Exact! La asta sîntem specialişti, toţi cei care punem un genunchi la pămînt contra discriminărilor şi pe amîndoi în faţa fotbalului. Care mai serios, care mai în glumă, cu toţii ne ţinem de teorii ale conspiraţiei ca nişte şcolari de fustele niciodată prea scurte ale colegelor. În ʼ86, Anglia pierde în sferturi de finală în faţa Argentinei după ce meciul e practic inaugurat ca scor de o fraudă epocală. Maradona înscrie cu mîna şi plonjează umanitatea într-una dintre cele mai ruşinoase întreprinderi, aceea de a trece glorios peste acest rapt. Un al doilea gol minunat marcat de acelaşi Diego, vezi bine, a acoperit ruşinea primului în gura multora. Anglia, văzută ca un agresor în războiul Malvinelor, îşi căpăta în plus justa corecţie. Stînga antiimperialistă a planetei a aclamat stînga violatoare a micuţului giumbuşlucar de geniu (în ordinea fotbalului). Nimeni nu a plîns pieile albicioase ale Perfidului Albion. În schimb, ne-ar plăcea să credem că, după 35 de ani, cineva a ţinut minte şi a pus la cale o compensaţie, adică penalty-ul scandalos cu care s-au calificat în finala Campionatului European. Evident, e doar o glumă. Sau nu? Şi azi, puţini se dau în vînt după englezi, brexitari şi populişti, mereu cu gîndul doar la ei (ca şi cum altruismul politic ar caracteriza vreo naţiune). Englezii, cu liga lor plătită gras din drepturile TV faraonice întreţinute de abonaţi între care destui împuşcă francul, dar au cumva bani de distracţia asta, arată din nou ca o specie aparte.

În fotbal, însă, lucrurile se judecă altfel. Un echilibru, fantasmăm, e întreţinut de forţe obscure. Cineva trage sforile. Evident, slovenul ăla tenebros, şeful UEFA, Ceferin. Faţa lui de filme dark întreţine nebunia. Care trece la episodul următor, adică: în finala pierdută contra italienilor, englezii au avut un penalty nefluierat de arbitru. O fi fost ca în fabula cu Petrică şi lupul, dat fiind ce ziceam mai devreme. Posibil. Dar eu cred, conspiraţionist mic ce sînt, că la următorul meci de mare importanţă va fi iar rîndul englezilor să primească ceva. Atît că, dacă iar vor aştepta 55 de ani pînă cînd un arbitru le va băga mingea în poartă ca să ia un trofeu, mai bine se apucă serios de Eurovision. Să mai cînte şi la alte mese.