Cultura în anul pandemiei – cîteva cifre

Sîntem tot mai aproape de momentul în care criza sanitară se va încheia și vom putea să visăm la normalitate. Iar normalizarea vieții cotidiene presupune și accesul larg al publicului la evenimente culturale. Deocamdată, consemnați acasă, am reinventat consumul cultural. Noua dietetică a culturii în regim domestic se bazează pe trei principii: abundența ofertei, disponibilitatea în format digital și gratuitatea. Despre efectele nefaste ale blocării activității cu publicul în instituțiile de cultură am mai scris aici. Dar publicul? Unde e publicul în această poveste?

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a publicat recent rezultatele unui studiu foarte așteptat care urmărește „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”. Studiul sondează intenția publicului de a urmări activități culturale pe parcursul anului 2020, iar datele sînt prezentate în comparație cu ediția 2019 a „Barometrului de Consum Cultural”. Perspectiva comparată oferă șansa unei puneri în context a modului în care pandemia de COVID-19 și măsurile restrictive au marcat consumul cultural în ultimele șase luni. Și ne ajută, poate, să întrevedem evoluțiile din viitorul apropiat.

Să ne amintim însă, mai întîi, că la scurt timp după adoptarea restricțiilor și anularea tuturor evenimentelor culturale care presupun întîlnirea cu publicul, instituțiile au încercat să-și adapteze oferta. Soluțiile găsite nu sînt inovatoare, nici măcar noi, dar sînt eficiente în ceea ce privește difuzarea. Aceste instituții au rămas „deschise” deși s-au închis. Teatrele, marile opere și filarmonici, sălile de concerte etc. au produs spectacole exclusiv pentru publicul online sau oferă acces la arhive – înregistrări istorice, mari concerte, spectacole remarcabile etc. Oferta de film disponibilă online era pletorică încă de multă vreme – pandemia n-a făcut decît să dinamizeze consumul casnic. Sînt soluții de moment care le permit producătorilor de conținut cultural să rămînă în actualitate. Dar ce impact au asupra publicului?

Pentru publicul care nu mergea la teatru în mod obișnuit, această ofertă enormă de spectacole disponibilă online reprezintă un prim contact. Pentru consumatorii de teatru care participă frecvent la spectacole e doar un surogat, un compromis acceptabil în contextul pandemiei, cînd teatrele sînt închise. Cei care se obișnuiesc cu surogatul vor mai vrea experiența reală? Cîți dintre cei care au urmărit spectacole în regim online vor veni la teatru atunci cînd se va putea? Cifrele nu sînt încurajatoare. Dacă, în 2019, 27% din respondenți declarau că au mers la teatru, în 2020 doar 22% din respondenți intenționau să meargă la teatru în spațiu închis și 43% intenționau să participe la spectacole în aer liber (indiferent de evoluția pandemiei). Cît privește consumul de cinema în spațiul public, în 2019, 34% din respondenți declarau că au mers la cinematograf, iar în anul 2020 doar 22% din respondenți intenționau să meargă la cinematograf în spațiu închis și 40% intenționau să participe la proiecții în aer liber (indiferent de evoluția epidemiologică).

Cercetarea realizată de INCFC încearcă să identifice practicile de consum cultural non-public în perioada de izolare și abordează chestiunea decalajelor digitale. Se poate observa, de pildă, o creștere a procentului celor care au declarat că în 2020 au citit mai multe cărți și au ascultat mai multă muzică. „Dacă, în anul 2019, 22% din respondenți au declarat că au citit cărți, în anul 2020 35% din respondenți au menționat acest lucru. În anul 2020, 88% din respondenți au ascultat muzică (pe diferite dispozitive) comparativ cu 74% în 2019. O concluzie interesantă (dar nu neapărat surprinzătoare) desprinsă din studiu e că mediul online nu favorizează în mod necesar democratizarea accesului la cultură. Există decalaje importante în funcție de vîrstă și de nivelul de educație. Pe de o parte, accesul la cultură e condiționat de accesul la computer. Pe de altă parte, nivelul de educație determină și consumul cultural. Cu cît e mai ridicat nivelul de educație, cu atît e mai crescut e și nivelul de consum cultural. Și e o simetrie aici, de pildă în ceea ce privește comparația între consumul de carte și film.

Cercetarea realizată de INCFC ar trebui să stea la baza politicilor publice din domeniul culturii. Ce ar trebui să înțeleagă managerii și administratorii culturali? În primul rînd, că mediul online favorizează accesul la cultură, dar nu e în nici un caz o soluție universală. Online-ul e doar un mijloc de difuzare – nu un vehicul ideal. A doua concluzie e că va fi nevoie de un efort de promovare susținut și de instrumente adaptate pentru ca creșterile de consum cultural înregistrate în anumite domenii să se transforme într-o frecventare susținută și durabilă a evenimentelor publice. În fine, e nevoie de educație, de o popularizare a culturii prin educație pentru a forma publicul.