S-a stins din viață Monika Schoeller, figură legendară a lumii editoriale din Germania. Editoare reputată și mecena generoasă, a marcat lumea literară de limbă germană și a contribuit în mod esențial la „globalizarea“ unor literaturi marginale, puțin cunoscute în Occident.

Monika Schoeller a preluat conducerea Editurii S. Fischer Verlag în 1974. Avea doar 34 de ani. Inițial, a trebuit să înfrunte neîncrederea și chiar scepticismul redactorilor mai vechi. Și-a probat flerul editorial în ciuda contextului dificil din interiorul editurii. De pildă, luînd decizia să achiziționeze drepturile de traducere în germană pentru Carnetul auriu, un roman riscant, de peste o mie de pagini, al pe atunci încă necunoscutei Doris Lessing. A fost o mișcare bună: Carnetul de aur avea să devină un titlu de referință al literaturii feministe moderne, unul dintre cele mai importante romane despre mediul intelectual și moral de la mijlocul secolului XX. Iar cifrele de vînzări au confirmat intuiția Monikăi Schoeller. Ca să nu mai vorbim de faptul că, peste ani, Doris Lessing avea să fie laureată a premiului Nobel pentru literatură…

Sub conducerea Monikăi Schoeller, editura S. Fischer a publicat cîteva ediții de mare amploare – și de rezonanță în întreg spațiul cultural german –, cum ar fi, de pildă, Jurnalul lui Thomas Mann (începînd cu 1977), seria de opere complete a marelui autor, minuțios adnotată. Sau ediția de Opere a lui Hugo von Hofmannstahl. Alți autori clasic-contemporani au avut parte de ediții îngrijite sub coordonarea aceleiași Monika Schoeller: Sigmund Freud, Arthur Schnitzler, Alfred Kerr, Heinrich Mann, Franz Kafka și Hubert Fichte. Dar editura și-a făcut un renume și din impunerea unor nume noi pe piața literară germană. Astăzi, sînt autori inconturnabili ai literaturii contemporane de limbă germană: Christoph Ransmayr, Reiner Kunze, Günter de Bruyn, Judith Hermann, Wolfgang Hilbig, Monika Maron și Gerhard Roth.

Însă angajamentul Monikăi Schoeller depășește cu mult pasiunea pentru literatură și interesele directe pentru domeniul editorial. Încă din 1977, la trei ani după preluarea conducerii, a inițiat la S. Fischer (astăzi) faimoasa „Seria Neagră“, dedicată comemorării victimelor Holocaustului și atît de necesarelor reflecții despre trecutul recent. Un pas important spre Vergangenheitsbewältigung. Peste 250 de cărți avînd ca temă ororile nazismului au apărut în această serie. Și tot la inițiativa ei a apărut și o serie despre feminism și rolul femeii în societate – și acesta e un act de curaj.

Acum mai bine de 15 ani, retrasă de la conducerea „afacerii“ editoriale, a înființat Fundația S. Fischer, dedicată schimburilor culturale, în special literare. Printre altele, și-a propus să promoveze, alături de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o serie de dezbateri despre Europa. În același spirit, a impulsionat și crearea rețelei TRADUKI menită să susțină traducerea și publicarea literaturii contemporane germane în țări precum Rusia, Ucraina, Belarus, Ungaria, Polonia și Turcia. Destul de repede, rețeaua s-a extins la aproape toată Europa de Est. Contextul politic a „dictat“ dezvoltarea acestui proiect. În țările mai sărace din Est, editurile nu-și permiteau riscul să publice autori germani nevandabili, nevalidați, pe alte piețe, de vînzări consistente ori, pur și simplu, necunoscuți. Costurile cu traducerea și cu drepturile descurajau descoperirile literare. Așa că Fundația S. Fischer s-a angajat să acopere cea mai mare parte a acestor cheltuieli – reușind astfel să impună nume noi pe piețe noi. Dar această formă de susținere nu era suficientă, căci atingea doar un singur palier, cel al promovării literaturii contemporane germane. Or, și-au dat seama inițiatorii TRADUKI, era nevoie și de descoperirea reciprocă a autorilor din această parte a Europei. Astăzi, la mai bine de zece ani de existență, TRADUKI a devenit o reţea de cooperare europeană care acordă rezidenţe pentru scriitori şi traducători şi organizează întîlniri între actorii literari din 11 țări, inclusiv România. Pentru literaturile est-europene e o șansă uriașă de afirmare. E, aici, și o formă de activism politic, sau măcar de angajament social: dacă Europa înseamnă (și) cultură comună, atunci cunoașterea reciprocă prin literatură e aproape un imperativ. Monika Schoeller a avut, din nou, intuiție și fler: prin traducere, literaturile marginale pot salva Europa de marginalitate.