Elefanții lui Hannibal

Planurile militare, mai ales în ceea ce privește atacul asupra altei țări sau armate, au beneficiat dintotdeauna de mare secret. Numai așa putea fi produs efectul surprizei, care nu o dată a asigurat victoria în bătălie, chiar dacă nu în întreg războiul. Ce-ar fi fost însă dacă romanii ar fi văzut, cumva „din cer”, elefanții lui Hannibal traversînd Alpii, cu zile bune înainte ca ei să ajungă în Italia? Ce-ar fi fost dacă americanii ar fi văzut forța japoneză concentrîndu-se în Pacific și pregătită să atace Hawaii, cu zile sau chiar cu cîteva ore înainte de atac? Mai mult, ce s-ar fi întîmplat dacă cartaginezii, respectiv japonezii, ar fi știut că inamicii știu totul, că le cunosc toate mișcările și pot deci destul de ușor să anticipeze ce au de gînd? Sigur, ar fi putut să nu creadă în dovezi – Stalin nu credea că va fi atacat în 1941 de Hitler, în pofida informațiilor și convingîndu-se pe sine că dovezile sînt fabricate cu intenția de a face provocări. Dar ce-ar fi fost dacă cel puțin o parte însemnată din dovezile respective ar fi fost obținută din „surse deschise”, independente și accesibile publicului, sustrase controlului guvernamental de orice fel? Poate n-ar fi împiedicat războiul, dar l-ar fi făcut mult mai costisitor pentru atacator și cu un rezultat mai incert.

Se pare că aceasta e situația acum în ceea ce privește planurile Rusiei de atacare a Ucrainei. Nu numai că serviciile occidentale văd cu ajutorul sateliților mai ales, dar și al altor surse, cam tot ce pregătesc rușii în materie de concentrări de trupe, echipamente etc. Asta n-ar mai fi deja o noutate. Dar văd aproape la fel de bine și o mulțime de actori privați, primind informații de la nenumărați sateliți comerciali – ceea ce este o noutate. Iar dacă văd ei, văd și opinia publică și presa internaționale. Iar rușii știu, află că sînt văzuți. Într-un articol din The Economist se scrie astfel: „Jurnaliștii, universitarii, observatorii unor think-tank-uri, activiștii și amatorii entuziaști au acces la un întreg evantai de informații din sursă deschisă sau OSINT – sînt capacități care s-au dezvoltat enorm în ultimii ani”. Desigur, notează articolul, OSINT nu reprezintă un panaceu și tot ce pot cunoaște observatorii independenți reprezintă numai o fracțiune din ceea ce se întîmplă cu adevărat. „Chiar și așa, a vedea această fracțiune și a o vedea prin mijloace care nu se bazează pe cuvîntul și pe capriciile guvernelor reprezintă o schimbare radicală față de crizele din trecut. Dacă se face război în Europa, el va fi transparent ca niciodată înainte”, conchide articolul. Aș adăuga că deja se vede că rușii nu mai pot minți opinia publică internațională nedetectați sau credibil, așa cum de atîtea ori au făcut-o înainte.

Subliniez că noutatea tehnologică nu e atît că „se cunoaște” ce fac rușii în jurul Ucrainei, ci mai ales că nu mai e nevoie de guvernele american, britanic etc. pentru a confirma sau verifica cele mai multe dintre informații. Aproape oricine – cu un training modest – poate beneficia de OSINT; iar convergența a nenumărate contribuții individuale provenite de pe întreg globul (inclusiv din Rusia) creează un tablou de ansamblu incontestabil al iminenței agresiunii. Relativizatorii de profesie, „analiștii”, chipurile independenți, cei care denunță vehement Sistemul, Elita mondială etc. (înțelegînd prin asta strict Occidentul, niciodată Rusia sau China), susținînd monoton că sîntem manipulați, au acum o viață grea. Nu mai pot pretinde că Rusia și Occidentul deopotrivă „mint” în situația dată, cînd prima este cea care adună trupe tot mai numeroase și mai amenințătoare. Propaganda rusă, destinată să dovedească lumii intențiile pașnice ale Rusiei în contrast cu cele agresive ale Occidentului, a eșuat lamentabil săptămînile acestea.

Va opri această nouă situație războiul? Nu știm. Dar ceea ce știm este că, nu numai în termeni militari și economici, dar și în termeni propagandistici și ideologici, el va fi cu mult mai costisitor pentru Rusia și pentru regimul lui Putin.

Dacă romanii, toți romanii, nu numai consulii și Senatul, ar fi putut „vedea” din timp elefanții lui Hannibal croindu-și drum prin Alpi, ar fi crezut că invazia e adevărată și s-ar fi pregătit mai bine. Iar dacă Hannibal ar fi știut că romanii, toți romanii, îi văd „din cer” elefanții, cine știe? – poate că ar fi renunțat și la ei, și la rest. Iar dacă nu, ar fi fost înfrînt mult mai repede.