În mod ritual, în fiecare an cînd vine timpul testelor naționale și al Bac-ului, presa, ONG-urile și cîțiva demnitari gem pe întrecute că rezultatele sînt rele, promovabilitatea mică, lamentîndu-se că nu s-a avansat deloc pe calea unei reforme a sistemului educațional. Eu însă cred că această lamentare e fără temei. De fapt, rezultatele la cele două examinări sînt neașteptat de bune, chiar dacă în mod absolut ele sînt proaste. Nu înțelegeți contradicția? Mă explic.

Ce le-ar trebui copiilor noștri pentru ca să aibă rezultate școlare mai bune, pentru ca să nu trateze școala ca pe o osîndă și, mai ales, pentru ca și peste zece sau treizeci de ani să mai știe oleacă de istorie ori de fizică și, mai ales, să fi cîștigat pe viață gustul și plăcerea lecturii? Îi excludem aici pe cei mai deosebit dotați natural pentru o disciplină sau alta, ori pe cei foarte curioși, ori pe cei care au norocul să dea peste vreun profesor de excepție, capabil să trezească vocații, sau care s-au bucurat de un mediu familial stimulant. Ce le-ar trebui celorlalți, care, nativ, nu-s nici proști, nici lipsiți de spirit de observație, pentru a deveni niște oameni cărora școala le-a fost realmente de folos? Sigur, un mediu familial cît de cît favorabil. O programă mai puțin încărcată și, mai ales, mai puțin concepută de dragul meditatorilor și nu al copiilor. O atenție psihologică din partea educatorilor, îndeosebi la vîrste mici și la adolescență. Și așa mai departe.

Dar mai ales cred că au nevoie de modele sau, mai bine spus, au nevoie să nu mai aibă înainte constant numai contramodele. Or, media, rețelele sociale, viața de fiecare zi îi învață cu o forță de necontrariat că învățătura și cartea multă nu-ți asigură succesul în viață, ba de obicei chiar dăunează. Cazul recent al unui politician de rang înalt la județ, care abia la patruzeci și ceva de ani încearcă să-și ia bacalaureatul și, vai, îl pică, e cumva exemplar: omul s-a descurcat de minune fără Bac, a făcut afaceri profitabile, a ajuns un „greu” pe plan politic. Pînă la urmă, va lua trudnic Bac-ul și, presupun, va avansa și politic – poate la centru. Nu cu mult timp în urmă, elevul nostru corijent, dar isteț, a văzut o doamnă prim-ministru care avea dificultăți majore de exprimare, cu mari lacune de cultură generală, ba nu cunoștea nici măcar formula ariei cercului, deși pretindea că dăduse meditații la matematică. V-o amintiți? N-au dreptate cei care afirmă că elevii sînt puși să tocească inutil matematică? Dar uitați-vă la mai toți oamenii politici, miniștri, parlamentari etc., de ieri și de azi: cîți reușesc în mod spontan să vorbească fără să tortureze gramatica română și vocabularul? Și totuși au prosperat! Ce folosește mai mult? Să ai note de peste 9 la Bac sau să duci la școală copiii unui boss politic local, care să te propulseze? Elevul nostru e leneș, dar nu imbecil; vede, aude, observă ce se întîmplă în jurul lui, așa că va alege rezonabil.

Ce mai sesizează el în fiecare zi? Ce aude din familie, din vecini, ceas de ceas? Cumva că cineva, foarte talentat în copilărie la mate-fizică sau la pictură, a ajuns acum să aibă vilă cu bodyguarzi, mașini scumpe, colecție de ceasuri de lux etc.? Să fim serioși. Le vede mai curînd umilința, dezabuzarea, greața foștilor olimpici. Știe că agramații, imbecilii, ba chiar corupții urcă rapid și fără eforturi intelectuale treptele afirmării sociale și materiale. Iar fetele văd că puține femei inteligente și talentate prosperă în cariere prin meritele profesionale și că cele care urcă sînt propulsate fie ca foste secretare ale unor domni puternici, fie ca amante ale unor inși bogați. Nu-și va rîde fata cea deșteaptă și drăguță de toate discursurile feministe? Și, în general, nu-și va rîde elevul – fată sau băiat – de toate planurile de reformă a învățămîntului cînd aude limba de lemn a miniștrilor Educației? Va fi el îndemnat să citească mai mult și nu doar SMS-uri, ci și cărți, cînd vede că cei care citesc mult – tocilarii, altfel zis – abia dacă reușesc să ocupe un umil post de prof titular sau ceva similar? Și chiar dacă IT-iștii stau ceva mai bine material decît profii, sînt ei invidiat? În schimbul muncii în multinaționale, omul trebuie să știe o grămadă de lucruri grele – matematică, informatică – deși, dacă ar avea relațiile potrivite și instinctele de prădător deșteptate, n-ar avea nevoie nici de tabla înmulțirii ca să „se ajungă”.

Și așa se lămurește paradoxul de la început: ținînd seama de aceste teribil de puternice contramodele și de toate circumstanțele care îndeamnă spre disprețuirea învățăturii și a culturii, numărul celor care perseverează să ia 9 și 10 la testele naționale și la Bac rămîne neobișnuit de mare. E aproape un miracol că mai sînt în țara asta atîția „proști” care, pur și simplu, dau „școala vieții” pe școala-școală și care mai sînt și încurajați la această alegere împotriva firii de cîțiva profi și părinți nebuni!

Așadar, să nu ne mai lamentăm, ci dimpotrivă. Mare dreptate avea bătrînul Erasmus din Rotterdam cu a sa „Laudă nebuniei”!