că la fel trebuie tratați, mai cu seamă în timpul unei pandemii ca aceasta, și cei care, de pildă, deși recunosc existența pandemiei de COVID-19, susțin că „în spitale doctorii omoară pacienții” ori că incendiile care au mistuit recent cîteva secții ATI sînt o „făcătură”. În general, trebuie incriminate sever acele afirmații care stîrnesc ura și teama față de corpul medical, care produc teorii conspirative ce susțin, în principiu, că medicii vor răul pacienților.

În fine, antivacciniștii. Cred că aici trebuie să fie avuți în vedere nu cei care, în mod personal, nu vor să se vaccineze, fără a-i îndemna și pe alții să le urmeze exemplul. Adevărații negaționiști periculoși sînt cei care difuzează pe rețele și pe blog-uri știri false, informații pseudo-științifice etc., mai ales cei care uzează de autoritatea lor fie de medici, fie de preoți, fie de profesori sau de politicieni, spre a distruge încrederea în vaccinare, în general, și în vaccinarea anti-COVID, în special, fără a furniza dovezi concludente științific pentru atitudinea lor. Aici intră, de exemplu, cei care susțin că vaccinurile anti-COVID „omoară”, că „sterilizează femeile”, că „schimbă ADN-ul”, spre a nu ne mai referi la cei care pretind că prin intermediul lor oamenii „sînt cipați”. Uneori și aceștia propun tratamente „alternative” nedovedite și care induc în eroare pe creduli. Toți aceștia ar trebui ori să aducă dovezi concludente, ori să tacă; la recidivă, ar trebui să fie inculpați și condamnați.

Aici mi se pare potrivită o diferență de tratament: cred că de la cine susține public că „nu există COVID-19” nu mai trebuie așteptate dovezi pentru a-l incrimina pe loc. Există deja milioane de astfel de dovezi. Pe de altă parte, vaccinurile anti-COVID sînt totuși un domeniu nu numai nou, dar încă în studiu, astfel încît e nevoie, cred, de studii suplimentare. Totuși, dacă cineva susține public că vaccinurile dăunează mai mult decît ajută în prezent sau pe viitor, să i se solicite să vină cu dovezi sau să tacă. Dacă susține public că vaccinarea nu limitează cazurile grave, că datele statistice furnizate de autoritățile de pretutindeni sînt falsificate etc., să vină cu dovezi sau să tacă. Dacă susține că vaccinurile sînt un experiment și că oamenii sînt cobai, să vină cu dovezi sau să tacă. Cine cere de la amvon oamenilor să nu se vaccineze, fiindcă vaccinurile ar fi expirate, să o dovedească sau să tacă, iar în caz de recidivă să ajungă la închisoare.

Chestiunea nu e, desigur, simplă și n-am făcut decît să aștern repede cîteva gînduri. Dar, în general: nu înțeleg de ce pedepsim – pe bună dreptate – pe acela care neagă public camerele de gazare, dar nu facem nimic cu cei care neagă public și vocal existența pandemiei. Pericolul social nu-i deloc mai mic în al doilea caz și nici enormitatea afirmației mai mică. Nu înțeleg de ce îi condamnăm, de exemplu, pe cei care mai susțin „omorul ritual”, dar nu facem absolut nimic cu cei care susțin că medicii „omoară” în spitalele COVID. Dacă stîrnești ura împotriva unei etnii ești în mod justificat sancționat. De ce nu și dacă o stîrnești împotriva medicilor? Nevoia firească de a menține vie disputa științifică și de a prezenta falsificări ale teoriilor curente n-are nimic de-a face cu cei care, fără nici o probă, dar în schimb cerînd probe de la toți ceilalți, lipsiți de calificare științifică adesea, contestă, cu mare gălăgie și uzînd de facilitățile mediatice actuale, rezultatele tuturor cercetărilor și realizărilor științifice de două sute de ani.

Știu că limitarea dreptului la libera exprimare e întotdeauna problematică. Dar mi se pare intolerabil abuzul de liberă exprimare în circumstanțele din prezent și cu media existente, cu consecința nefastă a mii, zeci de mii de morți evitabili.