Nu e nevoie de o epidemie pentru a constata că termenii care desemnează aglomerările umane – buluceală, îmbulzeală, îngrămădeală, înghesuială, aglomerație – sînt marcați negativ. Pînă și metafora politică baie de mulțime, cu sens aparent pozitiv, este folosită mai ales ironic. Înainte de intrarea în română a cuvîntului modern aglomerație (împrumut din franceză, din secolul al XIX-lea), noțiunea era descrisă mai ales de substantive derivate de la verbe (de la a se buluci, a se îmbulzi, a se îngrămădi, a a se înghesui). Vechile cuvinte au rămas în circulație, avînd chiar un adaos de expresivitate. Dintre verbele aglomerării, cel mai neutru stilistic este probabil a (se) îngrămădi, care își extrage totuși conotația negativă din asimilarea oamenilor cu obiectele. Verbul este un derivat de la grămadă (cuvînt de origine slavă), folosit în primul rînd cu sensul „cantitate mare de obiecte, de materiale strînse ori aflate la un loc (unele peste altele)” (DEX); grămada din rugbi e o specializare metaforică tîrzie. A (se) înghesui provine din ghes, cuvînt cu etimologie incertă, avînd un sens concret – „brînci” – și altul abstract – „stimul, impuls” –, ambele actualizabile mai ales în locuțiunea a da ghes („a da o lovitură ușoară” – „a îndemna, a îmboldi”).

Cele mai interesante sînt verbele a se îmbulzi și a se buluci, cu derivatele lor îmbulzeală și buluceală. A (se) îmbulzi provine din substantivul bulz, sinonim parțial cu bulgăre și cocoloș, folosit mai ales în sfera alimentară. Etimologia este nesigură, dar în urma comparației cu albaneza unii specialiști tind să-l considere cuvînt autohton, din substratul trac. În DEX este înregistrată specializarea culinară a cuvîntului – „cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brînză de oaie sau urdă” –, verificabilă și astăzi, chiar dacă restaurantele cu specific național nu mai oferă sub numele de bulz chiar un „cocoloș”. Trecerea de la sensul substantivului la cel al verbului a fost explicată de Șăineanu, în dicționarul său, ca metaforă din sfera pastorală: a îmbulzi ar fi însemnat inițial „a strecura în saci bulzii de caș”. Tudor Vianu a preluat această explicație, în Cercetarea stilului (1955), pentru a ilustra pierderea expresivității prin lexicalizare: astăzi nu mai simțim, spune el, „metafora pe care au creat-o înaintaşii noştri atunci cînd au vrut să spună că oamenii se înghesuiesc întocmai cum se adună în săculețe bulzii de caş”. Nici nu e nevoie, de fapt, de o imagine foarte concretă pentru a înțelege trecerea de la un cuvînt care desemnează ceva compact (grămadă, bulz) la verbele strîngerii la un loc.

Cele mai expresive cuvinte din sfera semantică a aglomerării sînt buluc, a se buluci și buluceală. Buluc, de la care s-a format verbul a se buluci, a trecut printr-o transformare semantică interesantă, lărgindu-și sensul: a fost împrumutat din turcă, unde e un termen militar, desemnînd o unitate de luptă. Termenul bölük are și astăzi, în turcă, sensul militar de „companie” și sensuri mai generale – „parte”, „subdiviziune”, „grup” (Redhouse 1997). La cronicarii noștri din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea termenul militar apare frecvent, dar sînt deja prezente și derivatele și extinderile păstrate pînă azi; de exemplu, în Letopisețul lui Miron Costin găsim verbul a se buluci: „săimenii să buluciia atuncea toţi la un loc în preajma curţii”, ca și folosirea adverbială a substantivului: „au mărs tot buluc leşii, apărîndu-să de tătari, pănă supt şanţuri”. În De neamul moldovenilor, Costin folosește termenul buluc ca să explice organizarea militară a armatei romane, imitată de germani: „toate bulucuri şi pintre buluc şi buluc loc deşert, să aibă loc deşchis şi alte bulucuri, slobod meidan. (...) Niciodată toate bulucurile încep războiul, ce cele tocmite în frunte şi alte bulucuri cu mare tocmeală şi meşterşug stau în paza acelora ce fac războiul”.

Ca multe alte turcisme, buluc a căpătat în română o expresivitate suplimentară, datorată formei sale sonore. Nu e de mirare că îl găsim des folosit în știrile care transmit o evaluare negativă a înghesuielii: „Turiştii au dat buluc şi au uitat de restricţiile impuse de pandemie” (adevarul.ro); „Lume buluc la moaștele Sfîntului Iosif cel Nou de la Partoș” (opiniatimisoarei.ro); „inevitabil va fi buluc și va crește riscul de infectare” (biziday.ro); Buluc și fără măști de protecție” (cvrpress.ro), „1.800 de persoane au ieșit buluc din izolare și au năvălit” (bistritabusiness.ro). La fel de prezente sînt și derivatele sale: „Românii se bulucesc la granițe” (evz.ro), „Guvernul a interzis din pix pelerinajul la Sfînta Parascheva, dar nu știe cum să evite buluceala din anii trecuți, din Iași” (spotmedia.ro) etc.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).