Zeci de europarlamentari cer demiterea șefului diplomației europene după vizita la Moscova de la începutul lunii februarie, încheiată în umilință. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus în cadrul întîlnirii că UE nu este un partener de încredere – Josep Borrell nu a găsit tonul și cuvintele pentru a-i răspunde. În plus, tocmai în timpul vizitei lui Josep Borrell la Moscova, Ruisia a expulzat trei diplomați europeni, acuzați că au participat la manifestațiile prin care se cerea eliberarea lui Alexei Navalnîi. Diplomația europeană e pusă la grea încercare de Moscova.
Relațiile dintre UE și Rusia sînt deja de multă vreme în derivă. Și cel mai grav e că Bruxelles-ul nu găsește o voce comună pentru a trata cu Moscova. În vreme ce Europa condamnă la unison derapajele lui Vladimir Putin, la nivel bilateral, fiecare stat își promovează propriile interese economice și politice.
Tentativa de asasinat îndreptată împotriva lui Alexei Navalnîi, arestarea lui ulterioară, condamnarea într-un proces absurd, violența polițienească suscită tot mai multe îngrijorări – de unde și nevoia de a sancționa aceste derive. SUA cer deja de multă vreme abandonarea gazoductului Nord Stream 2. Recent, chiar și președintele Emmanuel Macron, care pînă nu demult pleda pentru relații mai strînse cu Rusia, s-a exprimat cu privire la suspendarea acestui proiect ruso-german din Marea Baltică. Germania are nevoie de gaz rusesc ieftin, care să vină pe ruta directă, pentru a susține cererea de consum a industriei. Dar oare cît timp va mai putea să susțină guvernul federal acest proiect (aproape finalizat) sub presiunea opiniei publice europene, care se împotrivește? Și cum va putea răspunde acuzațiilor de ipocrizie? Berlinul a răspuns constant exceselor regimului de la Kremlin. Cancelarul Angela Merkel a cerut eliberarea imediată a lui Alexei Navalnîi. Iar ministrul federal de Externe Heiko Maas a pledat, după demonstrațiile reprimate violent din Rusia, pentru apărarea statului de drept. Însă declarațiile celor doi par retorică goală dacă nu sînt însoțite de măsuri concrete împotriva Moscovei. Or, Angela Merkel a spus-o clar: nu va condiționa susținerea pentru gazoductul Nord Stream 2 de respectarea statului de drept în Federația Rusă. Pentru Merkel, gazoductul e „doar un proiect comercial”.
Numai că acest „doar un proiect comercial” vine la pachet cu tăcerea Berlinului atunci cînd Puterea de la Moscova face excese: guvernul federal nu își permite să susțină aplicarea unor sancțiuni economice dureroase. În logica asta, dacă politicul rămîne decuplat de economie, Putin nu trebuie să-și facă griji: va putea în continuare să-și consolideze puterea prin violența îndreptată împotriva cetățenilor și va putea invada alte state din zonă fără teamă de represalii. Mai ales că, odată construit gazoductul, e greu de presupus că Germania va mai putea renunța la investiție.
Și ar mai fi un nivel – paradoxal și ironic – al acestei realități. Vă amintiți, probabil, de bășcălia generală de acum cîteva luni provocată de vestea că un institut rusesc ar fi reușit, înaintea tuturor marilor institute occidentale, crearea unui vaccin anti-COVID. Între timp, s-a dovedit că Sputnik V e eficient. Mai multe țări, inclusiv un stat european (Ungaria), au introdus deja serul. Nu e exclus ca în curînd vaccinul să fie aprobat și de Agenția Europeană a Medicamentelor. Acum, aproape toată lumea vrea vaccinul rusesc, mai ales că firmele occidentale livrează prea lent față de cerere. Se vorbește chiar despre posibila producție a vaccinului rusesc în Germania, sub licență. În cazul acesta, nici vorbă de voci critice: nimeni nu mai stabilește legătura între Sputnik V și Rusia lui Putin, unde opozanții sînt amenințați, bătuți și închiși. Acesta ar fi, în logica guvernului federal, „doar un proiect sanitar”, care nu trebuie legat de regimul de la Moscova. Acum avem germani care nu vor gaze de la Vladimir Putin, dar acceptă vaccinul rusesc. Sputnik V pare să fi devenit un element redutabil din arsenalul de soft-power al Moscovei: vreți vaccin? Luați și gaze!
