Masa în Balcani

Publicat în Dilema Veche nr. 896 din 10 - 16 iunie 2021
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

În Plai cu boi (prin 2002), am publicat niște texte de care, între timp, am uitat cu totul. Și dacă eu le-am uitat, sînt sigur că și eventualii lor cititori de-atunci le-au uitat. Le intitulasem „Plai cu oi. Arhivă personală de (mică) istorie”. Îmi îngădui să le reiau, nu ca pe niște relicve prețioase, ci ca pe un posibil prilej de amuzament, într-un moment în care contextul mediatic nu mai oferă decît știri apocaliptice, brambureală politică, panseuri de mîna a treia... Din cînd în cînd, mă gîndesc că ar trebui să revin în plasa actualității. Dar actualitatea e din ce în ce mai inactuală, în vacarmul ei mediocru. Așa că, decît să vorbesc, stupefiat, despre gunoaie abandonate în stradă, pentru care nimeni nu se simte vinovat (astfel încît nici o autoritate a statului nu știe cum să rezolve criza), mai bine recuperez cîteva reflecții despre consistenta temă a felului în care se mănîncă (se mînca?) pe meleagurile noastre. Judecați și domniile-voastre.

Harta deprinderilor culinare, a modurilor de a mînca, este diferită de harta statelor naţionale, a limbilor şi a obsesiilor identitare. Frontierele alimentare au altă logică decît cele politice. Există un fel de a duce la gură, o dramaturgie a praznicelor, o ritmică a îmbucăturii şi, în genere, o regie a gustului care apropie seminţii cu totul neasemănătoare în alte privinţe. Vecinătatea, duhul regional, comunitatea de destin atîrnă, în această privinţă, mai greu decît orgoliul etnic şi decît tradiţia naţională. Bucătăria greacă şi cea turcească îşi dispută pînă la caricatură reţetele, refuzînd să observe întrepătrunderea lor, refuzînd să vadă că ceea ce, în plan istoric, e încremenit în adversitate a ajuns de mult, în plan culinar, la împăcare. În ce ne priveşte, trebuie să admitem că, oricît am fi de latini, bucatele, cămările şi damigenele noastre sînt mai curînd balcanice decît pariziene sau italieneşti. Dumicatul moldovalah priveşte spre sud-sud-est, într-un blînd elan de comunicare (şi cuminecare) cu dumicatul sîrbesc, bulgăresc, peloponeziac şi minor-asiatic. Prin intermediul Ardealului şi pe căile emulaţiei culturale am integrat, e drept, o sumedenie de „acomodări” multiculturale, de iradieri apusene care ne-au devenit caracteristice. Dar cînd vrem să mîncăm „româneşte” nu putem scăpa de marele model balcanic, de buna-dispoziţie a aperitivelor (icre, măsline, telemea, ţuică) şi de ecumenismul tocăturii (mititei, cîrnaţi, chiftea, sarma).

Balcanii n-ar fi devenit, poate, „butoiul cu pulbere” al Europei dacă balcanicii ar fi luat mai în serios lecţia butoaielor lor bachice, în jurul cărora se desfăşoară, de sute de ani, aceleaşi ritualuri sacre şi profane, aceleaşi chefuri. Atenţi la tot ceea ce îi dezbină, ei lasă de izbelişte multele pe care le au în comun. Politica incendiază mereu afecte care şi-ar găsi uşor un echilibru cuviincios şi durabil printr-un simplu ospăţ comunitar. Bucătăria şi muzica ar putea deveni argumente irevocabile ale unei îndelung aşteptate şi sîrguincios sabotate Pax Balcanica. Dacă mîncăm şi cîntăm la fel, ce mai rămîne de împărţit, în afara vreunei vecine alunecoase, cu virtuţi transnaţionale… Mîncăm la fel. După ample şi laborioase cercetări în care stomacul şi ficatul, inima, vasele sanguine şi viscerele au fost instrumente la fel de solicitate ca şi mintea, am ajuns la o concluzie definitivă. „Piaţa Comună” a bucătăriei balcanice, stilul care ne uneşte, patria noastră palatală – se pot defini prin patru inconfundabile trăsături de caracter. Să le luăm pe rînd.

1) Hipertrofia aperitivelor.  Balcanicului nu-i place să ajungă, fără ocolişuri, în miezul ospăţului. Preferă să escaladeze, bucurîndu-se anticipativ, o sumedenie de „amînări” substanţiale: antreurile. Foamea nu e, deci, întîmpinată cu remedii masive, de natură să o suspende rapid, dens şi irevocabil. Se alege mai curînd  hărţuiala măruntă, preludiul prelungit, amplificarea ispitei prin „gustărele” picante, sîcîite des cu rachiuri iresponsabile… Evident, această provocare inaugurală e delicioasă, dar plină de riscuri. Alergînd lacom printre sardele, babicuri, ghiudemuri, brînzeturi, salamuri, ouă şi măsline, slănină şi şunci, salate de boeuf, cîrnăciori, legume, icre, pastrame, pateuri, răcituri, ciuperci, zacuşti ş.cl., rişti să sucombi în faza de demaraj. Îţi pierzi suflul cînd abia ai început încălzirea. Cu alte cuvinte, lansajul e vertiginos, dar, spre dezamăgirea generală,  fără perspective… Te epuizezi în... preludiu. Incapabil să continui cursa, eşti victima facilă – şi nedemnă – a unei premature saţietăţi, cu toate pagubele ei „colaterale”: stupoare calorică, obraji vineţii, pleoape grele. Zgomotului promiţător al primei fandări nu-i mai urmează nimic. De o asemenea ruşine poţi scăpa, uneori, cu ajutorul unui ţoi de tărie şi al unui borş astringent, a cărui fierbinţeală, acreală şi iuţeală să-ţi  stoarcă lacrimi de penitenţă.

Masa balcanică porneşte, aşadar, baroc, multicolor, exploziv, invers decît masa Occidentului clasic. Pentru occidental, antreurile nu sînt decît o piruetă scurtă, o gratioasă „captatio”, mai înrudită, s-ar zice, cu preparativele extra-culinare („hors-d’œuvre”), cu spălatul mîinilor, de pildă, decît cu masa propriu-zisă. Ospăţul balcanic începe cu o carnavalescă percuţie. Cel apusean se epuizează în decorativ. Diferenţa e cea dintre linia frontului şi salon, dintre sîrbă şi menuet.

Despre prestigiul şi reuşita începuturilor în lumea balcanică se poate divaga indefinit. Cu începuturile stăm întotdeauna bine. Mai rău stăm cu suita şi cu finalizarea. „Adamismul” românesc (definit de Cioran) e pecetea noastră „regională”. Părem condamnaţi să luăm mereu lucrurile de la capăt, să atacăm impulsiv şi să abandonăm repede. Murim în antreuri. Nerăbdători, pofticioşi, exuberanţi, ne mişcăm promiţător în zona proiectelor, dar construcţia propriu-zisă ne plictiseşte. Avem întotdeauna argumente relativiste pentru a o abandona. Nu Săgetătorul – cu privirea fixată pe ţintă – e emblema zodiacală a Balcanilor, ci Berbecul, ţîşnirea oarbă înainte, furor-ul întemeietor şi, eventual, „oiştea-n gard”. Și totuși...

(va urma)

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Coșmarul unei femei care și-a luat casă în cel mai scump oraș din țară. „Am empatie doar pentru animale, de ce aș avea pentru oameni”
Mulți români aleg să cheltuie o avere pentru o casă cu curte, tocmai pentru a scăpa de zgomotele unor vecini nesimțiti. Uneori, însă, nici măcar acesr lucru nu le garantează faptul că vor avea în preajmă oameni cu bun simț care să respecte măcar orele de liniște.
image
Întrebarea care îi macină pe bărbați: care e lungimea corectă a pantalonilor. Adina Buzatu: „Nu s-a purtat niciodată gleznuța la vedere”
Alegerea lungimii potrivite a pantalonilor este esențială pentru un aspect elegant și confortabil, dar contează și locul în care mergi. Mai mult, spune Adina Buzatu, „gleznuța la vedere” nu a fost niciodată la modă.
image
Situație stranie la Realitatea Plus: Alexandra Păcuraru vorbește despre „retragerea” din televiziunea condusă de tatăl său VIDEO
„Retragere” neașteptată de la Realitatea Plus, canalul de știri condus de familia omului de afaceri Maricel Păcuraru. Protagonista este chiar fiica omului de afaceri, Alexandra Păcuraru, care, până recent, era prezentatoare la acest post de televiziune.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.