Culmea alegătorului

Publicat în Dilema Veche nr. 816 din 10-16 octombrie 2019
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Foarte curînd vom alege președintele României. Avem libertatea de a vota pe cine vrem noi. Desigur, pe cine vrem dintre cei care vor, adică dintre cei care candidează. Cum altfel? Dar chiar și așa, aceasta este o libertate de cel mai înalt rang. Una dintre acelea care te fac parte la ceva extrem de important pentru cetatea ta – decizi direct, de pe picior de egalitate cu toți compatrioții tăi, desemnarea „regelui“, a șefului cetății, a celui care va conduce și va păzi țara. Nu voi fi într-atît de patetic încît să povestesc că cei de generația mea, ca și cei mai în vîrstă decît mine, știu că această libertate a fost plătită cu sînge. Nu voi fi nici profetic să spun ce-o să se întîmple, în țara în care toată lumea pare că știe ce o să se întîmple. Și nici nu voi fi profesoral, să spun cum trebuie votat ca să iasă bine, în țara în care fiecare dă lecții celuilalt despre cum trebuie să voteze.

Dar nu mă abțin să spun că mulți dintre noi, crezîndu-ne inteligenți, aproape că ne batem joc de splendida libertate de a vota. Și nu mă refer la cei care-și dau votul după o găleată. Dimpotrivă, mă refer la cei de clasă superioară, la cei care își dau votul după un raționament. Oamenii despre care vorbesc eu aici pun mare preț pe rațiune, pe „calcul“ – ei sînt cei care se mîndresc că gîndesc cu capul lor, cei care cred că „nu vor fi prostiți“. Numai că, adesea, fiind în gardă să nu cumva să fie prostiți de alții, asemenea alegători nu-și dau seama că se lasă prostiți de ei înșiși. Ei sînt, ca să iau o vorbă din bancurile tinereții mele, culmea alegătorului. Știi care-i culmea alegătorului român inteligent? Să-și încordeze atît de tare inteligența încît să nu se lase „prostit“ nici măcar de el însuși.

Aud de la un timp mulți alegători care spun: „Mie îmi place Theodor Paleologu, dar n-are nici o șansă, așa că votez pe altul“. Mărturisesc că această logică mă șochează și aș vrea să zăbovim un pic asupra ei. Adică dintre cei 14 candidați îți place unul mai mult decît ceilalți. Dar nu-l votezi pentru că, zici tu, „n-are șanse“. Prin urmare, votezi pe altul de care nu-ți place (așa mult) pentru că „are șanse“. Dar asta nu e logică de alegător, e logică de parior. La pariu, pui banii pe calul despre care crezi că are șanse să cîștige, sperînd că, după cursă, ridici mai mulți bani decît ai pus. Dar votul nu este un pariu de acest gen. Opțiunea electorală angajează alte resorturi. La curse, dacă pariezi pe un cal condus de un jocheu antipatic, poți avea satisfacția cîștigului, dar în alegeri, dacă votezi cu cineva care nu-ți place și acela cîștigă, tu nu ai nimic de cîștigat. Dimpotrivă, ai numai de pierdut – căci cel pe care l-ai fi vrut președinte nu a ieșit, pentru că, ciudată treabă, deși l-ai vrut, nu l-ai votat. Las la o parte că ideea de a vota cu cel care are șanse, chiar dacă ai o altă preferință, trădează sensul profund al oricăror alegeri. A vota după logica „Merg cu X că are șanse și nu cu Y care-mi place“ înseamnă direct a vota cum vor ceilalți, nu cum vrei tu.

Absurdul de a nu vota cu cel pe care-l preferi, ci cu altul pe motiv de șanse dovedește, iertat să-mi fie, direct prostie. Cum ziceam, fiind atent să nu te prostească alții, te prostești singur. Să te pui în situația de a nu vota pe cel pe care-l preferi mi se pare de un absurd consternant.

Apoi, chestiunea șanselor însăși mi se pare complet neserioasă și mă miră că un alegător serios, care „nu se lasă prostit“, o consideră decisivă pentru votul său. E limpede că trăim o vreme în care sufletul comunității a devenit insondabil. După episoade electorale de la noi (2014, 2016, 2019), mai crede cineva în sondaje de opinie? Sondajele au încetat de mult să mai spună ceva cît de cît adevărat despre cei aflați în competiție politică; ele spun totul despre cei care le fac, doar.

În fine, mă întreb ce mare satisfacție obții dacă nu-l votezi pe cel pe care-l vrei, ci pe altul care se întîmplă să cîștige. Chiar are un asemenea alegător sentimentul că vocea lui s-a auzit în cetate, că votul lui a contat, că a contribuit cu ceva la viitorul țării sale? Chiar are un asemenea alegător sentimentul că este reprezentată voința lui? Mi se tot spune că, natural, oamenii vor să fie în tabăra cîștigătoare. Pot înțelege asta atîta timp cît tabăra cîștigătoare se vede, e identificabilă și are unele avantaje de pe urma victoriei. Dar alegătorii cuiva care cîștigă trăiesc exact în aceeași țară și în aceleași condiții ca alegătorii celuilalt, care pierde. Nu există nici măcar un singur caz de om care să fi votat cu cîștigătorul alegerilor și lui, doar lui, să i se schimbe viața în bine din acest motiv. După cum nu există nici un caz invers: să fi votat cu cel care a pierdut și din această cauză să ți se nenorocească viața, iar celor care au votat cîștigătorul să li se norocească.

Nu în ultimul rînd, vreau să spun un cuvînt și despre cei întortocheați la minte, cei care cred că, cu cît raționamentul lor este mai complicat și mai „demascator“, cu atît e mai sănătos. Zic unii deștepți de acest gen: „Păi, eu l-aș vota, dar Paleologu face jocurile lui Iohannis să-l tragă-n jos pe Barna ca să intre neamțul în turul secund cu Dăncilă – victorie sigură“. Altul, din aceeași categorie, mi-a zis deunăzi: „Păi, eu l-aș vota, dar Paleologu face jocurile lui Barna, îl atacă puternic pe Iohannis ca să-i ia din voturi și să intre în turul secund cu useristul care-l bate pe Iohannis, că atunci vin la el și voturile pesediștilor care nu vor vota niciodată cu Iohannis, înțelegi manevra?“ Altul: „Păi, eu l-aș vota, dar Paleologu face jocurile statului paralel ca să ia electoratul lui Tăriceanu și Ponta și să le ducă spre Dăncilă ca să o ducă în turul doi să o bată Iohannis s-o rupă“. Altul: „Păi, eu l-aș vota, dar Paleologu face jocurile antieuropenilor care vor să demoleze Justiția pentru că ia voturi de la Barna și le duce la Dăncilă, ca să intre în turul doi și să-i coalizeze pe toți împotriva lui Iohannis, să-l răstoarne ca să vină ea și să desființeze DNA-ul ca să-l scoată pe Dragnea din pușcărie“. Altul: „Am mers recent prin jumătate de țară. Nici o poză cu Paleologu, semn că nu e o miză adevărată, ci un joc de culise să ia voturi de la Barna ca să-l ajute pe Iohannis“. Altul: „Am mers recent prin jumătate de țară. Numai poze cu Paleologu peste tot. E clar că-i plătește PSD campania ca s-o ajute indirect pe Dăncilă“. Teoretic, asemenea gînduri smintitoare sînt tot consecințe ale logicii șanselor. Adică doar cei „cu șanse“ candidează pe bune. Restul sînt fie în slujba lor, fie nebuni de a dreptul. Cineva ca Theodor Paleologu e pus să facă jocurile altcuiva. Ale cui? După cum pot auzi, școlile de gîndire sînt multe: ba pentru Dăncilă, ba pentru Iohannis, ba pentru Barna. E greu de crezut pentru unii că Paleologu este chitit să strîngă voturi pentru el însuși.

Tuturor acestor români, deopotrivă frămîntați și iluminați de propriile lor descoperiri, n-ai ce le face. Îi pot ruga însă pe ceilalți, încă normali și neafectați de „scenarii“ și de „laboratoare“, să asculte tot ce pot auzi, dar să încerce să nu se lase contaminați și să voteze exact cu cine cred ei. Să nu se lase opriți în voința lor de alții, care le spun de pe la colțuri cum e cu șansele sau cu „manevrele“. Să-i privească pe candidați așa cum sînt și să-l voteze exact pe acela pe care îl cred potrivit să conducă o Românie așa cum își doresc ei să fie. Cred că poporul român a luat adesea decizii proaste tocmai pentru că mințile i-au fost bruiate de asemenea „zgomote“ deviante.

În fond, e foarte simplu. Te uiți la candidați, vezi cu ce s-au ocupat, cine sînt, ce au făcut în viață, evaluezi singur de ce sînt în stare, îi asculți pe ei – doar pe ei, nu pe alții, pentru că unul dintre ei va conduce România, nu alții –, te gîndești cum ai vrea să arate conducătorul statului al cărui cetățean ești, cel care te va reprezenta în lume și pui ștampila pe cel care aproximează cel mai bine! Restul e zgomot de fond și agitație.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.