Miroase a pește prăjit și a usturoi. Îmi e foame rău după ce am jucat patru ore baschet. Nu am nici o grijă, mai am încă aproape cinci luni de vacanță pînă să încep școala. Mama are una dintre puținele ei zile fericite, cînd taică-meu e plecat la Ghelmegioaia, așa că zîmbește cu toată gura și are chef de bîrfe.
E și tanti Ana la noi. Nu prea vine pe la noi tot din cauza lui taică-meu, care pe lîngă că suferă de un rasism pe cît de feroce, pe atît de paradoxal, ținînd cont de faptul că mama e mai neagră decît tanti Ana, este și tare zgîrcit și urăște că mama e darnică cu mîncarea.
Tanti Ana e căsătorită cu nea Gogu. Și el, un bețivan competitiv. Nea Gogu e plecat la Babadag, unde are un contract, așa că și tanti Ana e fericită că nu îl are pe cap.
Bîrfa este despre nea Rică. Plec repede în camera mea, dar e cam degeaba, că amîndouă vorbesc îndeajuns de tare ca să aud tot.
Nea Rică e mecanic de locomotivă și trage de fiare la greu. Are o motocicletă din Cehoslovacia și „țăpește“ periodic puștanii din bloc, să i-o curețe pentru o tură pe scaunul din spate. M-a „țăpit“ și pe mine cînd eram mic.
Omul e în permanență în călduri. Orice zi cu soare e o zi de arătat mușchii și băiatul e chiar talentat. Respiră cu o moderație invers proporțională cu apetitul pentru băutură al tuturor masculilor din bloc. Stă tot timpul încordat și plin de aer de parcă Gina Lollobrigida ar avea un fetiș cu un bolovan blond român, mecanic de locomotivă, și tocmai și-a anunțat vizita pe la blocul nostru procopsit de lîngă șinele de tren.
E căsătorit cu tanti Dana, o judoka ospătăriță la unul dintre restaurantele din oraș. A caftit doi bețivani de la bloc repede și acum cocoșii pilangii îi știu de frică. Au doi copii frumușei foc, un pic mai mici decît mine. Tanti Dana e, cum ar zice nea Gogu, „bucată“. Nea Rică a fost de curînd operat la rinichi, așa că mama știe mult prea multe despre el.
Tot blocul știe cînd trece nea Rică prin gară – sună claxonul ăla nenorocit de locomotivă de patru ori, de fiecare dată din ce în ce mai lung. Glumește că face asta pentru ca să știe amantul lui tanti Dana și să evite un infarct. Desigur, fiind singurul nebețivan din bloc, are o carieră solidă de curvar. Mama crede că din cînd în cînd îl trosnește tanti Dana pentru asta. E puțin probabil, dar, ce e drept, furia femeilor din bloc nu merită subestimată. Pînă și mama, o mînă de om, l-a trosnit pe taică-meu cu un făraș metalic.
E cald în casă, așa că geamurile sînt larg deschise. Cele două femei bîrfesc cu spor. Tanti Dana e afară și le aude. Rîde tare auzindu-le și vine la geam la mama. Mama rîde și ea și o cheamă la masă.
Își bîrfesc bărbații. Cu detalii pe care nici un bărbat nu cred că ar avea curajul să le povestească. Le aude și tanti Scăunașu, altă vecină. E vînzătoare la Alimentara, și ea măritată cu un bețivan ceferist. Se mai face o tură de pește cu mămăligă și cu mult usturoi.
Vine și prietena mea blondă în vizită. Este și ea invitată la bîrfe. Participă cu mare drag.
Mi-a rămas tare în cap ziua aia, 19 mai 1990. Nu îmi amintesc să o fi văzut vreodată pe mama mai fericită. A fost una dintre puținele zile în care nu a fost tratată de vecini ca o specie inferioară – „țigancă“.
A doua zi am fost la vot. Țin minte coada și faptul că oamenii erau fericiți. Am crezut, pentru cîteva săptămîni bune, că o să fie din ce în ce mai bine. Au urmat cîțiva ani cumpliți.
Azi, 29 de ani mai tîrziu, la o zi după alegeri, îmi este teamă să mai cred că o să ne fie brusc mai bine. Rezultatele sînt mai bune decît am sperat, dar nu ne facem bine cu speranță. Ne facem bine cu oamenii ăia noi, decenți, profesioniști, cinstiți, care să fie majoritari în politică. Deocamdată sînt tot cei vechi care domină.
Nu a cîștigat nimeni, în afară de Rareș Bogdan. Un om care e strîns legat de Oprea, Oprescu, Vanghelie și Gușă, toți PSD-iști de frunte la un moment sau altul. Un fel de Vadim șlefuit prin mizeriile politicii noastre, un tip care s-a îmbogățit la fel ca Dragnea și Videanu din contracte cu statul. Un om dubios care era vedetă la o televiziune falimentară care a țepuit o parte din angajați și statul.
Dacă ne spunem că ne-am făcut treaba și, gata, acum politicienii vor presta pentru noi, visăm aiurea și riscăm să dăm în coșmar. Ciuvică și Ciorbea au fost speranțele CDR-ului și inamicii lui Voiculescu și Iliescu. Tot Voiculescu, Ghiță, Gușă și Păuneștii vor controla discuțiile, și tot Gâdea, Ciutacu, Pieleanu și Chi-rieac ne vor forma opiniile.
România se schimbă cu noi și se schimbă încet. Am umplut Parlamentul European de tinere speranțe – Ponta, Blaga, Hava, Băsescu, Plumb, nevasta lui Antonescu și alții ca ei. Poate o să ne fie mai bine, dar numai dacă fiecare dintre noi face ceva pentru binele colectiv. Un vot din cînd în cînd nu este de ajuns. Alegerile care contează, cele locale, sînt departe. Pînă atunci, există riscul să ne dezumflăm. Schimbarea Dragnea – Rareș Bogdan e la fel de benefică precum schimbarea Iliescu – Constantinescu.
Foto: Cosmin Bumbuț
