Termenul englezesc narrative este tot mai des preluat în română, cu minime adaptări, în forma unui substantiv neutru: narativ. Împrumutul lexical (omonim cu o posibilă substantivizare a adjectivului narativ, deja existent) nu era necesar în acest caz, pentru că termenul narrative are destule echivalente: de la mai vechile poveste și povestire la modernul narațiune, împrumut latino-romanic din secolul al XIX-lea, intens folosit, de atunci, în critica, istoria și teoria literară.

Cei care introduc în limbă noul substantiv își justifică probabil opțiunea (atunci cînd nu este vorba de o simplă traducere grăbită) prin sensul special cu care folosesc cuvîntul. Dicționarele englezești (de exemplu, Cambridge Dictionary-online), înregistrează, pe lîngă înțelesul general al lui narrative („relatare a unei serii de evenimente”) și o accepție specială: „mod particular de a explica și a înțelege evenimentele”. Accepția din urmă nici nu este, de fapt, atît de specială – pentru că reflectă o condiție esențială a relatării de evenimente. Narațiunea este aproape întotdeauna o construcție discursivă care atribuie sens: povestind, oamenii creează legături, presupun motivații și introduc faptele fragmentare într-un scenariu coerent, care aparține interpretării subiective. Un roman clasic, povestirea orală glumeață a unei întîmplări de pe stradă și reconstituirea istorică a unei înfruntări eroice au în comun tocmai atribuirea de sens narativ. Din acest punct de vedere, termenul englezesc ar trebui tradus în română pur și simplu prin narațiune, cu toate accepțiile sale.

În multe dintre utilizările actuale recunoaștem ideea de narațiune coerentă, interpretare (inevitabil subiectivă și relativă) a faptelor, versiune a înlănțuirii lor: „Odată stabilit, simpla contracarare a unui astfel de narativ este foarte dificilă fără un narativ convingător propriu” (asociatia-zamolxe.ro); Un narativ al libertății (revistacultura.ro); „au încercat să definească – să așeze într-un narativ – actuala criză din cadrul coaliției” (ziare.com); „E un joc de putere, legitimat printr-un narativ” (capital.ro).

Adesea narațiunea care prezintă o viziune anume asupra faptelor este percepută negativ, ca falsificare deliberată a realității, cuvîntul căpătînd astfel conotații peiorative. În contexte depreciative, o traducere mai potrivită ar putea fi prin cuvîntul poveste – care, în vorbirea cotidiană, desemnează tocmai versiunea subiectivă și fabulatorie, care denaturează în mod intenționat faptele. În context polemic, narativul e o poveste, o știre falsă, o invenție, o scorneală: „Vicepremierul (...) a declarat că a existat un narativ potrivit căruia liderii coaliţiei ar juca ţintar pe prefecţi, ceea ce nu este adevărat” (adevarul.ro); „ne-a servit un narativ SF despre semnături falsificate” (podul.ro).

Nu este însă vorba, cel puțin deocamdată, de o specializare a noului substantiv: există și destule contexte în care narativul este pur și simplu o narațiune, o relatare, o descriere a succesiunii în timp: „în acest panel vom dezbate cum poți formula un narativ despre viitor care să inspire și să motiveze angajații să se adapteze cît mai rapid la noua realitate” (myconnector.ro); „în general, există o preferință clară a utilizatorilor spre titluri scrise clar și un narativ autentic” (blogdigital.ro); „creierele noastre nu sînt ahtiate după branduri, ci după stimuli care să creioneze un narativ apetisant” (revistabiz.ro). Unele enunțuri sună atît de artificial încît par traduse cuvînt cu cuvînt: „În mintea mamei se ridică niște voci de sabotaj, care au un narativ înfricoșător” (marsulpentruviata.ro).

Adaptarea este încă oscilantă: unii vorbitori par să prefere o formă feminină a substantivului: „să construiești o narativă subtilă care să ducă spre produs în mod natural” (bancatransilvania.ro); „prezintă o narativă a istoriei Balcanilor descrisă din mai multe perspective” (europarl.europa.eu); „pentru cei care simt că lucrurile au scăpat de sub control, o narativă explicativă şi o comunitate de oameni cu aceleaşi convingeri sînt o eliberare liniştitoare de griji” (adevarul.ro). La plural, diferența dintre neutru și feminin se anulează: „aș vrea să evoluez spre a spune povești cît mai ample, spre a construi narative cît mai cool” (bancatransilvania.ro); „narativele antioccidentale s-au înmulţit în ultima perioadă în România” (digi24.ro); „e momentul să renunţăm la narativele electorale” (mediafax.ro).

Nu știu de ce ar trebui să recurgem la o formă oscilantă cu sens alunecos, cînd avem la îndemînă termenul pe care se puteau cu ușurință grefa noile accepții și conotații. Narațiune mi se pare net preferabil narativului și narativei. De altfel, unii vorbitori au adoptat această soluție: „principalele narațiuni propagandistice” (ziare.com); narațiunea principală a atacurilor antioccidentale” (dilemaveche.ro), „narațiunea trădării e populară în zilele noastre în Rusia” (hotnews.ro) etc.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).