În Germania, candidații la funcția de cancelar se pregătesc de ultima etapă a competiției. Cu mai puțin de o lună înainte de alegerile pentru Bundestag (programate pe 26 septembrie) nu s-a profilat încă un favorit. Cele trei dezbateri electorale între candidați pot influența decisiv ierarhia fragilă înregistrată de ultimele sondaje de opinie. Parteneri ai actualei coaliții conduse de Angela Merkel, social-democrații sînt cotați cu 23% în intenția de vot. Candidatul SPD la funcția de cancelar este Olaf Scholz, vicecancelar și ministru al Finanțelor. La un punct distanță, CDU-CSU se situează la 22% – e cel mai slab scor înregistrat de creștin-democrați din 1984 încoace. Va reuși Armin Laschet să recîștige încrederea electoratului? Verzii sînt a treia forță politică, cu 18%. Au evoluat încet, dar constant, iar insolita Annalena Baerbock e capabilă să producă surprize. Urmează liberalii de la FDP, cu 12%, extrema dreaptă AfD, cu 10%, și stînga radicală, Die Linke, cu 6%.

Multă vreme, social-democrații au stagnat pe poziția a treia. La ultimele alegeri, SPD înregistrase un scor cu mult sub așteptări, însă contextul politic de atunci și negocierile dure, dar oneste au adus totuși partidul în marea coaliție. Parcursul pînă acum impecabil al lui Olaf Scholz, un politician nu prea charismatic, dar experimentat, i-a propulsat pe primul loc în sondajele de opinie. E o surpriză. Dar Olaf Scholz se află într-o poziție fragilă. CDU-CSU datorează enorm Angelei Merkel: succesul electoral de pînă acum al conservatorilor s-a bazat în mare măsură pe succesul cabinetului condus de Merkel. La guvernare au participat și social-democrații – iar Olaf Scholz vrea să schimbe percepția asupra guvernării în favoarea propriului partid insistînd pe propriile realizări. Și chiar are cu ce să se laude. Politica de extremă precauție financiară a Angelei Merkel a înregistrat o schimbare de curs radicală odată cu criza COVID-19. Susținător și arhitect al transformării a fost tocmai ministrul de Finanțe social-democrat, care a inițiat și un pachet de stimulare a economiei în valoare de 130 de miliarde de euro. Tot el a susținut apoi și planul european de redresare: datoriile comune fuseseră, pînă acum, un tabu în politicile economice ale Germaniei. Același Scholz a deblocat și fondurile de urgență după inundațiile catastrofale din iulie. I se poate reproșa că pozează în salvator. Dar contribuția sa nu poate fi negată. E un politician pragmatic, eficient, cu o cultură politică solidă și cu un profil european convingător. Are susținerea partidului. Dar nu reușește să fie seducător: i se spune „Sholzomat” – o aluzie ironică la ritmul monoton în care își livrează discursurile. 

CDU-CSU au intrat în campania electorală cu prima șansă de victorie, Armin Laschet fiind considerat de la bun început succesorul Angelei Merkel. Moștenirea politică e însă și o enormă povară: așteptările sînt, poate, prea mari din partea unui politician care încă mai are de dovedit. În plus, situația partidului nu e tocmai bună. Gestionarea crizei sanitare și un scandal în jurul măștilor anti-COVID le-au adus conservatorilor înfrîngerea electorală în două landuri care și-au reînnoit recent parlamentul regional. Aflat în dificultate, Laschet a obținut doar foarte tîrziu în campanie sprijin din partea lui „Mutti”. De-abia în urmă cu o săptămînă, Angela Merkel a declarat, la o întîlnire de partid, și încă doar cu jumătate de gură, că este „profund convinsă” că Laschet îi va succeda. Ea a insistat asupra calităților umane ale candidatului pe care îl consideră capabil „să construiască punți între oameni”. E cam puțin și cam tîrziu...

Armin Laschet însuși nu pare să se ridice la nivelul de exigență pe care îl presupune funcția de cancelar. După inundațiile catastrofale care au ucis zeci de oameni și au provocat pagube uriașe, Laschet a fost surprins de camerele de filmat hlizindu-se în spatele președintelui federal Frank-Walter Steinmeier care ținea un discurs solemn. Laschet e, dacă vreți, exact opusul Angelei Merkel care, în toate aparițiile publice, e echilibrată, empatică, adecvată. În plus, candidatul creștin-democrat nu a reușit să răspundă unor întrebări simple la o dezbatere electorală. Are un discurs uneori incoerent și e ambiguu în declarații: pentru contracandidați, un prilej să-l acuze că nu e suficient de informat sau că e nesigur.

Verzii stagnează în intențiile de vot și pare că și-au atins potențialul: nu reușesc să ajungă la un electorat mai numeros. Aflată deocamdată pe poziția a treia, șefa Verzilor se luptă pentru a obține încrederea (și, poate, votul) social-democraților cu simpatii ecologiste, dezamăgiți de oferta subțire a partidului lor în acest domeniu, dar, mai ales, pe cea a ecologiștilor care nu se regăsesc în programul nici unui partid și care, de regulă, nu se prezintă la vot. Dacă activiștii radicali îi reproșează moderația, văzînd în moderație și în căutarea unor compromisuri o formă de abandon, ba chiar de trădare a luptei, stînga moderată nu vede decît revendicările de mediu maximaliste și îi reproșează că privilegiază ecologia în defavoarea unor politici sociale. Departe de ecologiștii radicali, Annalena Baerbock a refuzat (în contradicție cu linia partidului) să insiste asupra inundațiilor din Germania ca efect al încălzirii globale de teamă să nu fie acuzată că instrumentalizează, în scop electoral, o tragedie.