Am auzit, de foarte multe ori, în ultimii 30 de ani, că România este o țară bogată. Expresia este folosită într-un anumit context, în care se aduce în discuție imediat nemulțumirea față de rezultatele economice obținute și, în general, față de funcționarea sistemelor publice românești.

Ideea este că România e o țară bogată, dar felul în care a fost administrată de politicieni, la nivel central sau local, de șefii companiilor de stat, de aleșii din forul legislativ a făcut ca o parte a potențialului să fie risipit. Este adevărat. Dar întrebările sînt: cît de bogată este România? Cum se poate măsura bogăția unei țări?

În primul rînd, cînd vine vorba de bogăția României se aduc în discuție resursele naturale. Este adevărat că există, mai întîi de toate, resurse de țiței și gaze naturale. Dacă, însă, vom asculta specialiștii vom constata că aceștia vorbesc despre faptul că o bună parte din cîmpurile exploatate sînt aproape de epuizare, iar randamentele pe care le oferă nu sînt dintre cele mai mari.

În schimb, România dispune de rezerve substanțiale în Marea Neagră. Problema este că amînarea exploatării resurselor energetice din zona offshore duce la îngustarea ferestrei de oportunitate, în sensul că la orizontul anului 2030 nu se vor mai vinde în Uniunea Europeană automobile care folosesc benzină sau motorină. De asemenea, gazul natural este considerat combustibil de tranziție, ceea ce înseamnă că va mai fi folosit pentru o perioadă (cîteva decenii), după care va avea soarta cărbunilor. De aceea, dacă bogăția acestor resurse, gaze naturale și țiței, nu este exploatată cît mai curînd, este posibil ca șansa de oportunitate să se piardă.

În acest context, trebuie menționate și resurse naturale, cum sînt aurul, cuprul, sarea și posibile metale rare. Sarea pare a-și fi găsit o utilizare în „alianța bateriilor”, cuprul nu a reușit să ajungă la o prelucrare eficientă, în România, iar exploatarea aurului este în continuare obiectul unui război de gherilă între organizațiile neguvernamentale de protejare a mediului și posibilii investitori. Decidenții politici sînt îngroziți de agresivitatea ecologistă, astfel că amînă sine die o decizie de utilizare economică a resurselor de aur și eventual a metalelor rare.

Rezultatele sînt vizibile în statisticile europene. Astfel, România s-a clasat, în ierarhia europeană, pe ultimul loc la capitolul productivitatea resurselor. Indicatorul este mai larg, arată valoarea adăugată în cadrul proceselor de producție, dar, totuși, este relevant în ceea ce privește utilizarea industrială a resurselor naturale.

În al doilea rînd, definiția de țară bogată pe care o primește România, la nivelul percepției generale, este legată de turism. Mai exact, se evocă multiplele forme de relief care se găsesc în țară. Numai că rezultatele în domeniul turismului extern sînt catastrofale. România nu contează în turismul european, dominat de Franța, Italia, Grecia sau Germania. Bulgaria este și ea mult deasupra României în ceea ce privește primirea turiștilor străini. Deci, și în acest domeniu, percepția bate cu mult realitatea.

În al treilea rînd, în funcție de valoarea produsului intern brut, România se află undeva la jumătatea clasamentului european, pe locul 13 sau 14, în funcție de momentul raportării. De la intrarea în Uniunea Europeană, România a progresat vizibil în ceea ce privește valoarea nominală a PIB. Dacă, însă, ne raportăm la un indicator calitativ, și anume PIB pe cap de locuitor, România se află în subsolul clasamentului european întrecînd doar Bulgaria, Croația și Grecia.

Bogăția unei țări se poate măsura și prin forța companiilor care lucrează în cadrul economiei locale sau a firmelor care reușesc să fie prezente pe piețe internaționale. România nu strălucește. Un clasament al unei companii de consultanță și rating plasează Automobile Dacia pe locul 15 la nivelul companiilor europene. Unele analize de piață arată că Hidroelectrica este cea mai valoroasă companie românească, avînd o valoare de piață estimată la 26 de miliarde de lei, aproximativ 5,3 miliarde de euro, ceea ce la nivel global nu înseamnă, totuși, o mare performanță. Acest lucru ne arată că România nu a reușit să consolideze companii de anvergură internațională, acestea rămînînd cantonate pe piața locală.

Excepția se numește UiPath, o firmă plecată din România și care a arătat că este posibilă o dezvoltare fulminantă, de nivel internațional. Este discutabil cît de românească mai este UiPath, dar tema importantă este exemplul pe care îl oferă antreprenorilor români în domeniul tehnologiei informației. În acest caz, bogăția se măsoară în creiere și nu în aur, țiței sau sare.

În fine, o țară bogată este formată din oameni bogați. Recent, un raport al Băncii Naționale a României arăta că averea românilor a ajuns anul trecut la un maxim istoric. Informația trebuie privită cu un entuziasm temperat. Averea românilor este atipică față de europeni, include în majoritate bunuri imobiliare, case, 75%, și într-o proporție redusă active financiare, adică bani, 22%. În concluzie, România nu este bogată, dar are, eventual, potențial. Un potențial care în contextul schimbărilor din economia globală ar putea să fie risipit rapid și fără rezultate.

Constantin Rudnițchi este analist economic.

Foto: wikimedia commons