Feluri de a fi deștept (O reamintire din 2015)

Publicat în Dilema Veche nr. 927 din 13 – 19 ianuarie 2022
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Toți vrem să fim, sau măcar să părem, deștepți. Nu mă exclud din această caracterizare, deși, mă credeți sau nu, de la o anumită vîrstă, dacă evoluezi și gîndești normal, nu mai trăiești acut insomnia conștiinței de sine. Îți știi limitele mai bine decît toți dușmanii tăi, faci diferența (nu neapărat avantajoasă) dintre înzestrare nativă (cu care n-ai de ce să te mîndrești) și merit dobîndit prin salahorie (pentru care te poți felicita, cu condiția să-l pui în serviciul altora). Nu contest că e legitim și stimulator să-ți dorești un portret public avantajos. Pînă și ultimul prost visează să pară, măcar din cînd în cînd, inteligent. Iar în anumite limite, aspirația la prestigiu intelectual e inocentă. Dar una e să vrei să fii deștept cu adevărat, chiar dacă pe baza unei motivații egolatre, alta e să vrei „să faci pe deșteptul”, să te dai mare, să-ți arogi virtuți de care te bucuri de unul singur, într-un autist delir al încîntării de sine.

Un fel – caraghios în fond – de „a fi deștept”, respectiv de a face pe deșteptul, e să-ți investești zilele (și viața) în comentarii anonime pe blog. Nu poți invoca – și nici nu te preocupă s-o faci – isprăvi personale notabile, de natură să te califice drept un interlocuror credibil, cu nume propriu. Poți să parazitezi însă numele altora și, la cîte un șpriț între prieteni sau în singurătatea, plină de frustrări, a Internetului, să spui, cu un zîmbet victorios: „Azi i-am dat iar un cap în gură lui X, sau lui Y, vedete de doi bani, admirate numai de imbecili, dar aflate, de fapt, la ani-lumină de deșteptăciunea mea!”. După care adormi liniștit, cu o iluzorie coroană de lauri pe frunte. Ai dat lovitura! Viața ta are sens! Forul tău interior exultă: ești mare (chiar dacă nimeni n-o știe încă)! Ai chiar și admiratori de circumstanță, dintre cei care împărtășesc aceleași antipatii și aceleași ambiții cu tine. Printre amicii de pe forum, întîlnesc adesea astfel de „critici” neobosiți, care îmi fac onoarea să mă citească și să mă execute cu o mirabilă consecvență. M-aș bucura să fiu contrazis, pus la punct, redus la zero, dacă aș percepe, sub pseudonimul combatantului, o cavalerească nevoie de dialog. Dar nu e vorba de asta. Subtextul contribuțiilor demolatoare nu e de genul: „Sînt de altă părere și iată de ce” sau „Aici ați greșit, iată cum stau lucrurile”, ci, mai curînd, de genul: „Sînt mult mai deștept decît tine, te fac praf pe orice temă în doi timpi și trei mișcări!”. Cu alte cuvinte, „soarta nedreaptă și prostia generală te-au cocoțat acolo unde trebuia să fiu eu!”. Totul, însoțit de ocheade hître către „colegi”: „Ați văzut cum l-am beștelit pe onorabilul? Ați văzut că individul nu face doi bani? Că am zece capete peste el? Că cel priceput sînt eu?”. Vreo doi sau trei dintre băieții răi și deștepți care mă persecută scriu bine, nu sînt lipsiți de lecturi și idei, așa încît îmi vine să le spun, prietenește: „Valorificați-vă talentele pe cont propriu, nu în trena mea. Ieșiți la lumină! Intrați pe piață, gata de competiție! Cîntați-vă cîntecul, nu vă epuizați în huiduială! Nu vă mai ocupați de lipsurile mele! Vă acord, în alb, creditul meu: sînteți mult mai știutori, mai ageri, mai bine orientați decît mine! Uitați-mă! Preferați-vă! E păcat să vă rupeți arcușurile întîrziind în acompaniament și stridență, ori de cîte ori se întîmplă să mă vedeți trecînd”.

Alt fel de-a fi „deștept” e să ai mereu altă părere decît toți. Și nu pur și simplu altă părere, ci părerea contrară. E o specialitate a gazetarilor de top: cei care „știu mai bine”, care „s-au prins” de șmecherii nesesizate de cetățenii de rînd, care ne explică, ușor excedați, cum stau, de fapt, lucrurile. Cînd trend-ul e pro-cutare, „deșteptul” e contra. Tot el e și pro-(același)cutare, dacă trend-ul se schimbă și majoritatea devine anti. Dacă lumea zice că e „frig”, deșteptul ne atrage atenția, plictisit, că senzația de frig rezultă dintr-o abilă manipulare a ideii de „cald”. Și viceversa. Putin face rele? „Bă proștilor, n-ați înțeles nimic, Putin e omul americanilor!” Sau invers, Trump e omul rușilor... Ș.a.m.d.

Mai sînt „deștepții” care judecă lucrurile la alt nivel decît restul semenilor lor. La nivel „estetic”, de pildă: „Bun, sînt de acord să luptăm cu corupția, dar chestia asta cu arestările, cu mascații, cu mîinile încătușate e dizgrațioasă. Nu dă bine! Nu e frumos! Ne facem de rîs. Se exagerează”. Interesant este că cei care contemplă cu o grimasă dezgustată spectacolul televizat al delincvenței sînt, adesea, tocmai comentatorii lui, „analiștii”, cei care trimit (sau cheamă) echipele de filmare la fața locului. Ne-am plîns, ani de-a rîndul, că avem corupție fără corupți. Acum ni se pare că avem prea mulți corupți doar pentru că problema corupției e cam umflată (de ANI, de DIICOT, de  nepatrioți).

A fi „deștept” mai poate fi și a te bucura de „naivitatea” altora, a-ți face treaba fraierindu-ți concetățenii. E o problemă de „marketing”: trebuie să știi să (te) vinzi: dai, de exemplu, în presa zilei, un titlu „tare”: „Marele Cutărică e zdrobit! I-a murit în brațe!”. Aoleu, suspină cititorul „naiv”. Și dă click pe știre. Află, astfel, că marelui Cutărică i-a murit hamsterul. Autorul știrii e fericit. A făcut rating! Te-a păcălit. I-ai crescut tirajul. Pe de altă parte, fie vorba între noi: o fi „deșteptăciunea” lui o fraudă, un abuz, o meschină negustorie, dar nici cu „deșteptăciunea” mea, care am fost curios să văd ce se ascunde sub pateticul titlu nu mi-e rușine! Există tot atîtea feluri de a fi prost pe cît de multe feluri de a fi „deștept” există. Subiectul e inepuizabil…

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

mirela vaida si oana tomoiaga
Mirela Vaida a răbufnit la Asia Express. Ce a declanșat cearta cu Oana Tomoiagă: „Poți să înțelegi sau nu?”
Asia Express reprezintă o adevărată provocare pentru echipele care au acceptat să-și testeze limitele, iar prima experiență petrecută în China a venit deja la pachet cu situații tensionate. După ce Cheloo și Mihai Ban au avut un schimb de replici în ediția din 20 septembrie, nici echipa formată din
INSTANT LUDOVIC ORBAN 003 INQUAM Photos Malina Norocea jpg
Ludovic Orban susține că Guvernul lui Siegfried Mureșan nu ar trebui să treacă. „Nicușor Dan are alt plan, pus la cale cu Grindeanu”
Fostul premier Ludovic Orban, care a fost consilier prezidențial al lui Nicușor Dan, susține că actuala nominalizare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru ar putea fi doar o etapă într-un plan politic mai amplu.
HStYifga4AAvivP jpg
China a lansat 9 sateliți în spațiu dintr-o singură misiune. Unul dintre ei are inteligență artificială la bord
China a lansat cu succes nouă sateliți într-o singură misiune spațială. Aceștia vor fi utilizați pentru monitorizarea mediului spațial, prevenirea și reducerea efectelor dezastrelor, dar și pentru experimente științifice.
Benzinărie - motorina - combustibil FOTO Mediafax
Prețurile carburanților luni, 21 septembrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină
Prețurile carburanților au rămas la aproximativ aceleași cote luni, 21 septembrie. Prețul motorinei a crescut cu câțiva bani față de ziua precedentă.
Cindy Crawford și familia  foto   Profimedia jpg
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Lumea modei internaționale este în stare de șoc după moartea prematură a lui Presley Gerber, fiul supermodelului Cindy Crawford. Tânărul de 27 de ani, care a luptat public cu depresia și dependențele, s-a stins duminică într-o clinică din Los Angeles, familia cerând discreție totală.
Călin Georgescu FOTO ID290925 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Călin Georgescu, ridicat din trafic de procurorii DIICOT. Percheziții într-un dosar de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost ridicat din trafic și dus la audieri, în cadrul unei anchete DIICOT. Procurorii cercetează un caz de înșelăciune și constituirea unui grup infracțional, în care ar fi fost făcute promisiuni de finanțare pentru afaceriști români.
cheloo si mihai ban
Cheloo, la capătul răbdării la Asia Express. De la ce a pornit conflictul cu Mihai Ban: „Am greșit emisiunea”
Fiecare probă din cadrul reality-show-ului Asia Express vine cu noi provocări pentru echipele aflate în competiție, iar presiunea își spune tot mai mult cuvântul pe măsură ce concurenții sunt puși în situații dificile. În ediția difuzată pe 20 septembrie 2026, Cheloo și Mihai Ban au ajuns să-și test
George Simion. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT: „Oricare din noi poate fi următorul. România este o dictatură”
Liderul AUR, George Simion, a comentat operațiunea DIICOT care îl vizează pe Călin Georgescu, ridicat luni, 21 septembrie, din trafic. Simion a acuzat existența unor „abuzuri” și a transmis că „oricare din noi poate fi următorul”.
F16 FOTO X / Oana Țoiu
Dronă detectată lângă granița României. Două F-16 au decolat, iar în nordul județului Tulcea a fost emis RO-Alert
O țintă aeriană a fost detectată luni dimineață de sistemul radar al Ministerului Apărării Naționale, la aproximativ 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea frontierei României.