Ţăndări

Publicat în Dilema Veche nr. 644 din 23-29 iunie 2016
Oxford, premierul şi Isaura jpeg

E dimineaţă, în jur de ora 5. Răsare soarele şi eu nu simt nimic, nimic. Habar nu am ce s-a întîmplat noaptea trecută. Ştiu unde sînt, dar nu ştiu cum am ajuns aici. Şi aş avea tare nevoie de Dumnezeu acum, dar probabil e cam ocupat. Am hainele umede şi încep să simt frigul dimineţilor din sudul Angliei. Cîmpurile de căpşuni pe care lucrez de cîteva luni arată la fel ca în fiecare zi. Numai eu sînt praf. Am fost îndrăgostit. Rău.

Am venit în urmă cu aproape trei luni în Anglia, cu trenul pînă în Belgia. Apoi cu bacul de la Oostende. Am mai fost cu doi ani în urmă în Oostende şi am încercat să trec fraudulos graniţa. Nu am reuşit. Mi-a fost frică şi frig. Am preferat să mă întorc.

La Dover mi-am luat bilet pînă la Higham. Nu a înţeles omul ce am zis pînă cînd nu i-am scris pe o hîrtie destinaţia. Am întrebat cînd pleacă trenul. În două minute, mi-a spus calm. Am ţîşnit spre staţie. M-am împiedicat şi am căzut. Mi s-au spart cele două borcane de gem. Mi-am dat seama că nu aveam nici o şansă să prind trenul, aşa că m-am întors şi l-am întrebat cînd era următorul. Omul mi-a zîmbit sarcastic şi mi-a spus că pleacă cîte un tren la fiecare 30 de minute. L-am înjurat şi am zîmbit oarecum amuzat.

Încerc să mă ridic şi acum. Nu pot. De data asta, sînt eu spart. În multe, multe ţăndări. În engleză e un cuvînt mai bun – numb. Ca şi cum cineva ar fi separat o componentă tare importantă din mine. Soarele e tare mare şi roşu.

În tren am întrebat unde să schimb pentru Higham. Am pronunţat, logic, aşa cum se scrie. O doamnă în vîrstă s a prins şi mi-a spus că era Haaaaiaaam. Ploua tare cînd am ajuns acolo. Stăteam în caravane. Cînd le-am văzut, m-am gîndit că doar nu degeaba m-am născut rom. Eram mulţi europeni din Est şi cîţiva irlandezi. Muncă în agricultură. Marea noastră majoritate studenţi care încercau să facă un ban. Pe Agnieska am în­tîlnit-o pe un pod, în Rochester. Era frumoasă tare. Poloneză, blondă cu ochi albaştri. Părea dintr-o altă lume. Am fost cu ea la bar. Am cerut două beri. Barmanul s-a căpiat de rîs, căci îi cerusem doi urşi. Beers şi bears pe atunci sunau cam la fel în capul meu. A rîs şi ea. Dar diferit. Bine.

Eram tare sărac. Taică-su era primar într-un orăşel polonez de la graniţă. M am mutat în aceeaşi caravană cu ea în două săptămîni. Eram cinci. Două rusoaice, ea şi prietena ei. Ştiu că m-am amuzat gîndindu-mă că probabil aşa a început ideea de harem. Şi m-am făcut praf după ea. Era tare calmă. Şi bună. Dormeam într-un pat tare îngust. Cabina de duş era afară. Nu aveam mai nimic. Dar era tare bine cu ea. În week-end-uri ne duceam să ne plimbăm. Ne făceam planuri. Cum o să emigrăm în Noua Zeelandă.

Într-o dimineaţă s-a zgîriat într-o ladă de căpşune. Seara, rana se cam infectase. De dimineaţă am dus-o la spital. Era poloneză în Anglia, nu a băgat-o nimeni în seamă. A făcut septicemie şi a murit în patru zile. În ziua cînd a murit, îmi amintesc că ascultam radioul în timp ce munceam, încercînd să îmi îmbunătăţesc engleza. Se discuta dacă ar fi trebuit sau nu să condamne un cîine la moarte – un cîine care omorîse o pisică.

Am aflat pe seară că a murit. Şi acum sînt pe cîmpul ăsta şi nu vreau să îmi aduc aminte de nimic. Nu vreau să mă ridic. Nu vreau să fac nimic.

Valérie, o franţuzoaică gay care stă împreună cu Nicole, partenera ei, într-un cort lîngă caravana noastră, mă găseşte pe cîmp. M-au căutat toată noaptea. Stă lîngă mine, mă ţine în braţe şi plînge. Şi încep şi eu să plîng, deşi nu prea ştiu cum să o fac. Nici un radio, nici un show de televiziune nu au vorbit vreodată despre cum a murit Agnieska. Discuţia despre sentinţa de condamnare a cîinelui şi vînătoarea de vulpi a dominat agenda publică în următoarea săptămînă.

Au trecut un număr exact de ani de cînd am pierdut o noapte. Şi, pentru prima dată, am decis să încerc să mi-o reamintesc.

Valeriu Nicolae este secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vîrstnice.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.