Marea dezbatere în Franța: o jumătate de milion de propuneri și de solicitări transmise prin intermediul platformei Internet dedicate, încă o jumătate de milion de contribuții notate în „caietele de doleanțe“ deschise la nivel local, prin scrisori și e-mail-uri, și zeci de mii de întîlniri directe la nivel local, în care au fost implicați 500.000 de oameni. Dacă e mult sau e puțin, doar inițiatorul acestui demers poate judeca, după propriile criterii. E însă evident că misiunea de a extrage din această consultare niște concluzii universale sau măcar reprezentative e complicată. Președintele însuși a ales patru mari teme: tranziția ecologică, fiscalitatea, reforma statului și a serviciilor publice, democrația și cetățenia. A orientat așadar dezbaterea spre temele care îl interesează. Să fie acestea într-adevăr subiectele care îi stîrnesc și pe cetățeni? Nu cumva mai sînt și alte teme arzătoare care au scăpat dezbaterii pentru că nu s-au pus întrebările cuvenite? Apoi, contribuțiile sînt pe cît de numeroase, pe atît de diverse. Sînt greu de extras soluțiile care generează consens. În fine, odată sintetizate aceste răspunsuri, responsabilitatea guvernului va fi cu atît mai mare. Statul ar trebui să transforme propunerile în politici publice, să adop­te legi și măsuri concrete. Unele, poate, în contradicție cu promisiunile electorale inițiale, cu programul pe baza căruia au ajuns să guverneze. Atunci cînd Emmanuel Macron a inițiat această mare dezbatere, și-a închipuit probabil că direcțiile sale vor fi în mare măsură aprobate și că, relegitimat prin acest plebiscit informal și inedit, va putea continua pe aceeași linie, punînd între paranteze cele cîteva luni de intense frămîntări sociale și tot coșmarul cu mișcarea „vestelor galbene“. „Poporul“ (observați ghilimelele!) i-a transmis însă altceva.

În materie de fiscalitate, guvernului i se cere să scadă impozitele și taxele pentru cei mulți și să reducă fiscalitatea (inclusiv TVA pentru bunurile de strictă necesitate); în schimb, să impoziteze cu precădere veniturile mari și averile și să adopte măsuri mai ferme pentru combaterea evaziunii fiscale. Or, Emmanuel Macron nu e nici pe departe un susținător al impozitării progresive. În ceea ce privește organizarea statului, dezbaterea generează, pe mai multe niveluri, contradicții și ambiguități: acces mai larg al tuturor la serviciile publice, dar și consolidarea prerogativelor regaliene, descentralizare, dar și întărirea instituțiilor centrale, contestare a privilegiilor și remunerațiilor din sectorul public, dar și o prezență mai susținută a funcționarilor. Etc. Mult mai clare, adică mai puțin contradictorii, sînt concluziile la capitolul „democrație și cetățenie“. Dar e greu de presupus că Emmanuel Macron, guvernul său și actuala majoritate vor putea întreprinde pași concreți pentru a livra ce li se cere. Printre altele, consolidarea democrației prin introducerea unei reforme a sistemului electoral astfel încît să fie admise și contorizate voturile „albe“, votul proporțional (parțial) la alegerile legislative, eliminarea unor instituții (Senatul, Consiliul Economic, Social și de Mediu), diminuarea numărului de parlamentari. În schimb, o legislație care să-i protejeze pe avertizorii de integritate poate fi adoptată în legislatura curentă și nu presupune vreun efort instituțional. La fel și impunerea regulii că pentru a candida la o funcție publică, persoana în cauză trebuie să aibă un cazier judiciar curat (un fel de „fără penali în funcții publice“).

Tranziția ecologică a fost un subiect central în prima parte a mandatului lui Emmanuel Macron. Iar urgența climatică chiar e un subiect consensual, deși combaterea încălzirii climei presupune eforturi financiare. Să ne amintim că mișcarea „vestelor galbene“ a pornit tocmai de la o taxă pe carburant menită să finanțeze tranziția ecologică. Marea dezbatere a generat cîteva direcții de acțiune: dezvoltarea tehnologiilor „verzi“, mai multă reglementare, măsuri de reducere a amprentei umane asupra naturii.

Chiar dacă marea dezbatere nu oferă răspunsuri sau soluții, inițiativa președintelui Macron deschide un drum – de fapt, o cărare – spre o formă încă insuficient explorată: democrația participativă. Dacă a fost doar un experiment, dacă și cetățenii, și guvernul sînt dispuși să învețe ceva din această experiență, atunci Marea dezbatere a fost o reușită. Angajamentul civic și dialogul bine structurat pot genera politici publice mai bune în folosul cetățenilor. Dacă democrația reprezentativă trece astăzi, nu doar în Franța, printr-o criză gravă, acest exercițiu poate restabili încrederea cetățenilor în ceea ce credem că rămîne, pînă una-alta, cea mai bună formă de guvernare posibilă.