Alexandru Dragomir despre politica (noastră)

Publicat în Dilema Veche nr. 799 din 13-19 iunie 2019
Presa românească de ieri şi azi jpeg

Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir. Absolvent de drept și filozofie al Universității din București (1933-1939), apoi doctorand al lui Martin Heidegger la Freiburg im Breisgau, iar după 1948 (pînă la moarte, 2002) supraviețuitor, în anonimat, al unui regim sub care n-a socotit de cuviință să profeseze intelectualmente. A trăit din slujbe mărunte, fără legătură cu formația sa, dar a continuat să „filosofeze“ „clandestin“, pentru sine, umplînd caiete întregi de analize și reflecții metafizice, fără cea mai mică intenție de a le face publice. Nimeni, în cultura noastră, n-a lucrat cu atîta grație, în pură gratuitate, pentru idee. L am întîlnit prin prietenul lui, Constantin Noica, și am beneficiat, împreună cu alți cîțiva amici, de o sumedenie de seminarii private pe teme sau texte care îl preocupau. (Pentru un portret mai amănunțit al lui Alexandru Dragomir, vezi Dilema veche, nr. 665, 11 noiembrie 2016.) Abia după dispariția sa, Gabriel Liiceanu, însoțit, uneori, de cîțiva mai tineri colaboratori, a editat, cu mărinimoasă acribie, textele rămase din strădania sa de o viață. Dintr-unul din volume (Meditații despre epoca modernă, publicat la Humanitas, în 2010, de Gabriel Liiceanu și Cătălin Cioabă) am extras, mai jos, cîteva fragmente (indicînd pagina). Sînt comentarii scrise după 1989, ca martor discret (melancolic sau amuzat) la comedia politică autohtonă. Sper ca cititorul să fie ispitit să citească și celelalte volume ale dlui Dragomir. În ce mă privește, mă socotesc mai mult decît norocos că l-am cunoscut personal, ca și pe Constantin Noica, Alexandru Paleologu, P. Benedict Ghiuș, N. Steinhardt, Sergiu Al-George, Andrei Scrima, Mihai Șora, Ion Frunzetti, Eugen Schileru, Petru Creția. Nu știu ce-aș fi devenit fără ei și nu știu cum se descurcă tinerii de azi fără asemenea întîlniri transfiguratoare…

Democrația greacă (ateniană):

1. Demos-ul (Poporul) votează pe „cei mai buni“ (aristoi), adică votează (alege) aristo-cratos – aristocrația (puterea celor mai buni). Nu procedural, ci însăși convingerea politică a alegătorilor este că trebuie să aleagă pe cei mai buni, fiindcă cei mai buni trebuie să guverneze. Așadar, aristocrație.

Rezultă că democrația este sistemul politic care instaurează aristocrația.

2. Alegătorii nu-i votează (aleg) pe cei realiter (în fapt) cei mai buni, ci pe cei care cred ei că sînt cei mai buni.

3. Astfel, de vreme ce nu sînt votați cei mai buni, ci cei despre care se crede (doxa – opinie) că sînt cei mai buni (așadar se opinează), rezultatul este o oligocrație (puterea celor puțini), iar guvernarea este una oligarhică.

4. Oligarhia, nefiind domnia celor mai buni, ci doar domnia celor puțini (aleși după opinie) asupra celor mulți, duce la o progresivă înrăutățire a situației statului, la un dinamism descendent.

5. Înrăutățirea merge pînă la conflictul dintre oligoi (cei puțini) și demos (popor), „rezolvat“ fie prin tiranie, fie prin răsturnare, noi alegeri și istoria se ia de la capăt. (op. cit., p. 198). 

● Mafia politică urmărește acapararea puterii politice în vederea acaparării puterii economice care, odată realizată, va domina puterea politică. Are avantajul că tinde să promoveze o economie capitalistă și dezavantajul că puterea economică este înțeleasă în stil comunist, ca privilegiu al unei clici organizate. (op. cit., p. 208)

● Guvernările noastre merg la fel de prost ca orice întreprindere de stat. (op. cit., p. 163).

● Politicienii noștri: cîntăreți de operetă care se-ncearcă în operă. (op. cit., p. 164).

● Înainte eram mărginașii Europei, acum sîntem mahalagiii ei. (op. cit., p. 203).

● Alții mor, alții sînt vinovați, alții sînt caragialești, alții sînt proști. (op. cit., p. 163).

● În politica noastă actuală, trăim cu credința că rezolvăm totul rațional, cînd în realitate rațiunea (gîndirea) politicienilor este ori schiloadă, ori aservită intereselor, iar poporul apreciază afectiv, după mentalitate, oricum, dar nu rațional. (op. cit., p. 211).

● Dialog: Cele două extreme ale sale: cei cu care nu se poate dialoga și cei cu care – fiind de aceeași părere – n-ai ce dialoga. (op. cit., p. 209). 

A (re)citit pentru dvs.
Andrei Pleșu

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

lampa de veghe jpg
De ce nu este bine să dormi cu lumina aprinsă. Cum poate afecta sănătatea inimii
Chiar și o rază slabă de lumină prezentă în dormitor poate deregla funcționarea sistemului cardiovascular. Cercetătorii avertizează că o aparent inofensivă lumină de veghe sau ecranul unui telefon pot declanșa modificări structurale la nivelul cordului, crescând riscul de insuficiență cardiacă.
rusia alegeri
Rușii votează. Primul scrutin parlamentar de la începutul războiului cu Ucraina, dar cu aceiași candidați
Rușii sunt chemați la urne în perioada 18–20 septembrie, pentru a alege membrii Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. Este primul scrutin de acest fel de la declanșarea invaziei pe scară largă a Ucrainei.
Barbat concediat MAGNIFIC jpg
„Am aproape 50 de ani și nu mai găsesc de lucru nici la fast-food”. Reacții la mesajul disperat al unui român concediat din corporație
Un român concediat dintr-o corporație susține că nu și-a mai găsit de lucru de peste un an, nici măcar într-un fast-food, și bănuiește că vârsta îl dezavantajează. Mărturia sa a stârnit o dezbatere aprinsă despre criza locurilor de muncă după 45 de ani.
cazul osemintelor descoperite in cimitirul strehareti din slatina   foto alina mitran (5) jpeg
Ipoteză macabră în cazul osemintelor descoperite la cimitirul din Slatina. „M-am gândit că poate sunt și morții mei acolo”
La Cimitirul Strehareți din Slatina au început să vină, joi, 17 septembrie, oameni care, de-a lungul ultimilor ani, au avut probleme cu locurile de veci de aici. Oamenii se întreabă dacă nu cumva și rămășițele rudelor lor decedate sunt între cele găsite în cripta de la marginea cimitirului.
Vladimir Putin FOTO Profimedia
Putin estimează că deficitul bugetar al Rusiei va ajunge la aproximativ 2% din PIB în 2027
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi, 17 septembrie, că deficitul bugetar al țării este estimat să ajungă la aproximativ 2% din PIB în 2027.
Regina Ana si Regele Mihai ok GettyImages 105216903 jpg
18 septembrie: Ziua în care s-a născut Regina Ana, soția Regelui Mihai I
La 18 septembrie 1923 s-a născut Regina Ana, soția Regelui Mihai I al României. Tot la această dată, în anul 96, împăratul roman Domițian a fost asasinat în urma unui complot la care a participat inclusiv soția sa.
alimente care scad glicemia jpg
Alimentele și băuturile care pot ajuta la scăderea glicemiei chiar și într-o oră
Controlul glicemiei nu înseamnă doar renunțarea la desert, ci o strategie esențială pentru protejarea sănătății pe termen lung. Câteva alegeri alimentare inteligente, bazate pe fibre, proteine și grăsimi sănătoase, pot stabiliza nivelul de glucoză în decurs de o oră și previn complicațiile severe.
desert insta1 jpeg
Furnici, servite la un restaurant de lux cu două stele Michelin. Ce pedeapsă riscă administratorii
O situație cu totul inedită a făcut înconjurul lumii, iar internauții din întreaga lume au rămas șocați. Într-un restaurant cu două stele Michelin din Seul, un desert de top a fost servit, decorat cu furnici.
Nicolae Constantin Paulescu jpg
Paradoxurile ideologului extremismului românesc de dreapta. Cum a ajuns un savant român genial să scrie lucrări pseudoștiințifice cu tentă fascistă
Una dintre cele mai paradoxale personalități ale istoriei românești a fost medicul Nicolae Paulescu. Foarte apreciat în tinerețe pentru activitatea sa științifică, a ajuns, în cea de-a doua parte a vieții, un ideolog al rasismului în România, publicând lucrări pseudoștiințifice aberante.