În Hong Kong, autoritățile sînt pe cale să înăbușe cea mai puternică mișcare de protest din ultimele decenii. Ultima redută a protestatarilor, un campus studențesc, urmează să fie evacuat în forță. Sute de studenți au fost arestați deja zilele trecute. Pe străzile din metropolă oamenii încă protestează. Chiar dacă violențele s-au intensificat, energia mișcării pare să se fi disipat. Cel puțin pentru moment. E însă puțin probabil ca autoritățile să preia controlul integral și să oprească acest adevărat tsunami…

Totul a început la jumătatea anului trecut, atunci cînd șefa Guvernului, Carrie Lam, a anunțat un proiect legislativ controversat care ar fi redus semnificativ autonomia regiunii. Odată adoptată, legea ar fi permis extrădarea în China continentală a unor activiști antiregim, a unor jurnaliști considerați incomozi ori a eventualilor oponenți ai regimului comunist de la Beijing. Protestele declanșate la jumătatea anului trecut au adus în stradă sute de mii de oameni. Suspendarea pe termen nedefinit a adoptării legislației nu a calmat mulțimile care se temeau că proiectul de lege ar putea să fie adoptat peste noapte, fără vreun anunț prealabil. Mișcarea a escaladat și manifestațiile pașnice au produs sporadic episoade violente, direct proporțional cu măsurile de represiune ale autorităților. Blocarea arterelor principale ale metropolei, perturbarea operațiunilor pe aeroportul internațional și atmosfera generală de oraș asediat au avut inclusiv urmări economice nefaste în metropola financiară. Demonstrațiile au continuat, marcate de un nivel tot mai mare de violență pentru a atinge punctul culminant la 1 octombrie: exact în momentul în care China sărbătorea 70 de ani de guvernare a Partidului Comunist, în Hong Kong se desfășura cel mai violent moment al protestelor.

Însă nu doar legea extrădării a mobilizat mișcarea asta. Ci lipsa de perspectivă, închiderea orizontului, viitorul politic tot mai sumbru, tot mai clar conturat al acestei regiuni care s-a bucurat de libertate și de o relativă (uneori inegală) bunăstare.

Să ne amintim că negocierile pentru retrocedarea acestei colonii britanice, începute cu mai bine de un deceniu înaintea termenului de predare, s-au încheiat cu un acord care prevedea că teritoriul își va păstra sistemul economic și orînduirea socială în cursul unei perioade de tranziție de 50 de ani (adică pînă în 2047), potrivit formulei „o (singură) țară, două sisteme“. China nu mai are însă răbdare: deja de un deceniu, Guvernul de la Beijing încearcă să limiteze, prin diverse măsuri, autonomia regiunii. Odată cu ascensiunea la putere a lui Xi Jinping a scăzut drastic și toleranța față de disidenți sau opozanți. Așa a ajuns Hong Kong în vizorul regimului de la Beijing: micul teritoriu din sud, democratic și liberal, scăpase pînă acum de controlul autorităților, de cenzură, de ordinea & ordinele de partid. Pentru regim, preluarea autorității asupra Hong Kongului are o mare însemnătate economică și simbolică. În fiecare an, pe 4 iunie, pe bulevardele centrale din Hong Kong oamenii ies cu zecile de mii pentru a manifesta în memoria revoltei anticomuniste din 1989, din Piața Tienanmen. În China, astfel de manifestări sînt cu desăvîrșire interzise și cei mai mulți chinezi nici măcar nu-și mai amintesc de acest episod din istoria recentă pentru că autoritățile cenzurează toate referințele.

Mișcarea de protest de acum vizează mai mult decît doar înlăturarea definitivă a legislației cu privire la extrădare. Oamenii vor să-și păstreze autonomia și ordinea democratică. Ei au enunțat „cinci revendicări, nici măcar una mai puțin“ pentru a înceta manifestațiile: 1) protestele să nu fie încadrate de autorități drept „revolte“; 2) amnistie pentru toți protestatarii reținuți de forțele de ordine; 3) o anchetă independentă cu privire la abuzurile polițienești; 4) sufragiu universal. Cea de-a cincea revendicare – retragerea controversatei legi a extrădării – a fost deja satisfăcută, deși tardiv, motiv pentru care unii dintre protestatari cer acum și demisia lui Carrie Lam, considerată a fi o marionetă a guvernului comunist de la Beijing. Momentul de tensiune maximă a protestelor a trecut. Dar protestatarii – majoritatea foarte tineri – știu că anul 2047, cînd perioada de tranziție se va încheia și cînd China va putea să preia controlul efectiv asupra regiunii, se apropie. Mulți dintre ei văd în 2047 un sfîrșit trist de istorie. Prin proteste masive pot amîna sfîrșitul. Oare pot schimba și istoria?

Foto: wikimedia commons