Sperăm (din nou) după meciurile cu Macedonia de Nord şi Germania că naţionala de fotbal va începe să joace mai onorabil?

Depinde de ceea ce înţelege fiecare prin onorabil. Fotbalul e altfel decît romanele cu cavaleri. Onorabilitatea, pentru mulţi, stă scrisă clar pe o tabelă sub forma unor cifre despărţite de o liniuţă. Dincolo de care poţi glosa, pentru impresia artistică. Aici e ca la război, istoria va ţine doar cu învingătorii. Dar, atenţie, nu ăia de o zi. Va reţine că am cîştigat 3-2 cu Macedonia de Nord şi că am pierdut 0-1 cu Germania. Ce va putea fi onorabil peste două decenii, cînd oameni nenăscuţi azi vor auzi din gura vreunei prezentatoare, nenăscută încă nici ea, despre aceste scoruri reci? Poate că un Mirel Rădoi, părăsit de freza-banană şi atacat de fire albe, va putea dezvolta aceste rezultate, dar tînărul de atunci va rămîne doar cu ideea că am bătut scurt o echipă a unei ţări pe care va avea dificultăţi să şi-o reprezinte (nu-i neapărat vina lui, ţara în cauză şi-a schimbat numele de mai multe ori) şi că am pierdut logic la o formaţie mult mai bună. Şi cam atît.

Din perspectiva vremurilor, aceasta e „onorabilitatea” primelor două meciuri ale preliminariilor Cupei Mondiale din Qatar. Şi va mai afla ceva tînărul nenăscut din acea secvenţă de „a fost odată ca niciodată”. Rezultatul meciului cu Armenia din seria celor trei partide. Eu nu vi-l pot spune, e dincolo de aceste rînduri. Dar e simplu de perceput şi el, oricare ar fi, de undeva din viitor. Dacă vom cîştiga, tipul îşi va zice: „Normal!”. Dacă vom termina egal sau vom pierde, va zice: „Ca întotdeauna!”. Şi dacă va fi aşa, pleosc!

Pînă la urmă, onorabil în toată această afacere, ca şi în toate celelalte, e să ţi se poată spune de către unii cu care n-ai nici în clin, nici în mînecă: da, nene, n-ai trăit degeaba! Ţi-ai organizat bine viaţa, ai luptat ca un leu, ai răsturnat munţii şi ai lăsat o urmă pe nisip. Fotbalul de la linia orizontului nu e despre a juca frumos sau urît, despre a cîştiga cu orice preţ sau despre a pierde cu fruntea sus. E despre ceea ce rămîne în picioare după ce a bătut vîntul timpului. Şi dacă ce rămîne se va putea vedea din depărtare, atunci îşi vor putea pune un surîs onorabil pe faţă şi viii, şi morţii. Dacă nu, nu.