Nu e prima dată cînd abordez acest subiect, însă acum el capătă o consistență instituțională mai semnificativă. Scriam și în urmă cu un an despre proiectul Centrului pentru Jurnalism Independent, care voia să propună un curs de formare vizînd infuzarea curriculumului național al mai multor discipline umaniste cu elemente de educație media, dar și în urmă cu doi ani, cînd am luat contact prima dată cu acest proiect, fiind selectat printre primii 90 de profesori din țară care au fost formați pentru a pune în practică acest obiectiv.

Ocazia de acum mi-o oferă, cum spuneam, un alt nivel de implicare instituțională. Ministerul Educației și Cercetării a semnat, săptămîna trecută, un parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent, care are ca obiectiv infuzarea curriculumului național al disciplinei limba și literatura română cu elemente de educație media, elevii urmînd să-și dezvolte, ca urmare a acestor activități, gîndirea critică, să învețe să deconstruiască mesajele media, să distingă faptele de opinii, să interacționeze responsabil cu rețelele multimedia.

Cum spuneam, pentru început cel puțin, obiectivele educației media sînt corelate cu cele ale disciplinei limba și literatura română, urmînd ca la nivel național un număr de 480 de profesori de limba și literatura română să fie formați și certificați pentru a pune în practica didactică infuzarea curriculumului specific disciplinei cu elementele de educație media. Acești profesori vor fi mai întîi formați, apoi vor avea la dispoziție un sistem de evaluare/colectare a datelor privind modalitatea în care au integrat elemente specifice educației media, va exista și o platformă de media literacy, care va include instrumente de formare, asistență, monitorizare/raportare și evaluare în sistem online, precum și un ghid privind drepturile copilului.

Nu pot decît să salut această inițiativă, convins fiind de nevoia tot mai acută ca elevilor să li se ofere un set de instrumente care să le asigure competență în analiza discursului mediatic, să le asigure o minimă competență de a discerne, de judecare critică a acestui discurs, de evaluare a lui. Și mai mult de atît, pentru că educația media înseamnă mai mult, începînd cu înțelegerea conceptului de libertate de exprimare, cu disocierea unor concepte cum sînt cele de moralitate și de legalitate. Înseamnă înțelegerea conceptului de bună guvernare, a Constituției, a raportului individului cu statul, a exercitării drepturilor, a dreptului de a fi ales și de a alege, a controlului individului asupra statului prin accesul la informații. Înseamnă, de asemenea, înțelegerea drepturilor omului, incluzînd drepturile copilului, drepturile individului în raport cu cele colective. Și, nu în ultimul rînd, înseamnă înțelegerea unor concepte care țin de antidiscriminare, cum sînt cele de tipul minoritate vs. majoritate, stereotipurile, grupurile vulnerabile, discursul instigator la ură etc.

Experiența mea de profesor care a avut deja încercări în această direcție mi-a confirmat faptul că elevii interacționează foarte bine cu aceste informații, că le găsesc interesante și necesare, cu alte cuvinte că adesea îi poți cîștiga prin ele de partea disciplinei, a specialității prin care le transmiți. Pentru că această infuzare a curriculumului unei specialități – și aceasta ar fi sublinierea pe care vreau să o aduc – cu elemente de educație media nu înseamnă deloc o abdicare de la valorile intrinseci ale acestei specialități. În speță, în cazul limbii și literaturii române, infuzarea curriculumului cu elemente de educație media nu înseamnă deloc abandonarea lecturii comprehensive, analitice și estetice a textului literar. Ba din contra!

Mi-a atras atenția o experiență pe care an de an o aveam, cu elevii de liceu cu care lucram O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale. Text pe care îl făcuseră și în gimnaziu, iar acum, în clasa a X-a, s-ar fi presupus că au și o înțelegere mai cuprinzătoare a fenomenului social. Simpla întrebare despre ce este un prefect al unui județ genera în fiecare caz, invariabil, blocaje. De regulă, de aici porneam pentru a clarifica o serie de lucruri care țin de instituțiile statului și de funcționarea democrației, inclusiv de funcționarea partidelor și de organizarea unor alegeri. E doar un exemplu despre ce se poate face infuzîndu-se elemente de educație media. La fel de bine se poate lucra pe Patul lui Procust al lui Camil Petrescu, analizîndu-se jocurile de putere și influențele pe care politicul și economicul le exercită asupra presei, respectiv modul în care aceasta manipulează apoi publicul. Sau, dacă vreți, pe Povestea lui Harap-Alb a lui Ion Creangă, pentru a se discuta elemente de drepturile omului.

Ce vreau să subliniez este faptul că nu trebuie să existe temerea că această infuzare înseamnă o îndepărtare de valorile intrinseci ale specialității, pentru că unora le-ar putea părea așa. În ce mă privește, sînt convins că nu, ba din contra, că oferă instrumente în plus de contextualizare, de analiză socială istorică și comparativă, că deschide noi căi de interpretare care pot fi extrem de prolifice, de proaspete și de apropiate gusturilor și intereselor generațiilor actuale de elevi.

Măcar ei, elevii de acum, dacă nu cei dinaintea lor sau noi, cei de mai înainte, să aibă acces la minime instrumente de conștientizare, la mișcările de bază prin care să învețe să înoate în apele tulburi ale intereselor de toate soiurile, politice, economice și mai ales de putere, care domină discursul media contemporan, pentru a fi puțin mai autonomi cognitiv decît sîntem noi sau decît au fost părinții noștri. Cred că acest parteneriat între Centrul pentru Jurnalism Independent și Ministerul Educației și Cercetării nu poate decît să aducă beneficii în acest sens.     

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.