Australia e o ţară minunată şi înspăimîntătoare. Deţine majoritatea speciilor veninoase de pe planetă, iar rechinii amuşinează pe lîngă plaje. De aceea oamenii şi-au dezvoltat, pe lîngă o democraţie solidă, şi un instinct de conservare aparte. Plus o dorinţă de a reuşi care nu se încurcă de praguri decît poate dacă au înălţimea Marelui Zid. O australiancă sau un australian, atunci cînd îşi părăseşte ţara pentru a-şi găsi o carieră în altă parte, nu trece o graniţă, ci cel puţin un ocean.

Există poveşti fabuloase despre sportivi care au dormit pe holuri şi au dus-o de pe azi pe mîine în Europa sau America, dar au răzbit. A te întoarce acasă cu coada între picioare nu e o opţiune. Poţi deci pricepe stricteţea cu care sînt trataţi jucătorii şi jucătoarele de tenis carantinaţi înainte de Australian Open şi inapetenţa gazdelor pentru smiorcăieli. Iulia Putinţeva era deja un personaj, nu neapărat prin tenis, cît prin întîmplările de pe lîngă el. La un time-out devenit viral şi-a chemat cu un gest smucit antrenorul, pe care l-a făcut direct prost, l-a apostrofat pentru că se uită la „filmuleţe stupide” în timpul meciului în loc să o aplaude şi l-a concediat pe loc. Acum tenismena kazahă a stîrnit net-ul postînd imagini cu şoricelul pe care l-a găsit în camera de hotel. Camera a fost schimbată, şoricelul nu. A revenit prompt la întîlnirea cu simpatica Iulia. Altă cameră nu i s-a mai dat. Ba chiar reprezentanta poliţiei statale i-a recomandat să nu mai hrănească rozătoare, motivul, în opinia ei, pentru care micuţul mustăcios a făcut o pasiune pentru jucătoare. Ceea ce e la intersecţia dintre obrăznicie şi conflict diplomatic.

Australia, care tocmai s-a luat la trîntă cu Google (care a ameninţat că va închide motorul de căutare pentru insula-continent) şi Facebook, cerîndu-le să plătească drepturi media pentru conţinut, nu va da însă înapoi în faţa unora pe care majoritatea populaţiei îi crede nişte răsfăţaţi. Treaba e, totuşi, că sportul începe să vireze în altceva. E nebunie să arunci un sportiv în competiţie după două săptămîni de stat între patru pereţi. Sigur, nici sportivii nu prea înţeleg că vorbim despre o pandemie, nu despre un moft. Dar cineva ar trebui să hotărască simplu: facem performanţă sau ne facem că o facem? Pe înţelesul premierului Scott Morrison, e ca şi cum i s-ar cere să ia pe loc decizii într-o criză majoră după ce ar fi fost ţinut închis într-o cameră 14 zile, fără ştiri şi consilieri. Ar fi capabil de un break? Poate de nervous breakdown.