În sfîrșit, au ajuns la un consens: preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au propus un plan comun de relansare economică în Europa. Planul prevede crearea unui fond în valoare de 500 de miliarde de euro destinat statelor și sectoarelor economice afectate de măsurile de prevenire ale pandemiei de COVID-19. Aceste măsuri riscă să arunce Europa într-o gravă recesiune, cu consecințe pe termen lung.

Franța și Germania propun Comisiei Europene să împrumute de pe piețele de capital 500 de miliarde de euro și apoi să plătească acești bani, prin bugetul comunitar multianual, statelor, regiunilor și sectoarelor economice afectate. Această inițiativă reprezintă o mică-mare revoluție pentru Europa. Ea marchează sfîrșitul unei doctrine a prudenței și austerității promovate de cancelara Angela Merkel și apărate de state precum Țările de Jos, Austria, Finlanda etc. Pentru Germania, mai ales, e un viraj important. Se conturează, în sfîrșit, abandonarea a două interdicții (autoimpuse) care au îngreunat integrarea economică europeană. E vorba de mutualizarea datoriilor publice și de creșterea transferurilor. Dacă la sfîrșit de martie, în cadrul summit-ului șefilor de stat și de guvern europeni, Angela Merkel încă se opunea ferm ideii oricărei datorii comune, planul prezentat împreună cu Emmanuel Macron arată o schimbare de perspectivă. Clivajul politic între Nord și Sud, între contribuitorii neți și beneficiarii neți începe să se niveleze. Acest plan de relansare s-ar adăuga la programul de urgenţă de 500 de miliarde de euro deja decis în contextul pandemiei de miniştrii de Finanţe din zona euro.

Modelul franco-german de conlucrare și declarația de solidaritate mai trebuie acum susținute de statele membre, care urmează să-și dea acordul, și apoi de Comisia Europeană, în sarcina căreia cade executarea efectivă a acestor fonduri. Cum vor fi împărțiți acești bani? Care sînt prioritățile după criza sanitară? Ce sectoare ale economiei au nevoie de intervenție de urgență? Care sînt regiunile cele mai afectate? – toate aceste întrebări au nevoie de o abordare strategică, de un plan care să depășească logica intereselor naționale, a competiției și a victimizării. Ce va urma – fraza asta sună deja ca o mantră – va fi un nou test pentru Europa. Pentru lideri, care vor trebui să găsească răspunsuri în spiritul solidarității declarate; și pentru cetățeni, europeni, care vor trebui să-și calibreze așteptările față de propriile guverne și față de Bruxelles. Discursul care ni s-a tot oferit, vreme de decenii, s-a bazat mereu pe ideea de solidaritate, de unitate, de „împreună”. Criza sanitară a fost depășită, printre altele, prin măsuri de izolare care au presupus suspendarea unor principii de bază ale Uniunii Europene – printre altele, libera circulație. Criza economică e momentul decisiv, primul cu adevărat decisiv în care cetățenii europeni, în special cei mai vulnerabili și mai loviți de criză, vor putea constata, după fapte, nu doar după vorbe, dacă Uniunea Europeană e cu adevărat o uniune sau doar o federație de interese politice și economice. Dacă beneficiile apartenenței comunitare nu vor fi resimțite de cele mai largi categorii, atunci Uniunea Europeană se va scufunda în irelevanță.

Prevăd însă și o posibilă recrudescență a euroscepticilor, care vor vedea în grija față de ceilalți o neglijare a propriilor probleme; ca și cum angajamentul Germaniei pentru a salva economia Italiei – țara cea mai grav lovită de această criză – ar afecta cea mai puternică economie a Europei. Angela Merkel a anticipat și reproșurile din acest registru: „Germania nu va putea trece cu bine prin această încercare decît dacă și Europa trece cu bine”.