Criza sanitară a potențat toate slăbiciunile sistemului cultural. Mai ales artiștii independenți sînt afectați: fără venituri constante și fără statut, au fost aruncați de la periferia sistemului în afara lui. Apelurile lansate de numeroși creatori și organizații culturale, dar și mobilizarea la nivel politic au produs cîteva soluții care îi pun la adăpost, pentru moment, pe cei mai vulnerabili. Printre altele, e vorba de amî­narea termenelor de plată pentru anumite dări la stat, cadrul legislativ pentru amînarea ratelor bancare și garantarea unei indemnizații egale cu 75% din salariul mediu net pentru cei care cîștigă din drepturi de autor. Aceste măsuri anunțate de guvern rezolvă măcar parțial criza de moment. E puțin, prea puțin, vor spune mulți dintre cei loviți de criză: în Franța și în Germania, guvernele au introdus deja pachete financiare generoase pentru a susține cultura. România oferă ajutor social pe post de sprijin pentru cultură.

Subvenționarea și co-finanțarea producției culturale vor fi necesare și pe mai departe. Sistemul public continuă să fie finanțat și pe perioada crizei sanitare chiar dacă accesul publicului e blocat. În schimb, micile întreprinderi și ONG-uri culturale, structural fragile, riscă să se prăbușească în absența unor finanțări dedicate care să le asigure subzistența. Însă intervenția statului va fi necesară și după încheierea stării de urgență. Prioritatea: relansarea consumului. O misiune complicată, căci altele vor fi grijile atunci cînd vom ieși din izolare. Cu resursele epuizate, nu prea îți vine să mergi la teatru, la cinema ori la librărie… Susținînd consumul, statul va susține, indirect, și relansarea acestui sector al economiei puternic lovit de criză.

Modele viabile există, nu e nevoie să inventăm roata. În Franța a fost introdus, acum vreo doi ani, pașaportul cultural: un credit în valoare de 500 de euro oferit tinerilor prin aplicație mobilă și menit să acopere exclusiv produse culturale: cărți, bilete de intrare la muzeu, la teatru, la cinema etc. În plus, aplicația furnizează și o perspectivă asupra ofertei: informații cuprinzătoare despre evenimentele culturale din regiunea în care se află potențialul consumator. Un pașaport cu GPS. Această modalitate de finanțare a consumului nu e o idee nouă: în 2015, Italia lansase un program guvernamental în valoare de peste 250 de milioane de euro prin care tinerilor li s-au oferit „bonuri culturale“ – un fel de cecuri în valoare de 500 de euro fiecare pentru a achiziţiona cărţi şi bilete la evenimente culturale. Acest tip de intervenție, pe bază de vauchere oferite populației, are trei avantaje. E o modalitate de a încuraja consumul inclusiv în rîndul celor cu apetență redusă de a participa la evenimente culturale, oferă consumatorului posibilitatea de a alege produsul cultural potrivit, reprezintă o infuzie de bani într‑un sistem blocat tocmai din cauza lipsei de resurse financiare.

În România, accesul la cultură este inegal și greoi. „Bonurile culturale“, voucherele acordate gratuit tinerilor pentru a fi folosite ca bonuri de plată pentru teatru, concerte, cărți etc. reprezintă un instrument indispensabil, mai ales în regiunile subdezvoltate. Voucherele ar acoperi, pe de o parte, o nevoie reală a consumatorilor de cultură pauperi și ar injecta capital într-un sistem de instituții aproape paralizat din cauza lipsei resurselor. Asta, firește, acolo unde încă există infrastructură: căci librăriile au dispărut aproape cu totul în mediul rural și mic-urban, ca să nu mai vorbim de paragina rețelei de cinematografe… Pentru a pune în practică o asemenea măsură e nevoie de un program coerent, susţinut de Ministerul Culturii şi executat alături de Ministerul Educaţiei.