Clar, domnul Iohannis a făcut o gafă. Și Dan Barna a făcut una – nu chiar așa de rea, dar tot gafă a fost. Este drept că gafele celor doi, comparativ cu comportamentul de zi cu zi al doamnei Dăncilă, al domnului Orlando și al altor mîrlani de la conducerea PSD-ALDE, par dovezi indubitabile de bun-simț. Niculae Bădălău ar fi apărut la un chef cu o manea despre nemernicul străin care a încercat să-i fure momentul de glorie, iar Liviu Pleșoianu, cel mai probabil, ar fi spus că, dacă el ar fi fost președinte, Dumnezeu ar fi mutat raiul aici.
Mult mai îngrijorătoare pentru mine au fost însă reacțiile noastre și reacțiile celor doi.
Reacțiile noastre au fost în extreme.
În cazul domnului Iohannis, pe partea negativă am avut o mulțime de oameni care în viața lor nu au făcut absolut nimic pentru a-și ajuta aproapele sau tot felul de nesimțiți celebri – ciuvici, codrini și tăriceni – au fost loviți brusc de preasfințenie și de îngrijorarea pentru soldatul american. Faptul că toate postările video arată în mod evident că președintele nu a văzut ce s-a întîmplat a fost ignorat de cei care s au scandalizat și prezentat de susținătorii acestuia ca o dovadă de complot împotriva minunii româno-nemțești de la Cotroceni.
Sigur că întîmplarea de la Constanța este îngrijorătoare și nu numai pentru lipsa de reacție imediată a președintelui deja celebru prin rigiditatea domniei-sale. Lipsa de reacție a echipei domnului președinte este ceea ce ar trebui să ne sperie. Faptul că nici un consilier prezidențial nu a reacționat și nu a îndrăznit să-l oprească pe domnul Iohannis, sfătuindu-l să verifice ce se întîmpla la cîțiva metri de el, întărește senzația că președintele se comportă ca Regele Soare – am auzit prima dată expresia de la un consilier al domniei-sale. Echipa de la Cotroceni pare a fi una tipică oamenilor puternici din statul român, o echipă incompatibilă cu curajul, de slăvitori conformiști preocupați de a-și păstra scaunul confortabil/poziția.
Cultura pupincurismului deșănțat și a capului plecat pe care sabia nu-l taie nu poate duce la nimic bun. Din păcate, am văzut foarte mulți oameni normali și chiar foarte buni care, odată ajunși în poziții de forță, au preferat să se înconjoare de lăudaci. Desigur, apetitul foarte redus sau ine-xistent pentru oameni cu coloană vertebrală și foarte bine pregătiți este, din păcate, specific elitelor noastre din aproape orice domeniu. Teama de a nu părea prost, slab, mototol, nehotărît, precum și așteptările absolut exagerate pe care le avem de la conducătorii noștri nu ajută deloc în a avea lideri capabili să încurajeze părerile împotrivă și să se înconjoare de oameni mai buni decît ei.
Același lucru se poate spune și în cazul domnului Barna, un politician nou, de altfel foarte promițător. Declarația nefericită a domniei-sale ar fi putut fi remediată simplu printr-o postare în care să le ceară scuze celor care i-au înțeles declarația într-o notă arogantă. În fapt, ca unul care îl știe personal pe Dan Barna, eram convins că o astfel de postare ar fi exact pe profilul dînsului. E drept, totuși, că nu am mai vorbit de la plecarea mea din politică și că s-ar putea să-l fi judecat greșit.
Totuși, în cazul USR, tendința de închidere la critică s-ar putea să vină oarecum paradoxal din deschiderea aparentă aproape totală pe care a avut-o partidul și care permitea exprimarea tuturor opiniilor, cîteodată și radicale, în interior. Nefiltrarea mesajelor extreme a dus, din păcate, la apariția taberelor în partid, ceea ce complică mult nu numai conducerea partidului, dar și percepția despre ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să facă liderul partidului. Rezultatul final favorizează poziții rigide și autoritare ale celor de la vîrful partidului.
Reacțiile noastre au fost tot în extreme, marea majoritate fiind de părere că declarația dovedește că nu merită să fie președinte sau că a spus exact ceea ce ar fi trebuit să spună.
Și mai grav este că nu am văzut nici măcar o singură reacție echilibrată din tabăra domnului Iohannis vizavi de declarația domnului Barna și nici din tabăra domnului Barna despre incidentul de la Constanța. Sinclair Upton spunea că este foarte dificil să faci un om să vadă un lucru cînd locul său de muncă depinde de a nu vedea lucrul respectiv. Faptul că partidele sînt văzute din ce în ce mai mult ca oportunități de carieră profesională de către o mare parte a membrilor acestora este și trist și periculos.
Responsabilitatea pentru liderii noștri o avem noi. Fiecare dintre noi. Dacă, de frica unui noi guvernări PSD-ALDE, nu o să mai îndrăznim să zicem nimic negativ despre cei pe care îi simpatizăm politic, rezultatul va fi că vom înlocui o catastrofă cu oameni mai buni, dar cu șanse mari de a deveni pe termen lung la fel de dezastruoși.
Victor Ciorbea părea, la mijlocul anilor ’90, mult mai bun decît multe din alternativele de azi. Un om cu mult bun-simț, fost șef de promoție pe țară, un lider foarte bun de sindicat, un om onest și foarte modest. Emil Constantinescu și CDR-ul, în general, păreau capabili să reformeze clasa politică a domnului Iliescu.
Din ce în ce mai mult confundăm ambiția cu pupincurismul. Este drept că, statistic, prezența coloanei vertebrale în politica românească a fost similară eșecului, dar riscăm să irosim enorma oportunitate pe care o avem din cauza furiei împotriva prostiei și aroganței aproape incredibile pe care le au dovedit PSD-ALDE în ultimii ani.
Nu numai domnul Iohannis și domnul Barna au nevoie să caute și să sprijine consilieri incomozi și curajoși, dar și ceilalți lideri mai noi sau mai vechi ai clasei politice. Asta, dacă vrem să avem o șansă.
De două ori am fost foarte afurisit cu Dacian Cioloș în perioada în care îl consiliam. De ambele dăți a reacționat mult mai bine decît mă așteptam. Sper ca aceia care acum îl sfătuiesc să încerce cît mai des să facă același lucru. Dacă vrem o alianță care să guverneze România așa cum ar fi nevoie, Dacian Cioloș, Ludovic Orban și Dan Barna au nevoie de oameni mai buni ca ei care să le arate greșelile pe care le fac.
Iar în cazul în care președintele revine la Cotroceni, nu ar fi rău să încerce și el niște schimbări.
Foto: Cosmin Bumbuț
