Atunci cînd întîlnește în mass-media tradițională sau în Internet o nouă știre despre un mare artist sau o mare artistă cărora tocmai i s-a întîmplat ceva (de obicei un eveniment grav, tragic, uneori o poveste plăcută și înveselitoare, cîteodată o simplă aniversare), publicul se poate aștepta la informații despre categorii foarte diferite de persoane. Dacă sîntem dintre cei care se duc cu gîndul, îngrijorați, la actorii, pictorii sau sculptorii contemporani, vom avea o surpriză recurentă: marele artist în cauză e aproape întotdeauna un interpret de muzică populară sau ușoară, de manele sau de alte genuri mai puțin clar definite. E limpede că sensul și clasa de referenţi ale substantivului artist s-au schimbat în timp, din rațiuni socio-culturale.
Dicționarele surprind asemenea schimbări cu întîrziere și le reflectă doar la o lectură atentă. Definiția din DEX a cuvîntului artist („persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; prin restrîngere actor; prin extensie persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită”) poate fi un reper, în acest caz. Dicționarul acoperă cam toate situațiile posibile, ba chiar indică și preferințele uzului, dar numai pe cele din trecut. Contextele actuale în care se poate observa cel mai bine lărgirea sferei de aplicare a termenului sînt cele în care acesta este folosit singur, fără adaosuri lămuritoare: „artistul a fost nevoit să mărturisească ce sume de bani încasează la o cîntare, spunînd că el cere între 100.000 și 150.000 de euro” (cancan.ro); „Artistul, dichisit ca de obicei, cu freza făcută și o ținută lejeră, dar stilizată, a fost pozat de cititorul nostru pe trecerea de pietoni în momentul în care se ducea către taxi” (fanatik.ro); „Artista care trebuia să reprezinte România la Eurovision, agresată de iubit” (mediafax.ro). De obicei, în cuprinsul articolului sînt folosite și sinonimele contextuale lămuritoare: cîntărețul, cîntăreața, manelistul etc.
Un alt context interesant este cel al formulelor mare artist și mare artistă, folosite excesiv în presa tabloidă, pentru sporirea dramatismului știrii – „A ajuns pe străzi! Un mare artist din România de-abia are ce mînca” (vremeanoua.ro); „Alarmă în showbiz! Un mare artist e suspect de COVID” (retetesivedete.ro) – sau cel puțin a importanței atribuite: „Un mare artist internațional, care va cînta la Festivalul Internațional al Viei și Vinului Bachus 2015, dorește un duet cu Florin Salam” (psnews.ro). Şi mai interesante sînt formulările care creează presupoziția unicității, fie într-un spațiu regional, mai restrîns, fie într-unul extins la întreaga țară: „Marele artist al judetului Sălaj (...) a fost lăsat pe dinafară la spectacolul organizat de Zilele municipiului Zalău” (ztv.ro); „Șoc total pentru marea artistă a României” (evz.ro).
Probabil că acum se repetă ceea ce s-a mai întîmplat la un moment dat în trecut: termenul artist a fost tot mai des folosit pentru a-i desemna pe actori într-un mod cît mai elegant, cît mai favorabil. Fenomenul este surprins în dicționarele interbelice. Dacă la Șăineanu (ediția a VI-a, 1929), artistul era doar „cel ce lucrează cu artă” şi „cel ce cultivă frumoasele arte”, Scriban (1939) adăuga la sensurile precedente, altfel formulate („cel ce exercită o artă liberală, ca pictor, sculptor ș.a.” și „care lucrează artistic”), un sens în curs de consolidare și pe care îl prezenta critic, ironic: „artist dramatic (sau numai artist), titlu pretins mai onorabil decît actor, actriță”. Astăzi, cuvintele artist şi artistă (probabil și sub influența unor traduceri din engleză) sînt percepute ca preferabile (n-aș zice „mai onorabile”!) termenilor cîntăreţ și cîntăreaţă. Fenomenul nu este, de altfel, strict românesc. Pagina în engleză din Wikipedia consacrată conceptului artist descrie pe scurt schimbările de uz ale termenului, întrebuințat pe de o parte, prin tradiție, mai ales pentru pictori, pe de altă parte extins la artele divertismentului, folosit mai ales pentru cîntăreți (în locul formei specializate artiste). Pagina corespunzătoare în franceză descrie sensul cel mai general al cuvîntului artiste, dar și utilizările sale ironic-peiorative. Pagina în română, considerată incompletă, e nerelevantă, pentru că traduce în mare măsură (și destul de prost) textul variantei italienești: „În sens strict, artist este definit creatorul de opere dotate de valoare estetică în ambientele așa-zise ale culturii înalte, cum sînt: desenul, pictura, arhitectura, sculptura, perorația, dansul, literatura, regia, fotografia și muzica”.
De fapt, dincolo de diferențele culturale, modificările de uz ale termenului sînt mai ales semnul comun al epocii și al culturii de masă.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
