Sînt, după părerea mea, trei erori de judecată importante care au însoțit și mai însoțesc uneori noua prezență politică și parlamentară a AUR.

Prima este că AUR ar fi un partid conservator și, ca atare, el poate fi asociat spectrului democratic, eventual cu un plus de radicalism. Unul dintre liderii lui, George Simion, a confirmat că AUR e radical, dar nu și „extremist”. Fals: după cît se vede deja – și mai ales din textele neolegionare ale noului senator Sorin Lavric, susținute și de ceilalți conducători (Claudiu Târziu conducea cîndva revista neolegionară Rost) –, avem de-a face cu un partid extremist, care pune în discuție întreaga structură a statului democratic: promite nu numai „să disloce partidele din Parlament”, ci mai ales să „schimbe paradigma obedienței parlamentare”. Vor un stat teocratic-creștin-ortodox: „Vom regăsi gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din ţară” (n.b. – Nu înțeleg cum o catapeteasmă, un fel de perete din interiorul bisericii, care separă camera altarului de naos, lasă umbră). Vor desprinderea de UE: „Am obosit să ne prefacem că luăm în serios minciuna socialismului venit de la Bruxelles”, scrie vehement Lavric, care, precum se cuvine cinului său, nu uită și de aluziile antisemite: „Ni s-a aplecat să-i suportăm pe agasanții masoreți marxiști, descinși din mantaua Anei Pauker, acum travestiți în democrați fariseici, care ne țin lecții despre binefacerile corectitudinii politice” (n.b. –  „Masoreții” sînt interpreți ai Bibliei ebraice, care au adăugat punctuația ce permite vocalizarea și deci o mai ușoară citire și înțelegere a textului.) Se adaugă noutățile momentului: refuzul măsurilor de carantinare (avocata Șoșoacă fiind starul partidului din acest punct de vedere). Mai vechile și dezgustătoarele derapaje misogine și rasiste ale aceluiași Sorin Lavric, abia acum însă sancționate de Uniunea Scriitorilor, se cunosc.

Adevărații conservatori, care sînt democrați și respectă libertatea religioasă și de conștiință, care știu că secularismul e una dintre cele mai importante valori ale modernității și care, în plus, cunosc bine istoria nu pot niciodată subscrie la un program teocratic exprimat lapidar în acest fel: „Noi vrem o Românie sub spectrul lui Hristos”. (Mă bucur, din acest punct de vedere, că unii dintre cei mai cunoscuți intelectuali conservatori au refuzat deja invitația nominală a lui Lavric de a se alătura AUR-ului.) Adevărații conservatori nu sînt nici neofasciști, nici adepți ai amestecului Bisericii în stat. Ei iubesc libertățile și nu contestă valoarea drepturilor omului, așa cum prețuiesc apartenența României la Uniunea Europeană.

Se face o a doua eroare cînd se afirmă că AUR s-a ivit în urma unei reacții la un alt partid radical sau extremist – de stînga de data aceasta –, USR. Este adevărat că există multe elemente reactive în comportamentul votanților AUR. Dar reprezentarea USR ca un partid extremist, chiar radical, este falsă. USR nu refuză democrația liberală, ci o susține, nu neagă secularismul, ci dimpotrivă, nu e misogin, rasist, șovin. Afirmația că USR sau unii dintre susținători sînt „marxiști”, fiindcă ar susține drepturile LGBT, e absurdă. Sigur că există încă puseuri „antisistem” în USR – care țin de istoria acestui partid provenit din societatea civilă. Ele nu erau însă de factură antidemocratică, precum în cazul AUR. Iar acum, cînd USR-PLUS va deveni un constituent esențial al unei coaliții de guvernare, e plauzibil ca ele să se atenueze.

A treia eroare este, după părerea mea, de a vedea o nenorocire în intrarea AUR în Parlament cu cca. 9% din voturi. Dimpotrivă, eu o consider un fapt cumva pozitiv – desigur, din alt punct de vedere decît adepții AUR. Șovinismul, conspiraționismul, impulsurile homofobe, antisemite, rasiste, iliberalismul sub toate formele existau de mult în societatea românească, dar, de la moartea lui C.V. Tudor, nu mai aveau un canal politic prin care să se exprime. Mai mult, asemenea impulsuri și tendințe nu pot lipsi într-o societate ca a noastră, așa cum nu lipsesc nici din democrațiile occidentale ori din America. Mi se pare grav însă ca ele să rămînă ignorate de clasa politică și de presă și să facă metastaze tăcute în alte partide sau asociații. Odată reunite în AUR, ele însă devin vizibile, se pot recunoaște, eticheta, clasifica și, bineînțeles, combate eficient. Este preferabil deci ca mizeria ideologică și umană a extremismului să se strîngă laolaltă și să aibă un chip și o siglă; era deci timpul să se întîmple așa ceva.

Prezența AUR e benefică și fiindcă, poate, va determina PSD (care nu o dată a adoptat teme ale iliberalismului populist) să devină mai rezonabil și chiar, cine știe, mai frecventabil. Există ceva mai rău decît el. De asemenea, tendințele conservatoare autentice din politică sau societate vor avea ocazia să se demarce și să se lase mai puțin confundate cu extremismul. AUR va deveni fundalul de care ele se vor desprinde și se vor vedea mai clar toți autenticii apărători ai democrației liberale – indiferent de nuanțele de dreapta sau de stînga ale acestora. Inamicul principal al „societății deschise” are acum un chip clar.

În rezumat, AUR nu este un partid autentic conservator, pretenția că el reacționează la „extremismul” din USR e falsă, iar ieșirea lui la lumină constituie, mai degrabă, un fapt pozitiv, ținînd de normalitatea vieții politice și sociale.