Eu trăiesc într-o Românie tare bună. Nu e cea mai sigură, cea mai organizată, cea mai curată, nici cea mai fericită, dar e plină de oameni care sînt o inspirație zilnică pentru mine.

Oameni cu care pot să rîd, să mă vait, să mă cert fără să-mi fie teamă că îmi pîndesc greșelile sau că îmi spun ceea ce aș vrea eu să aud. Plănuiesc să scriu la un moment dat despre fiecare dintre ei. Ioana, Remus, Ancele, Claudia, Sorin, Anele, Cristinele, Carmenele, Mihai, Cătălin, Alex, Mihaelele, Roxanele, Simonele, Alexandrele, Iustin, Celestin, Dorothea, Vlad, Lavinia, Nicolai, Monica sînt doar cîțiva despre care aș putea povesti lucruri tare faine.

România asta bună a mea am întîlnit-o lucrînd împreună cu ei să ajutăm copiii din Ferentari.

A fost un an dificil. Am intrat la începutul anului în politică. Am încercat, dar a fost foarte clar, foarte repede, că nu sînt potrivit pentru politică. În aprilie am renunțat.

A fost tare greu să iau decizia să plec. Nu prea îmi place să renunț, iar Dacian, Vlad, Dragoș sînt oameni de care îmi este drag și pe care mi-am dorit tare mult să-i ajut. Plecarea mea a dezamăgit destui oameni, lucru care m-a cam durut.

Deși majoritatea oamenilor din PLUS erau oameni pe care îi respect, plecarea din partid mi-a făcut foarte mult bine. Mă încrîncenasem și începusem să-mi pierd încrederea în cei pe care îmi doream să îi văd ca fiind viitorii noștri lideri. Mai grav, începusem să mă simt un impostor dînd din gură aiurea despre ce este și ce nu este posibil.

Acum cîțiva ani, am decis că nu mai vreau să am nimic de a face cu mișcarea civică a romilor. Sînt și acolo oameni pe care îi respect, dar în general era un mediu cu care nu mă potriveam. Am simțit că nu aveam mai nimic în comun cu marea majoritate a celor care vorbeau, adesea ipocrit și sforăitor, despre romi și am plecat. Nu a fost deloc ușor, căci am pus vreo 15 ani specializîndu-mă în acest domeniu. Decizia s-a dovedit una foarte bună, mi-am recăpătat încrederea că pot fi și altceva în afară de romul de serviciu. Am sperat că ieșirea din politică va fi la fel de benefică pentru mine.

Sînt convins că nu voi mai reveni vreodată în mișcarea romilor. Direcția populistă, adesea radicală și din cînd în cînd rasistă, a unei părți destul de importante a activismului rom nu mi se potrivește deloc. La politică încă nu am pus cruce.

Următoarele luni după politică au fost destul de liniștite. Mi-am văzut de afacerea mea și lucrurile mergeau bine. În plus, eram din ce în ce mai mulți voluntari care ajutam copiii din Ferentari și reușiserăm să avem o rutină foarte bună.

Cînd a apărut primul zvon că primarul sectorului 5 ar vrea să ne dea afară din Școala 136 am crezut că este o glumă și apoi o dovadă că sîntem loviți de conspiratită și că prea demonizăm PSD. Rapid, însă, ceea ce credeam că este o glumă a devenit coșmar. Activitatea din școală ne‑a fost restrînsă, am ajuns să facem teme cu copiii pe bordura din spatele școlii. Apoi, practic, activitatea ne-a fost interzisă. Primarul sectorului 5 a dovedit că este mult mai mîrlan decît mi-am putut eu imagina.

Mi-am pierdut încrederea în cîteva organizații non-guvernamentale despre care credeam că au cît de cît o coloană vertebrală și că sînt mult mai puțin interesate în a face bani. Am simțit că nu mai pot și m-am declarat învins.

Mi-am revenit destul de repede. Grupul de voluntari s-a mobilizat și am reușit rapid să punem la punct Casa Bună. Copiii au acum un loc care nu mai depinde de nimeni, un loc în care putem face lucrurile exact așa cum vrem fără să mai ținem seama de dispoziția politicianului sau a directoarei.

Am lucrat anul acesta în cîteva locuri absolut minunate. Doha este fascinantă, iar locurile de pe lîngă Londra unde lucrez cu compania cea procopsită sînt și ele magnifice. Malta, Italia, Canada, Belgia, Germania, Austria au fost, de asemenea, locuri unde am lucrat cu oameni tare deștepți de la care am învățat o grămadă.

Mi-am prezentat cartea la un festival de carte în Trani și am cîștigat un titlu de comunicator al anului. Am pierdut din cauza mea o relație extrem de importantă pentru mine cu unul dintre oamenii pe care îi iubesc tare mult.

Termin anul plin de speranță. Am cunoscut foarte mulți oameni excepționali și Casa Bună este plină ochi în fiecare săptămînă.

Termin anul însă și cu frică. Teama că sînt văzut mai bun decît sînt și că aș putea să mă cred mai capabil decît sînt. Frică să nu fac greșeli și să mai pierd oameni care îmi sînt foarte dragi.