O ştire recentă despre urmările fatale ale consumului de alcool medicinal contrafăcut a fost prezentată în presă, ca de obicei, cu exces senzaţionalist, punîndu-se în scenă o mare uimire. Or, cazul în discuţie era într-adevăr revoltător şi tragic, dar prea puţin surprinzător. În registrul popular şi argotic fenomenul otrăvirii cu alcool metilic a fost fixat de multă vreme într-un cuvînt cu sonorităţi diminutivale: mitilíc (cu accentul pe vocala finală). Pronunţia populară, substantivizarea adjectivului metilic şi umorul negru au produs un nume aparent alintător pentru băutura mortală. De fapt, în uzul popular-argotic cuvîntul mitilic nu se referă doar la alcoolul metilic, ci a devenit, prin extinderea sensului (alături de adio, mamă sau te-am zărit printre morminte), una dintre denumirile oricărei băuturi de proastă calitate, care îl distruge, mai repede sau mai încet, pe consumator.

Cuvîntul este atestat încă din perioada interbelică: Valentin Gr. Chelaru, în articolul „Din limbajul mahalalelor“, publicat în 1937 în Buletinul Institutului de filologie română „Alexandru Philippide”, menţiona forma feminină mitilică, denumire pentru ţuică sau rachiu. Exemplul Dă-mi o boambă de mitilică era echivalat prin „dă-mi o măsură de rachiu”. În acelaşi număr de revistă, comentînd articolele precedente, Iorgu Iordan confirma că termenul îi era cunoscut de cîţiva ani – „cînd s-au descoperit fraude în legătură cu fabricarea alcoolului”–, în forma de substantiv neutru: mitilic. Aşa cum semnala şi Iordan, cuvîntul fusese folosit în epocă şi de prozatorul I.C. Vissarion, într-un text din 1930: „Păi ce mai e vin acuş. Apă chioară, mitilic, dracu să-l ia, borş”. Cele două forme – mitilică şi mai ales mitilic – erau deci deja folosite pentru a desemna atît alcoolul metilic, cît şi alte băuturi de proastă calitate. Tot dintr-o proză a lui Visssarion se vede că mitilicul se putea afla în vin: „S-au dat eroii noştri jos din tren, fiecare cu cîte ceva în mînă: unul c-o damigeană cu vin, garantat fără mitilic” (Scrieri alese). Cum articolul lui Valentin Chelaru se baza pe material înregistrat la periferia Iaşiului, iar I.C. Vissarion era un prozator specializat în efectele comice ale oralităţii munteneşti, avem dovada că termenul era bine cunoscut în epocă şi larg răspîndit.

Substantivul mitilic e folosit, alături de multe alte argotisme, în Groapa lui Eugen Barbu (1957): „Adunătura pestriţă se însufleţea pe măsură ce le împărţea mai multă băutură. Mitilicul aromea. Aburii de rachiu miroseau adînc, a prună”. Pe baza atestărilor din Buletinul Philippide, varianta mitilic a fost înregistrată şi în Dicţionarul limbii române (DLR, Litera M, 1965), la cuvîntul-titlu metilic (alcool metilic – „spirt de lemn”). În Dicţionarul graiurilor româneşti sudice, coordonat de Maria Marin (2010), cuvîntul apare cu două sensuri: „ţuică slabă care curge ultima la cazan” şi „spirt medicinal”.

Cuvîntul a rezistat destul de bine (ca substantiv neutru) şi are multe atestări actuale, de exemplu în parodia unor recomandări băbeşti – „cică (...) o poţi lua de la început cu băutura, chiar dacă ai ras o sticluţă de mitilic din greşeală” (Simona Tivadar, Medicină, nutriţie şi bună dispoziţie, 2018) –, în reportaje despre fabricarea artizanală a ţuicii – „«Cazanul e făcut cum se făcea atunci, din ciocan şi nicovală, şi nu a avut nevoie de nici un fel de reparaţii! Singura mea contribuţie e că i-am pus un termometru, să văd cînd fierbe, ca să iau mitilicul!», ne-a declarat E.F.” (universulargesean.ro) –, dar mai ales în ştiri mai mult sau mai puţin senzaţionale: „a luat barurile la rînd, şi la final s-a intoxicat cu «mitilic»“ (ziaruldeiasi.ro); „Mitilicul şi antigelul fac, în continuare, victime” (ziaruldeiasi.ro); „între viaţă şi moarte, la spital, după ce a băut «mitilic»” (ziarelive.ro); „Otrăviţi cu... mitilic” (faptdivers.ro) etc.

Cum se întîmplă în genere cu termenii populari şi argotici, mitilic alunecă uşor de la un sens la altul, păstrîndu-şi constant un nucleu semantic, conotaţiile negative şi folosirea glumeaţă. Schimbările de sens sînt provocate şi de criteriile de evaluare specifice (pentru unii vorbitori, „băutura proastă” e deopotrivă cea otrăvitoare şi cea prea slabă), dar şi de datele obiective ale fabricării artizanale a băuturilor alcoolice (proces în care e produs şi alcoolul metilic). În multe cazuri, e greu de stabilit cît e glumă în folosirea termenului mitilic şi cît e o recunoaştere obiectivă a „procesului de fabricaţie”. După cum, de la caz la caz, mitilicul e fie produs în casă, fie cumpărat de la farmacie.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).