Am avut și eu o zi precedentă complicată. Am îndrăznit să fluier în biserică și mi-am luat mai multe șuturi decît mă așteptam. Așteptările unora de la mine sînt siderante, de parcă aș fi cadoul lor de Crăciun și ar trebui să corespund tuturor pretențiilor pe care ei le au de la mine. Alții s-au limitat la chestii clasice de online – înjurături și rasism.

O discuție despre o posibilă ipocrizie a domnului Lazăr a dus la asta. Sigur că subiectul este complicat, dar majoritatea reacțiilor – fie de tăiat capul sau de adulare fără condiționări – au fost destul de șocante. Probabil am scris prea dur crezînd că, explicînd că e un fluierat în biserică, lumea va înțelege intenția mea de a genera o discuție.

Oricum, reacțiile au fost atît de șocante încît m-am gîndit că poate ar fi trebuit să nu fi scris nimic. Să ascund gîndurile care mă frămîntă pînă după alegeri. Adică să devin un fel de Dragnea, dar bine intenționat. Sînt prea Gică-contra ca să pot face asta, dar faptul că mi-a trecut prin cap m-a cam speriat.

Întrebarea despre seringă mă surprinde un pic, fiindcă lumea mă cam știe prin ghetou. Răspund amuzat că da, dar numai dacă are și vaccin. Femeia se uita la mine cam cum bănuiesc că se uită doamna aia celebră și antivaccinistă la o revistă ștințifică de orice fel. Mai are un pic și zice un muuuuu galeș.

Abia am intrat pe Aleea Livezilor. Sînt cu G., care se strică de rîs. Are 13 ani, ne știm de opt ani și îmi este tare drag. E unul dintre copiii despre care nimeni nu credea că vor sta în școală. Are o familie cel puțin complicată și, pînă i-am făcut rost de un pat, dormea pe jos. G. zice că arăt rău, ca un „drogat panicat“, de mi-a oferit doamna seringă. Rîdem. Mă și gîndesc cum ar putea să folosească Antena 3 chestia asta. Breaking news (pe surse): unul dintre candidații anti-PSD este un drogat panicat.

Mă duc să o văd pe M. E una dintre mamele din ghetou cu care am fost la Urgență în trecut pentru că niște medici urîți nu au vrut să o interneze. Alți medici, niște oameni normali, au salvat-o de la moarte punînd-o la terapie intensivă. O angajez de cîțiva ani buni. Se simte rău de cîteva zile și mă duc să verific că totul este OK cu ea.

Ghetoul e demotivant. Oameni care altfel se plîng foarte tare de mizerie și care își țin casa lună aruncă gunoiul tot pe geam pentru că alții o fac. Un fel de „Ce, eu sînt mai prost să car gunoiul pînă la container cînd toți fac la fel?“.

Părinți cărora nu le pasă dacă copilul lor poate sau nu să se ducă la școală și care nu fac nici un efort pentru a-și vaccina copiii sau de a-i duce la doctor, în ciuda faptului că sînt clar foarte bolnavi. Părinți care sînt atît de dependenți de droguri încît aproape nimic nu mai contează.

M. este una dintre multele mame din ghetou care mă inspiră. Femei care, în ciuda abuzurilor de fiecare zi, în ciuda zonei oribile în care trăiesc, se chinuie să le asigure strictul necesar copiilor lor. Cîteo­dată o fac și pentru copiii altora.

Ghetoul este violent. Verbal și fizic. E greu de imaginat cît de multă violență este aici în fiecare zi.

Patru găligani care probabil ar face să tremure o bună parte dintre oamenii care cred că Ferentariul este un fel de junglă se bucură tare cînd mă văd. Trei dintre ei sînt foști copii cu care am lucrat cîțiva ani buni. Sînt bine, în vizită prin ghetou. Pentru doi dintre ei am găsit noi slujbe, unul, cel mai deșteptuț, și-a găsit singur. Nici unul nu mai stă acolo. Aranjăm să ieșim la un fotbal. Unul dintre ei îmi spune că ar vrea să-i botez copilul.

Am momente cînd cred că nimic nu va funcționa. Cînd mă simt incapabil să fac față presiunii de a fi eu însumi și politician în același timp. Pentru că, pur și simplu, este contradictoriu. Sînt atipic, inconfortabil și urăsc conformitatea. Că nu are nici un rost, pentru că oricum e superarogant să ne imaginăm că putem schimba lumea. Cînd sînt sătul să fiu tras de urechi de tot felul de oameni de care nu am auzit în viața mea de parcă aș fi copilul unei familii disfuncționale și violente. Cînd sînt sătul de abuzurile unora care se cred mai buni decît alții pentru că ei îi urăsc pe cei răi.

M. e mai bine. O altă mamă mă roagă să o ajut cu ceva de lucru. Zdrobitoarea majoritate a celor din ghetou îmi zîmbesc și mă strigă zîmbind larg. Pînă și urîciosul ghetoului mă salută. Acum cîțiva ani mă umpleam de înjurături cînd veneam aici.

Cînd să plec, alt tînăr, bine făcut, vine și mă ia în brațe. Îmi zice că, dacă nu eram noi, probabil acum ar fi fost în pușcărie. Are o afacere a lui, care merge bine. Vine și el duminica viitoare la fotbal.

Înainte de vizita în ghetou m-am gîndit că politica mă face nefericit și că ar trebui să renunț. În ghetou reușesc mai multe. Așa că rămîn în ghetou și ies din politică.

Foto: Cosmin Bumbuț