Argumentul ontologic și totalitarism

Publicat în Dilema Veche nr. 923 din 16 – 22 decembrie 2021
Frica lui Putin jpeg

Se cunoaște obiecția adusă lui Kant celebrului „argument ontologic” al Sfîntului Anselm din Canterbury. Argumentul presupunea că se poate deduce existența lui Dumnezeu din esența sa (Dumnezeu ar fi „lucrul decît care nu poate exista un altul mai mare”). Or, zice Kant, existența nu este, în general, un predicat al esenței (precum calitatea, relația, cantitatea etc.), și nu poate fi nici în cazul de față. „Treizeci de taleri” existenți nu sînt, sub raport conceptual, cu nimic mai mult decît aceiași treizeci de taleri inexistenți, deși pe ultimii nu-i poți ține în buzunar. Deci talerii existenți nu sînt conceptual „mai mari” decît cei inexistenți (și la fel se întîmplă cu orice lucru, inclusiv cu Dumnezeu). Pe scurt, conceptul de „taler” nu implică existența sa, iar extensia totală a conceptului va cuprinde nu numai talerii reali, ci și pe cei inexistenți.

Ne interesează mai puțin „talerii” (fie și sub formă modernă), cît oamenii. Ce vom spune în acest caz, făcînd modificările de rigoare? Că oamenii inexistenți – mai cu seamă cei morți, dar și cei nenăscuți – nu sînt, conceptual vorbind, mai săraci în umanitate decît cei vii. Că ideea de umanitate nu ne caracterizează numai pe noi, cei încă vii, ci și – cu egală îndreptățire – pe cei morți. Aceasta e, de altfel, o intuiție veche și venerabilă, care n-a trebuit să aștepte filozofia spre a se explicita: din timpuri străvechi avem cultivarea morților, a eroilor, interesul pentru biografiile marilor oameni din trecut, ba chiar dialogul sub diferite forme cu cei morți (de la invocarea magică la citare și interpretarea literară, artistică, istorică). Iar secțiunile de umanitate – națiunile, cetatea literelor, cetatea filozofică etc. – au fiecare cetățenii lor dispăruți, deloc mai puțin „plini” sub raport conceptual decît cei existenți. Să nu se înțeleagă de aici că susțin că viii și morții, existentele și inexistentele sînt totuna; bineînțeles că nu. Susțin doar că, sub raport conceptual, existența nu adaugă nimic, iar inexistența nu scade nimic. Oamenii morți sînt, conceptual, la fel de oameni ca și noi, deși nu sînt același fel de oameni.

Cineva va zice că bat la uși deschise. Poate, și totuși ceea ce spun pare suficient de neevident ca să fi fost sau să fie contestat uneori – ba chiar cu vehemență: Iată ce găsesc în recenta carte a lui Andrei Vieru, Elogiul frontierelor. Mic tratat de libertate, Humanitas, 2021: „Visul internaționalist-globalist de tip marxist, bergsonian sau popperian presupune luarea în considerație (...) nu doar a totalității ființelor omenești aflate în viață la un moment dat (...). Acest vis are în vedere întreaga umanitate – prezentă, trecută și viitoare –, cea care îi cuprinde și pe morți, și pe nenăscuți, și pe oamenii obișnuiți, și, deopotrivă, pe eventualii mutanți. Altfel spus, conceptul politic de umanitate cuprinde nu doar oameni în carne și oase, ci și idei de oameni. (...) Cu alte cuvinte, include totul și orice. De aici, drumul pînă la ideologii incoerente și pînă la realități totalitare nu e prea lung” (p. 136).

Nu e locul aici de a face critica acestei cărți, cu care de multe ori sînt de acord, dar de foarte multe ori, nu. Un exemplu pentru „nu” este pasajul de mai sus.

Sînt uimit: Dreyfus, judecat fals de tribunalul francez și apoi reabilitat, e oare mai puțin om, ba chiar, sub raport conceptual, mai puțin cetățean al Republicii Franceze prin faptul că a murit de mult? Facem pași pe drumul spre totalitarism dacă tratăm lucrurile astfel? Socrate, judecat strîmb de tribunalul atenian și condamnat la moarte, trebuie oare exclus din conceptul politic sau cultural de umanitate pentru că au trecut 2.400 de ani de la moartea lui, pe motiv că includerea sa ar conduce la totalitarism? Firește, cei care se vor naște sînt indeterminați sub nenumărate aspecte, dar nu și în calitatea lor de oameni și de cetățeni ai unui stat, care nu sporește conceptual odată ce se nasc. Dovadă că ne putem simți datori față de urmașii nenăscuți, așa cum ne simțim datori față de unii în viață sau morți. Este atunci o „ideologie incoerentă” asumarea unor astfel de datorii? Repet: viața ca existență nu adaugă nici o notă conceptului de om și nici moartea în sens de inexistență nu-i răpește vreo notă; conceptul de umanitate nu-și pierde în nici un caz determinațiile. El însă se deschide: își mărește extensia pe măsura incluziunilor.

Și aș mai adăuga ceva: deși e adevărat că totalitarismul politic anulează multe frontiere, el introduce și multe altele – politice, sociale, economice, legale, fizice. Departe de a „include totul și orice”, el exclude pe măsură ce include. Incluziunea și excluziunea însă le face arbitrar, ignorînd sau negînd articulațiile reale ale societății, vieții și rațiunii. Și mai ales are tendința de a retrage direct sau indirect calitatea de „om” unor persoane din prezent sau din trecut. Conceptual și apoi practic, unii încetează să mai fie oameni, tăiați conceptual și fizic de corpul umanității, în baza unor predicate impuse arbitrar, precum rasa, clasa, religia etc.

Așadar, totalitarismul ar putea scrie și el un „elogiu al frontierelor”. Pe unde trece deci diferența – ca să nu spunem chiar frontiera – dintre frontierele „bune” și cele „rele”, dintre cele care trebuie scoase și cele care trebuie păstrate, spre a salva libertatea?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Grevă de avertisment de două ore a personalului de la spitalul de urgență Floreasca organizată de federația Sanitas, în București, 20 iulie 2026  Inquam Photos  George Călin (6) jpeg
„Ziua Z” în sistemul medical. Lider Sanitas: „Legea salarizării este doar picătura care a umplut paharul”
Aproximativ 400 de spitale din întreaga țară intră, de marți, în grevă generală, după ce negocierile dintre sindicaliști și autorități au eșuat. Medicii și ceilalți angajați din sistemul sanitar spun că protestul va fi unul pe perioadă nedeterminată.
image png
Franța și Spania, mistuite de incendii. Sute de mii de oameni au fugit din calea focului
Europa se confruntă cu unul dintre cele mai grave episoade de incendii de vegetație din ultimii ani. Aproape 375.000 de persoane au fost evacuate din Franța și Spania, în timp ce pompierii luptă fără încetare pentru a opri flăcările alimentate de temperaturile extreme, secetă și vântul puternic.
ploaie freepik jpg
ANM a emis două coduri galbene de vreme severă și vânt puternic
Vremea din țara noastră continuă să fie instabilă iar începând de luni, 27 iulie, de la ora 12:00, nu mai puțin de 21 de județe vor intra sub avertizare de cod galben de vreme severă.
Pensionare, foto Shutterstock jpg
Mamele se pot pensiona mai devreme. Cum scade vârsta de pensionare în funcție de numărul copiilor
Femeile care au născut sau au crescut unul sau mai mulți copii pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
ChatGPT Image 27 iul  2026, 09 26 03 png
Tușnad: începutul revenirii lui Orbán
Discursul de la Tușnad nu a fost despre înfrângerea lui Viktor Orbán, ci despre strategia prin care încearcă să transforme pierderea puterii în primul pas al revenirii sale.
image png
Cursă nebună în Constanța. Un șofer a fost încătușat după ce a refuzat să oprească
Mai multe echipaje de poliție au intervenit, în noaptea de duminică spre luni, în municipiul Constanța, după ce un șofer a refuzat să oprească la semnalul agenților și a încercat să își continue deplasarea. Tânărul a fost urmărit în trafic, imobilizat și încătușat.
George Simion, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu / FOTO Mediafax Foto
Economist: România este deja în recesiune prelungită. „Fără impozitare progresivă și reforme riscăm un colaps economic”
România se află deja într-o recesiune prelungită și riscă să intre într-un „purgatoriu” economic dacă nu reformează sistemul fiscal și nu restructurează aparatul bugetar, avertizează, într-un interviu pentru „Adevarul” economistul Adrian Mitroi, membru fondator al CFA Society România.
sandra bachici mutu jpg
Adrian Mutu, gest romantic pentru Sandra în plină stradă. Și-a surprins soția în văzul tuturor
Adrian Mutu și Sandra formează un cuplu de mulți ani și au împreună un băiețel, Tiago. Chiar și după ani de căsnicie, fostul fotbalist continuă să își surprindă soția prin gesturi romantice. Recent, cei doi au împărtășit un astfel de moment petrecut chiar în plină stradă.
Neymar (EPA) jpg
Scandal în vestiarul lui Santos. Neymar, anchetat după ce și-ar fi abuzat verbal colegii
Neymar traversează o perioadă nefastă, după retragerea de la echipa națională a Braziliei și eliminarea de la turneul final.