„Europa nu e un bancomat”
Disputa durează deja de cîteva luni. În sfîșit, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a tranșat-o: Curtea de la Luxemburg a respins recursul inițiat de Polonia și Ungaria validînd, astfel, mecanismul care permite Comisiei să taie fondurile europene destinate unui stat în care s-au constatat încălcări ale statului de drept care „prejudiciază sau amenință să prejudicieze” interesele financiare ale UE. Conflictul cu Varșovia a escaladat recent, după ce Curtea Constituțională a Poloniei a pus sub semnul întrebării supremația dreptului european asupra dreptului intern. Cît despre Ungaria, aceasta este acuzată că subminează constant principiile democratice ale UE, în special independența Justiției și a presei. Ambele țări, conduse de guverne conservatoare, au avut o conduită cel puțin discutabilă în ceea ce privește respectarea minorităților – o chestiune sensibilă, un teren minat în disputa cu Bruxelles. Și Polonia, și Ungaria au condamnat decizia Curții de Justiție a UE, denunțînd un „abuz de putere”, „un atac la adresa suveranității naționale”, „un șantaj care vizează dreptul [Poloniei] la autodeterminare”.
Dincolo de declarațiile politicienilor rămîne realitatea juridică: anume faptul că UE poate să condiționeze acordarea fondurilor europene (inclusiv a banilor din pachetul de redresare economică post-pandemie) de respectarea statului de drept printr-un mecanism de sancționare care nu mai presupune unanimitatea, ci doar majoritatea (15 state din 27). Decizia pune presiune și pe Comisia Europeană din partea căreia Parlamentul așteaptă deja de multă vreme să aplice mecanismele de condiționare. Nici planul de redresare al Poloniei, nici cel al Ungariei nu au fost încă aprobate și, în contextul deciziei Curții, finanțările vor fi mult mai greu de justificat și de pus în aplicare. Însă Ursula von der Leyen nu vrea să ia decizii necugetate. Dincolo de decizia Curții, pentru a aplica eventuale sancțiuni Comisia trebuie mai întîi să enunțe un set de principii clare. De unde și apelul la prudență lansat de șefa Comisiei Europene. În plus, adoptarea rapidă a unei decizii de sancționare ar putea fi interpretată ca o ingerință a Bruxelles-ului în politica internă a Ungariei, unde au loc alegeri generale la început de aprilie. Ce e sigur e că Ursula von der Leyen nu va putea amîna la nesfîrșit aplicarea sancțiunilor. Și că atît Varșovia, cît și Budapesta vor fi nevoite să se alinieze principiilor UE dacă vor să obțină atît de necesarele fonduri de relansare.
Exact acesta e și „șantajul” denunțat de cele două state. Dar oare sînt îndreptățite să recurgă la termeni atît de radicali? E drept că această decizie a Curții marchează un nou pas spre afirmarea unei Europe instituționale tot mai puternice, gata oricînd să limiteze suveranitatea națională în favoarea unei ordini europene. Avertismentul ironic, dar nu mai puțin grav că „Europa nu e un bancomat” se fundamentează pe acest clivaj între cei care au construit o Uniune bazată pe principii și cei (foarte puțini) care adoptă principiile fără să și le asume, doar de dragul beneficiilor. Pe de altă parte, se poate vedea limpede că noțiunea de stat de drept s-a transformat, în ultimii ani, într-o obsesie a elitelor europene. O obsesie care poate fi conturată ideologic: e vorba despre un anume mod de a înțelege democrația prin integrarea unor valori presupus comune. De unde și conflictul – potențial sau real – cu cei care dau întîietate altor principii, cum ar fi libertatea ori suveranitatea națională. Echilibrul e tot mai fragil. Tocmai de aceea o discuție nuanțată despre principii ar fi binevenită. Ungaria și Polonia nu sînt însă cei mai potriviți parteneri de dialog.
