Pașaport francez, model european?
Ceea ce părea mai degrabă un pariu politic al lui Emmanuel Macron devine acum un proiect cu adevărat național. După îndelungi și intense dezbateri parlamentare, legea care reglementează utilizarea așa-numitului pașaport sau certificat sanitar a fost în sfîrșit adoptată cu o largă majoritate. A fost nevoie de negocieri pentru a se ajunge la un consens, însă, în ansamblu, versiunea adoptată nu e foarte diferită de proiectul dorit inițial de Emmanuel Macron. Considerat prea restrictiv din punct de vedere al libertăților și greu de aplicat, proiectul a fost amendat astfel încît să fie mai puțin sever decît în forma dorită de executiv.
Certificatul va fi solicitat la intrarea în toate spațiile publice, la interior și în exterior, indiferent de numărul vizitatorilor/participanților: la terasă, la teatru, la concerte ori la evenimente sportive se intră doar pe baza acestui pașaport. În cazul în care organizatorii nu respectă reglementările privind accesul, pot fi aplicate măsuri care merg de la închiderea administrativă a unității pînă la două săptămîni și pînă la sancțiuni penale.
Pentru minori, de la 12 ani, permisul de sănătate va intra în vigoare pe 30 septembrie. Potrivit legii, adolescenții cu vîrste cuprinse între 12 și 16 ani pot fi vaccinați cu acordul unui singur părinte, iar cei în vîrstă de 16-18 ani se pot vaccina fără acordul părinților. Această măsură vizează încurajarea imunizării unei categorii de populație care, pînă nu demult, a avut un acces limitat la vaccin, dar care – mai ales începînd cu luna septembrie, cînd reîncepe școala – va fi foarte expusă contaminării.
Cît privește termenul pentru vaccinarea obligatorie a personalului medical, acesta a fost amînat cu o lună. E un compromis necesar și benign, de vreme ce numărul îngrijitorilor din unitățile medicale încă nevaccinați este nesemnificativ. Cei care însă nu vor putea prezenta certificatul de vaccinare pînă pe 15 octombrie riscă să fie concediați.
Consensul politic din jurul acestor măsuri a fost atins cu greu. Și încă și mai dificil e ca legea să fie acceptată de populație. În urmă cu cîteva luni, ideea introducerii unui certificat de sănătate stîrnea polemici în rîndul societății. Deși marea majoritate a populației recunoaște beneficiile vaccinului, cei mai mulți francezi refuză ideea de a merge cu pașaportul la cîrciumă. Acum, în pragul unui nou val epidemic, pare că aceste rezerve s-au mai diminuat. Cei vaccinați înțeleg că e nevoie de acțiuni mai hotărîte ale autorităților pentru a-i convinge pe cei care refuză ori amînă, la nesfîrșit, vaccinarea.
Există însă și temerea – pe alocuri, întemeiată – că introducerea permisului de sănătate obligatoriu va accentua clivajele din rîndul populației. Mai ales că termenele propuse în calendarul de aplicare a măsurilor sînt destul de strînse. În special, cei care au început parcursul vaccinării mai tîrziu vor avea de suferit: perioada de timp dintre cele două doze diferă de la un tip de vaccin la altul și, în plus, se adaugă șapte zile de la a doua doză pînă cînd persoana e considerată imună – așa că unele persoane vaccinate vor fi excluse de la viața socială. Există și inechități de natură generațională: aproape 80% din cei cu vîrsta de peste 75 de ani s-au vaccinat deja cu ambele doze. Însă doar 30% din cei de 20-39 de ani și-au încheiat parcursul vaccinal. Diferența e firească de vreme ce persoanele vîrstnice și vulnerabile au avut prioritate în momentul în care a început procesul de imunizare a populației. Pașaportul, însă, e pentru toți. În fine, există disparități sociale importante legate de mediul de proveniență: în regiunile mai bogate ale Franței, vaccinarea populației e mult mai avansată decît în zonele mai sărace. Diferența e atît de evidentă încît se poate face o corelație între sărăcie și nivelul de imunizare: unde e sărăcie, nu doar că accesul la vaccin e mai anevoios, ci și îndoielile oamenilor sînt mai mari. Nu e de mirare, deci, că inițiativa lui Emmanuel Macron se lovește de o rezistență puternică. Pe de o parte, din partea antivacciniștilor hardcore (nu foarte numeroși, dar foarte vocali), care văd în introducerea certificatului o formă mascată de a impune vaccinarea obligatorie și care acuză Guvernul că vrea să-i discrimineze; pe de altă parte, dinspre stînga progresistă, care crede în eficiența vaccinului, dar denunță disparitățile care vin odată cu introducerea permisului.
Oricum, e bine să observăm cu mare atenție ce se petrece în Franța în săptămînile și lunile care urmează: dacă măsurile introduse de autorități se vor dovedi aplicabile și utile, probabil că modelul francez va fi adoptat și de alte state europene.
