Zborul muzicii

Publicat în Dilema Veche nr. 398 din 29 septembrie - 5 octombrie 2011
Adevăratul rost al lucrurilor jpeg

Mă aştepta un interviu pentru Secolul 20, cu omul care aproape că se confunda cu jazzul românesc. Era pe la jumătatea anilor ’90. Îmi concepusem dinainte întrebările, studiasem atent alte interviuri pe care le dăduse şi tot ce mai apăruse în presă. Fiindcă nu prea mă pricepeam la muzică, eram destul de îngrijorat că m-aş putea face de rîs, chiar dacă nu muzica era subiectul principal, ci Bucureştiul, cu atmosfera şi fostele sale localuri fermecătoare. 

Am stabilit întîlnirea în faţa primăriei de pe Banu Manta. Am plecat din timp, ca să nu cumva să întîrzii, cum aveam obiceiul. Fatalitatea a făcut însă ca, pe drum, un cauciuc al maşinii să mi se spargă. Disperat, am încercat să schimb singur roata pînă cînd, cu ochii pe ceas, am realizat că-mi va lua prea mult timp. M-am hotărît să iau un taxi, pe care am reuşit să-l prind după alte cîteva minute bune scurse. În cele din urmă, am ajuns la primărie cu o întîrziere de vreun sfert de oră. Johnny Răducanu mă aştepta aşezat pur şi simplu pe bordură. M-am prezentat cerîndu-mi scuze pentru întîrziere. Speram în acelaşi timp să nu-mi întindă mîna, fiindcă ale mele era murdare de la cauciucul pe care voisem să-l schimb şi le ţineam ascunse la spate, ca pe ceva ruşinos. S-a uitat la mine mustrător. Mi-a reproşat că l-am făcut să aştepte, om în vîrstă, fiind el. Grozav de încurcat, m-am apucat să-i explic că mi se întîmplase un mic incident şi m-am hotărît chiar să scot la iveală mîinile cele negre, pentru a da mai mare greutate scuzelor. Mi-a tăiat-o însă scurt, aşa cum meritam: „Nu mă interesează lucrurile astea. Trebuia să fii aici la fix. Să ştii că mi-ai fost recomandat drept un băiat serios, altfel nu stăteam“.  

Întîlnirea părea să se transforme într-un adevărat dezastru. Vasăzică, după ce că reuşisem performanţa de a-l enerva pe maestru chiar înainte de a ne cunoaşte, nu mă pricepeam nici să salvez situaţia, apelînd la explicaţii meschine. Aş fi vrut să dispar. Noroc că el s-a îmblînzit brusc. Mi-a spus că vom merge să stăm de vorbă în garsoniera lui şi m-a întrebat ce mai e nou pe la gazetă. Pe drum, ne-au tăiat calea nişte tineri agitaţi care gesticulau pe sub nasul nostru şi înjurau aprins. Johnny Răducanu a dat din cap nemulţumit. „Uită-te la ei – mi-a zis. Nenorocirea e că prea mulţi indivizi din oraşul ăsta, din ţara asta, nu ştiu de ce sînt ei pe lume.“ Într-un fel, interviul începuse. Şi avea să fie unul dintre cele mai interesante de care am avut parte.  

Am descoperit că în spatele măştii morocănoase se ascundea un om sensibil şi foarte prietenos. Mi-a vorbit despre localul Mon Jardin de pe vremuri, despre „omenirea de oameni“ care era odată în Bucureşti, în contradicţie cu „mîrlănimea“ care între timp a invadat totul, ajungînd chiar şi în jazz. (De cîte ori avea ocazia, Johnny Răducanu deplîngea în mod public mitocănia, lipsa de civilizaţie şi amestecul dintre vulg şi elite, defecte pe care le considera tot mai răspîndite în ultimele decenii.) 

Apoi a ajuns la comparaţii între muzică şi filozofie. Spunea că, deşi îi admiră foarte mult pe cei cîţiva filozofi din România pentru minţile pe care le au, nu ar face schimb cu ei, fiindcă jazzul îi oferă satisfacţii mai mari. „Eu am o filozofie mai la îndemînă, mai concentrată. În muzică, pasta asta de idei atinge nişte piscuri la care ei nu pot ajunge (...). 

Eu am de la Dumnezeu asta. Am în minte nişte acorduri, nişte sunete ce depăşesc orice filozofie. Zbor pe undeva pe unde ei n-au şanse.“  Pe la sfîrşitul anilor ’90, cînta săptămînal la un mic club aflat într-o casă din zona Bulevardului Mihalache (pe atunci 1 Mai). În exterior nu exista nici un fel de firmă, iar cei cîţiva iniţiaţi care ştiau locul nu aveau decît să sune la poarta casei şi erau primiţi înăuntru. Acolo se aflau cîteva mese, un bar şi Johnny cu pianul lui, alături de o solistă şi un basist. Cîntau extraordinar, la început doar pentru cîţiva clienţi. Un fel de mic paradis muzical, incredibil pentru acea perioadă destul de mizerabilă. (Cu timpul, tot mai multă lume a aflat de casa în care cînta Johnny Răducanu, locul a devenit absolut neîncăpător şi, în cele din urmă, povestea s-a stricat, ca tot ce-i bun.) 

În pauze, Johnny mai povestea cîte ceva, cîte cuiva de pe la mese. Istorii cărora de multe ori le lăsa finalul în suspensie, dar din care deduceai cîte un tîlc ascuns. Lucruri care se ţineau minte. Era uimit că românii tind să redescopere întruna roata şi apa caldă. De pildă, cînd în Parlament se dezbătea cu mare tam-tam o lege pentru protecţia animalelor, el îşi amintea cum în Brăila copilăriei sale, înainte de război, asistase la amendarea de către un jandarm a unei cucoane care ţinea o curcă vie, cu capul în jos. Pe atunci adică, era deja o lege care se şi aplica în mod drastic. După astfel de poveşti, Johnny revenea la pian şi se lăsa dus de valurile jazzului. Ascultîndu-l, îmi aduceam aminte de acel interviu, ale cărui vorbe au avut darul să mă însoţească de-a lungul vremii, ca un refren, şi din care n-am uitat aproape nimic. Îmi spusese, printre altele, că secretul reuşitei în orice profesie stă în plăcerea cu care o faci. Apoi îmi vorbise despre bucuria cu care a descoperit măreţia unei construcţii muzicale precum o fugă de Bach. „Eu sînt o rîmă mică pe lîngă monştri şi totuşi sînt în roiul ăla şi văd ce este acolo (...) 

Ajungi acolo şi planezi, nu mai ai nevoie de nimic. Te uiţi de sus în jos la toţi ceilalţi.“ Şi în timp ce spunea asta, privea undeva în zare cu ochii întredeschişi, zîmbind uşor, aşa cum făcea uneori şi în timp ce cînta la pian. Părea că întrevede un adevărat rai. Îşi lua ascultătorii drept părtaşi la această mare fericire.

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
Misterele celor mai spectaculoase peşteri din munţii Hunedoarei. Unde s-ar fi aflat comoara lui Decebal
Turiştii care ajung în munţii Hunedoarei pot vizita o mulţime de peşteri spectaculoase, pline de mistere. Unele au fost locuite din preistorie.
image
Şoseaua pierdută în munţi, plânsă de localnici: „În scurt timp nu o să mai admirăm peisajul minunat” VIDEO
Doar o parte din şoseaua care se afundă în munţi, pentru a lega Valea Jiului de Băile Herculane, a fost finalizată. Localnicii se plâng de starea drumului naţional.
image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.