Interacţiunea utilizatorilor cu diferite programe, aplicaţii şi funcţii ale dispozitivelor electronice nu a produs multe personificări. Cel puţin una este însă evidentă: crearea personajului Autocorect. Statutul special al acestuia e de înţeles: funcţia de corectare automată a unui text (chiar în timpul scrierii) acţionează adesea violent, producînd gafe, secvenţe umoristice, combinaţii de cuvinte absurde, de-a dreptul suprarealiste – deci enervări ale utilizatorilor, care simt nevoia să se confrunte cu un vinovat. În plus, funcţia de autocorectare intervine asupra limbajului, ceea ce o înzestrează cu trăsături prin excelenţă umane. Traducerea termenului englezesc autocorrect prin autocorectare e o abstracţie, căreia mulţi utilizatori îi preferă forma adaptată autocorect, substantiv comun şi aproape propriu, care apare adesea în registrul colocvial cu forma marcat orală autocorectu’.

Internetul e plin de întrebări şi sfaturi despre posibilitatea de dezactivare a funcţiei: „Cum mama naibii scap de el?“ – „Pe mine m-a doborît demult autocorectul ăsta“ (elforum.info). Sînt şi unele semne de satisfacţie – „mulțam fain autocorectului“ (forum.softpedia.com) –, dar, în general, personajul e învinovăţit – „autocorectul și-a făcut de cap“ (mygarage.ro) –, invocarea sa fiind însoţită de reproşuri şi imprecaţii (destule nereproductibile): „Autocorectu’ lu’ pește!“ (wordpress.com); „autocorectu lu mă-sa!“ (forum.clubmazda.ro) etc. Sînt frecvente scuzele care invocă acţiunea personajului negativ, identificat ca sursă a lipsei de coerenţă sau a erorilor de ortografie pe care interlocutorii le pot observa într-un mesaj: „Scuze, autocorectul știe ce face“ (wattpad.com); „În e-mail a apărut un cuvînt ciudat din cauza autocorectului“ (avantaje.ro). Scuza nu este totdeauna credibilă – şi a devenit tot mai puţin credibilă prin repetare –, ceea ce se vede din alte mesaje ironice: „dă vina pe autocorectu’ de pe telefon, ca să nu creadă lumea ca eşti (încă) în clasa a II-a“ (ebihoreanul.ro); „Haha, dar ştii că autocorectul ăsta se uită şi el la om înainte…“ (trafictube.ro).

Corectarea automată e subiect de glume şi de „perle“ culese de utilizatori: „Iată mai jos o galerie a celor mai haioase mesaje născute din grabă sau cu ajutorul autocorectului“ (observatorulph.ro). Nu sînt rare cazurile în care cineva păstrează mesajul greşit sau absurd de dragul efectului său comic: „alergatul după bărbați (bărbate, după autocorectu’ rîjniței gînditoare din dotare“ (groparu.ro). O secvenţă glumeaţă, tipică registrului colocvial, este cea aluzivă, în care o apariţie lexicală nemotivată este explicată prin formula rudeniei: „Cine e Sabin? fratele lui Autocorrect“ (zoso.ro).

Riscurile interacţiunii dintre utilizator şi funcţia de autocorectare sînt un fenomen general, manifestat în orice limbă; un tip special de efecte umoristice este produs de corectarea unui text într-o limbă anume, atunci cînd funcţia de autocorectare este setată pentru altă limbă.

Cum se vede din numeroasele exemple de mai sus, în română termenul a fost adaptat ortografic şi morfologic; varianta care păstrează ortografia etimonului (autocorrect) are mai puţine atestări: „eventualele greșeli de scriere poartă vina autocorrectului“ (3la3.ro); „dau de colegii cu plânsetele/planşetele (vorba autocorrectului adevăr grăieşte) pe genunchi“ (blogspot.com).

Desigur, pe lîngă popularul autocorect circulă şi echivalente (cu şi fără majuscule, cu şi fără cratimă) ca autocorectare / auto-corectare, Auto-Corectare, autocorecţie. Într-un set de sfaturi practice am găsit şi formula paradoxală autocorectare incorectă: „Cînd trimiteți texte, mesaje de poștă electronică și alte mesaje de pe telefonul smartphone toată ziua, este frustrant să vă încetiniți prin greșeli și autocorectări incorecte“ (eyewated com).

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).