Păi, minge ai, că nu e mare lucru, încă nu s-a dus tot cauciucul din lume pe mănuşi medicinale. Stai în casă că aşa zice toată lumea, mai puţin nebunu’ de Lukaşenko şi nepăsătorii de suedezi şi fumaţii de olandezi. Şi preferăm să credem că nu ei vor avea dreptate. Şi, de fapt, ce poţi face cînd vezi ce e în Italia, Spania, Franţa şi SUA, care vin tare din urmă? Stai în casă cu o minge, un neopren, un televizor şi o grămadă de news şi fake news. E pentru prima oară cînd nu ştii ce vei face la vară. Spania vs Italia nu mai e o bătălie a destinaţiilor de vacanţă, nici măcar o potenţială finală de Euro, e doar, zi de zi, o competiţie funebră a dispăruţilor. Aşa că stai în casă şi speri că va trece.

Jonglezi cu sulul de hîrtie igienică, cu ciorapii, cu bibeloul, care oricum nu mai stătea pe muchia plasmei, cu căţelul, cu purcelul (în care sînt oricum din ce în ce mai puţini bani), cu copiii, cu soţia, cu ce găseşti prin bătătură (etimologia vine de la a bate, nu?). Te uiţi la ştiri, deşi le ştii deja pe toate. Doar numerele diferă. Dacă muţi pe posturile sportive e ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat, o clipă te simţi revigorat, toate competiţiile sînt acolo, schiul, ciclismul, fotbalul. Atît că nu sînt. Sînt doar fantomele lor.

Stai şi dai la perete. Te împrieteneşti cu muchia dulapului, cu întrerupătorul, cu întunericul. Şi te bîntuie idei nebune, dacă n-o să se mai joace nimic ce vor face toţi cei care trăiau din nostimada asta transformată în templu al idolatriei absolute? Nu, evident că nu va fi aşa. Dar cît de inutili sînt Messi şi Ronaldo cînd nu donează bani şi nu ne spun ceea ce repetăm şi în somn, stai în casă, stai în casă, stai în casă? Stăm, ce să facem. Sperînd ca într-o bună zi comunistul ăla cu mustaţă, care ne îndeamnă să facem saună, să bem vodcă şi să muncim din greu ca să scăpăm, să nu ne rîdă în nas. Dar nici nasul nu-l va mai găsi acolo unde era, căci noi vom fi în genunchi. Căutînd ziua de ieri.