Amenințările la adresa securității naționale îngrădesc invariabil disputele politice interne. Acum, cînd guvernele și-au asumat un rol principal în combaterea pandemiei COVID-19, opoziția politică din țările cu guvernări populiste este marginalizată rapid. Teoretic, autoritățile din aceste țări pot folosi criza pentru a invoca o stare de urgență care să îngrădească democrația. Dar, chiar și dacă nu se merge atît de departe, necesitatea distanțării sociale și a altor măsuri de izolare duce la o contracție masivă a sferei publice.

În lipsa adunărilor de amploare sau a mitingurilor electorale, dezbaterea politică a migrat cu totul în mass-media, care își dedică întreaga atenție pandemiei. Ceea ce se întîmplă din motive pragmatice – COVID-19 este subiectul pe care și-l dorește în momentul de față publicul cititor și telespectator –, dar și din motive etice: furnizarea de informații exacte despre coronavirus este o sarcină esențială.

Și totuși, dat fiind că pandemia acaparează întreaga mass-media, mișcările și partidele politice de opoziție nu mai beneficiază de nici un strop de atenție. Astfel, Joe Biden, candidatul prezumtiv al democraților și oponentul președintelui american Donald Trump la alegerile din noiembrie, a dispărut, practic, peste noapte, din atenția publică.

În schimb, americanilor li se furnizează zilnic știri live cu conferințele de presă și cu mitingurile electorale ale lui Trump, în care acesta se afișează alături de experți guvernamentali care, stînd în picioare alături de el, trebuie să încerce să corecteze întrucîtva minciunile și dezinformările acestuia despre pandemie. În mod asemănător, în Israel, Beni Gantz, principalul politician din Opoziție, a decis să se alăture unui nou guvern condus de prim-ministrul Beniamin Netanyahu, invocînd circumstanțele atenuante ale pandemiei.

În Europa Centrală și de Est, guvernele populiste profită de suspendarea normalității pentru a implementa planuri puse la cale de multă vreme. În contextul unei prese internaționale concentrate exclusiv asupra pandemiei, puțină lume observă ce se întîmplă în Ungaria și în Polonia. Știrile despre liderul de facto al Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, și despre prim-ministrul maghiar Viktor Orbán par să fi dispărut pînă și din paginile unor publicații care au relatat consecvent despre aceștia ani de-a rîndul.

În vreme ce Opoziția maghiară protestează împotriva „stării de urgență” impuse de Orbán, Opoziția poloneză și-o dorește. Chiar dacă Occidentul ar dori să ia atitudine, s-ar putea rătăci cu ușurință în acest talmeș-balmeș, fără să mai știe ce să ceară.

Parlamentul maghiar l-a învestit acum pe Orbán cu puterea de a guverna prin ordonanțe de urgență, pe o perioadă nedefinită de timp. Odată înzestrat cu astfel de puteri, el va putea să suspende libertățile individuale și să impună populației carantina, sub amenințarea pedepsei cu închisoarea. Totodată, guvernul său îi va putea închide – pentru o perioadă de pînă la cinci ani – pe jurnaliștii care se presupune că răspîndesc informații false sau distorsionate.

În Polonia, dimpotrivă, ultimul lucru pe care și-l doresc Kaczynski și partidul său „Lege și Justiție” (PiS) este introducerea stării de urgență, care ar duce la amînarea alegerilor planificate. În condițiile actuale, Andrzej Duda, președintele în funcție al Poloniei, are toate șansele să cîștige alegerile. Guvernul PiS se folosește astfel de pandemie pentru a-l impune pe Duda timp de încă un mandat, în vreme ce Opoziția e ținută pe loc de coronavirus.

În ianuarie și februarie, Duda și PiS au intrat într-o mare încurcătură, cînd s-a descoperit că au alocat două miliarde de zloți (439 de milioane de euro) – o sumă fără precedent – pentru mass-media publică poloneză, care este practic portavocea PiS. Opoziția ceruse ca aceste fonduri să fie alocate pentru Sănătate, ceea ce face ca decizia PiS să pară, astăzi, cu atît mai scandaloasă.

În plus, înainte să izbucnească COVID-19, candidatul la președinție al Opoziției creștea în sondaje. Într-un sondaj efectuat de IBSP în perioada 14-16 ianuarie, Kidawa-Blonska, cu un procentaj estimat de 49,91% pentru al doilea tur de scrutin, se afla la mică distanță de Duda, cu o majoritate restrînsă și în scădere la 50,09%. Acum însă, cînd Kidawa-Blonska a fost nevoită să-și înceteze, în bună parte, campania electorală, susținerea ei a scăzut, între 10 și 13 martie, la 44,12%, în vreme ce Duda a crescut la 55,88%.

Votanților polonezi speriați de pandemie nu prea le arde de gîlcevi partizane. Ceea ce se cere acum e consensul politic necesar gestionării crizei, ceea ce îi îngustează Opoziției, odată în plus, căile de atac împotriva guvernului în funcție. Donald Tusk, fostul prim-ministru polonez, care a demisionat de curînd din funcția de președinte al Consiliului European, și-a exprimat și el dezamăgirea, într-o apariție recentă pe postul TVN24, reproșîndu-i Opoziției poloneze atitudinea exagerat de docilă.

Tusk a semnalat de asemenea că nu are de gînd să voteze pe 10 mai și că nu își va încuraja nici familia, nici prietenii sau pe alți votanți să o facă, dat fiind riscul de a contracta COVID-19. După cum a declarat pentru Gazeta Wyborcza, „numai un dement sau un criminal ar putea propune acum organizarea de alegeri”.

Vorbind despre cei care vor ieși la vot pe 10 mai, în pofida pandemiei, o anchetă făcută de Gazeta Wyborcza a dezvăluit că aceștia vor fi cel mai probabil susținătorii PiS. Dacă alegerile prezidențiale se vor ține la data stabilită, Duda va obține nu mai puțin de 65% din voturi, în primul tur de scrutin; dacă însă alegerile s-ar amîna pînă după ce va trece pandemia, el va obține în primul tur doar în jur de 44%.

Kaczynski și partidul său nu își ascund intenția de a face presiuni pentru ca alegerile să aibă loc în timpul crizei. „Ar fi extrem de inoportun ca președintele și prim-ministrul să provină din tabere politice diferite și să se certe” – a spus Kaczynski într-un interviu recent. „În situația specială în care ne aflăm astăzi avem nevoie de o gestionare eficientă a crizei și de stabilitate politică. Acesta este și motivul pentru care alegerile trebuie să aibă loc pe 10 mai.”

Între timp, douăzeci de țări – printre care SUA, Spania, Franța, Germania și Italia – au amînat deja alegeri, alegeri primare și referendumuri sau le-au adaptat (vot prin corespondență, de exemplu).  De aceea, nu e de mirare că, în Polonia, 72% din cei chestionați consideră că alegerile prezidențiale ar trebui amînate.

După alegerile prezidențiale din Polonia, PiS va avea la dispoziție trei ani de pauză în calendarul electoral, răgaz pe care îl va folosi pentru a-și consolida puterea. Societatea civilă poloneză va rămîne ultimul bastion în calea unei guvernări PiS nestingherite.

Slawomir Sierakowski, fondator al mișcării Krytyka Polityczna, este director al Polish Institute of Advanced Studies (PIASt) din Varșovia și Senior Fellow al Consiliului German pentru Politică Externă (DGAP).

© Project Syndicate, 2020

traducere de Matei PLEŞU