Mic discurs despre moartea Europei

Publicat în Dilema Veche nr. 778 din 17-23 ianuarie 2019
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, am să-l pastişez oarecum pe Paul Valéry spunînd că civilizaţia europeană este adînc legată de conştiinţa că sîntem muritori. (Nu-i aşa că, dacă începeam prin a spune „civilizaţia europeană este adînc legată de conştiinţa că sîntem muritori“, aţi fi zîmbit, spunîndu-vă că băiatul ăsta „iese“ cu o filozofie de doi bani pe o temă atît de serioasă? Dar aşa, cînd vă spun că a zis o cineva ca Valéry, nu mai zîmbiţi, deveniţi mai atenţi şi încercaţi să luaţi aminte. Ştiu că e bine să îți camuflezi adesea gîndurile ca să-i faci pe ceilalți mai atenți la ele şi, de aceea, folosesc frecvent acest mic truc. Atribui ideile mele altora, unora de care lumea, în general, nu rîde, unora aflaţi dincolo de contestare, unora ale căror scrieri înmoaie simţul critic, pe bună dreptate. Am o părere proastă despre simțul critic al zilelor noastre, dar asta e altă poveste. În orice caz, cînd spun ceva ce mi se pare important, dar simt, în acelaşi timp, că ceea ce spun are parfumul truismului sau culoarea banalităţii, o atribui imediat unui greu cultural şi ideea mea este, astfel, ascultată. Că numele sub care îmi livrez gîndul ca citat a spus ori nu ceea ce zic eu are prea puțină importanță pentru mine. Unii, cu adevărat proști, preferă să fure ideile altora, să zică ce au zis alții fără să invoce autorul. Dimpotrivă, socotesc că e mult mai inteligent să atribui ideile tale unor autori mari, căci așa le faci să fie ascultate și respectate. Argumentul prestigiului – asta e cunoscut în teoria argumentării. Ştiu, nu este tocmai cinstit ce fac, dar retorica mă învaţă să folosesc orice trucuri pentru a fi convingător. Trebuie să folosesc toate armele şi tacticile pentru a evita barajul de neatenţie, suficienţă şi neîncredere pe care îl poartă cu sine, în mod natural, orice ascultător de azi. Însă, de data asta, chiar nu forţez lucrurile. Paul Valéry a spus că civilizaţia europeană este adînc legată de conştiinţa că sîntem muritori, într-un eseu intitulat „Politica spiritului“, apărut, cred, în 1919. Sau, cel puţin, aşa am înţeles eu ceea ce a spus el acolo. Dacă v-am făcut atît de curioşi încît chiar vreţi să ştiţi cine o fi spus că civilizaţia europeană este adînc legată de conştiinţa că sîntem muritori, Valéry sau eu însumi, mergeţi la acel eseu. În orice caz, eu aşa cred, că Valéry a spus-o primul şi eu v-o redau aşa cum am înţeles-o. De-aia şi zic că-l pastişez oarecum, ca să fiu acoperit şi în privinţa dreptului de autor, şi în privinţa apărării seriozităţii acestei profunde banalităţi. Asta, desigur, în cazul în care Valéry chiar a spus aşa ceva. Dacă nu, nu.

Revin la mica mea intervenție și extind un pic vorbele valériene. Toate reacţiile noastre în faţa istoriei se înrădăcinează în această conştiinţă. Moartea nu este doar o afacere personală. Intimă, cum spun unii. Atît de intimă încît ajunge în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, zic cei mai progresişti dintre noi. Eşti liber să mori cînd vrei, cum vrei – nu şi unde vrei, la libertatea asta se mai lucrează. Moartea este, aşadar, mai mult decît treaba ta sau a mea sau a lui. Este, în acelaşi timp, şi un fapt colectiv. Vor muri nu doar persoanele noastre, ci şi întreaga noastră civilizaţie. Lumea noastră se va sfîrşi cu mult înainte ca lumea întreagă să se sfîrşească. Despre lumea întreagă ştim că se va sfîrşi la fel de sigur precum sîntem că fiecare dintre noi se va sfîrşi. Nu se ştie de ce, însă, ideea morţii civilizaţiei noastre ne intră mai greu în cap. E ca şi cum am spera că, deşi murim şi noi, şi lumea întreagă, ceva rămîne, totuşi, dincolo de moartea însăşi. E absurd, nu? Ei bine, e uimitoare încrederea noastră, a europenilor, în acest gen de absurd. E drept, în ultima sută de ani, ici-colo, cîte un filozof pesimist, cîte un mistic ori cîte un istoric cu instincte sănătoase (cei mai mulţi istorici au instinctele unei insecte, aşa că te şi miri cum de au ajuns istorici!) au profeţit moartea Europei aşa cum o ştim. Dar profeţia lor n-a fost niciodată luată în serios. Acum, însă, de cînd cu invazia ăstora, conştiinţa morţii civilizaţiei noastre a devenit colectivă. Mă abțin să spun cine ne invadează, pentru că nici nu prea are importanță pentru mica mea demonstrație. Important este că toți europenii, dar absolut toți, au sentimentul că ceva străin și malign, un fel de principiu al răului distructiv venit din exteriorul civilizației europene, ne invadează „corpul“ și-l omoară treptat. Unii cred că musulmanii, alții cred că iliberalii, unii cred că neobolșevicii, alții cred că neofasciștii – nu contează. Dacă natura acestui rău ucigător este încă dezbătută, sentimentul prezenței sale este unanim. Ca niciodată în istoria ei, Europa este mai prosperă. Ca niciodată în istoria ei, Europa are o conștiință de sine. Și totuși – sau, poate, tocmai de aceea –, ca niciodată în istoria ei, Europa are o spaimă acută de propria moarte.

Cînd oamenii unei civilizaţii ajung să fie apăsaţi nu doar de ideea morţii lor, ci şi de ideea morţii civilizaţiei lor, atunci începe sfîrşitul. Iar noi, europenii, sîntem exact în acest punct. Ca niciodată în trecut, trăim toţi sub convingerea că Europa, cel puţin această Europă pe care o ştim, în care trăim acum, moare. Ca întotdeauna, unii zic că e rău, alţii că e bine. Şi nu e vorba doar de pesimişti şi de optimişti, e vorba despre cei care iubesc această lume şi cei care, de fapt, o urăsc. Moartea acestei Europe este mai mult decît o catastrofă politică, este un genocid cultural, înainte de orice. Habar n-am cum va fi civilizaţia care îi va lua locul, iar asta mă sperie încă şi mai mult decît moartea însăşi. 

P.S. Acest discurs nu este al meu, ci al unui prieten care ţine să rămînă necunoscut, avînd, totuşi, ciudata dorinţă de a-şi face cunoscute gîndurile. Dacă, prin absurd, mie mi-ar fi venit în minte un asemenea discurs, aş fi refuzat categoric să-l susţin.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.