Să fie Facebook și șeful lui, Mark Zuckerberg, inamicul public nr. 1 al zilelor noastre? Așa ar putea deduce unii pornind de la audierile de săptămîna trecută din Congresul Statelor Unite. Aici, șeful Facebook și-a cerut scuze publicului pentru a fi fost prea indulgent cu utilizarea imensei cantități de date personale din Facebook de către entități precum Cambridge Analytica, a promis că se va strădui să îndrepte situația în viitor și cam atît.
Pesemne însă că Zuckerberg, dacă e inamicul public, e totuși unul involuntar. Putem să credem că, așa cum spune, și-a dorit să-i facă pe oameni să interacționeze mai bine, mai repede, să-i ajute se izoleze mai puțin. Într-o societate modernă în care socializarea reală e tot mai dificilă, unde înstrăinarea oamenilor unii de alții e tot mai profundă, socializarea virtuală a devenit accesibilă „la un click distanță“. Nu-i puțin. Apoi oamenii pot deveni, prin rețele, mai independenți de mijloacele de informare și de agregare clasice. Își pot afla convergențe și similitudini importante, dincolo de limitările impuse de spațiu. Memorabilele demonstrații anticorupție de la noi din 2017 n-ar fi fost nici pe departe posibile fără Facebook, asta ca să nu mai vorbim despre multe alte mișcări sociale și politice din Occident ori din Orientul Apropiat și Mijlociu. Prin Facebook, foarte mulți oameni s-au eliberat de diferite constrîngeri. Au devenit ei, totuși, mai liberi? Nu neapărat.
Geniul lui Zuckerberg a fost de a promova un viciu individual prea-omenesc la rang de bine social. Nu e, desigur, primul: omul care a inventat moda a făcut același lucru. În fond, capitalismul însuși, așa cum a arătat cîndva Adam Smith, se întemeiează pe viciile noastre personale – mai ales lăcomia și egoismul. Dar „mîna invizibilă“, însumînd aceste vicii, a condus societatea la progrese inimaginabile, transformînd astfel răul moral individual într-un bine colectiv economic și social. Să recunoaștem că, deși înțelegem oarecum mecanismul, ne tulbură această producere a binelui din rău (contrar vechilor metafizici care susțin că binele nu se poate naște decît din bine); uneori ni se pare că-i ceva nelalocul lui aici. Nu întîmplător, destui – socialiști, curente creștine și comuniștii, bineînțeles – au vrut să strice mecanismul acesta. Fără succes.
Ei bine, Facebook e un asemenea mecanism care, bazîndu-se pe Internet, a cultivat poate cel mai comun, mai banal viciu omenesc (socotit totuși un păcat de Biserică) – bîrfa, cleveteala, la care se asociază indisolubil, pe de o parte, plăcerea urîtă de a „privi prin gaura cheii“ (voyeurismul) și, pe de altă parte, viciul contrar, exhibiționismul – să te oferi vederii celorlalți, pentru a te grozăvi. Nu mă refer aici la perversiunile propriu-zise, ci iau voyeurismul și exhibiționismul în sensul larg, acela de ingrediente indispensabile oricărei bîrfe, care în fond se rezumă la „Auzi, dragă, ce se spune despre cutare“ și la „Haide să vă spun ce chestie mi s-a întîmplat“. Or, prin Facebook, bîrfa s-a generalizat și a devenit o industrie de mare succes. Nu ne mai bîrfim vecinii doar pe o bancă în parc sau la un colț de masă în cafenea, ci prin invenția lui Zuckerberg: mulțumită ei, dispunem de o mulțime de „prieteni“, de pozele și filmulețele încărcate pe rețea, de like-uri, de comentarii, de share-urile cu alte bîrfe despre oameni publici, vedete sportive, actori, și așa mai departe. Și bineînțeles, așa cum se întîmplă cu asemenea invenții, ele devin sursă de bani mai ales pentru cei care posedă monopolul mașinii. Iar aici ar fi trebuit să fim atenți: gratuitatea utilizării rețelelor – ceea ce răspunde credinței noastre intime și false că, în general, ni se cuvine mult mai mult decît avem – s a dovedit înșelătoare. Patronul „cîrciumii unde bîrfeam“ – spre a spune astfel – a aflat ce ne plăcea în timp ce bîrfeam, cum eram îmbrăcați, cum eram încălțați, cam ce vîrstă aveam, ba și dacă aveam copii ori pisici; iar apoi, fără să ne întrebe (dar nici noi nu i-am interzis-o), a vîndut aceste informații, individual vorbind neinteresante, dar colectiv relevante, altora, care vor să ne vîndă cărucioare pentru sugari și hrană pentru pisici. Asta în cazul cel mai bun, desigur.
Așa că să nu ne mai plîngem. Și nici să nu ne punem mari speranțe în promisiunile lui Zuckerberg. E pur și simplu cu neputință ca această splendidă, ori (după voie) satanică mașină de bîrfit la scară globală să mai fie oprită. Duhul scăpat din sticlă nu mai revine înapoi. Ce-i drept, viciile pot să ne facă fericiți; cum spuneam, un bine social se poate naște din însumarea a milioane de mici răutăți individuale. Totuși, chiar dacă poate naște și binele, răul nu naște numai binele. El ne oferă plăceri și ne îmbogățește, dar plătim un preț, devenim robii lui. Adorăm să-i privim pe ceilalți, ei bine, sîntem și noi priviți, dezgoliți, cartografiați. Poftim să știm ce fac alții? De acord, dar să fim siguri că și noi am devenit obiectul curiozității altora. Locuim cu toții în același Panopticum, fără excepție: dovadă că pînă și Mark Zuckerberg a recunoscut că datele sale personale au ajuns la Cambridge Analytica. Am devenit cu toții niște „profiluri“ pentru diferite organizații, care, spun unii, ajung să ne cunoască mai bine decît ne cunoaștem noi pe noi înșine. (Ceea ce, în fond, nici nu-i așa greu, avînd în vedere cît de puțin reușim în cunoașterea de sine.) Și totuși, parcă mai aveam și „față“, adică adîncime, și nu numai un „profil“ aplatizat cu un singur ochi, și ăla cu pleoapa îngreunată de picoteala rațiunii!
Se pare, ne spun antropologii, că, strînși în jurul focului de tabără, primii inși din specia homo sapiens deja îi bîrfeau pe absenți și se lăudau cu propriile isprăvi trecute. De asta au inventat limbajul dublu-articulat – limba – spre a permite referirea la lucruri și persoane absente. Că doar nu era, Doamne iartă-mă, să-i bîrfească pe cei prezenți! La început, deci, a fost bîrfa. Apoi a venit Facebook și bîrfa a devenit globală și „la un click distanță“. În interval, s-au mai consumat, ce-i drept, și alte cîteva întîmplări mediocre: inventarea roții, construcția piramidelor, tiparul, Renașterea, Declarația Drepturilor Omului etc…
