Zamă de struţ

Publicat în Dilema Veche nr. 644 din 23-29 iunie 2016
Iconofobie jpeg

Am scris aici, în mai multe rînduri, despre „romgleză“ și despre ravagiile pe care le face acest nou „limbaj“ în comunicarea dintre noi. Nu discut motivele care au dus la nașterea lui. Ele pot fi intuite. Problema mea nu este totuși impactul în sine al englezei asupra românei. Astfel de „influențe“ s au petrecut mereu în istorie. Albionul însuși deține – în structura sa lingvistică de esență –, pe lîngă multitudinea de cuvinte latine, intrate pe filieră romano-normandă, și mii de copieri ale unor expresii franțuzești. Nu mă sperie, prin urmare, fenomenul în cauză, mai ales că el e, uneori, justificat de realitățile timpului. De pildă, în ce mă privește, nu mă arăt niciodată intrigat de „adaptările“ americanismelor tehnice din jargonul informaticienilor. Cîtă vreme româna nu are capacitatea „translării“ în domeniu, „ajustările“ respective mi se par absolut firești. Chiar și în cazul unor termeni mai puțin specializați, precum „locație“ bunăoară, mă dovedesc tolerant. Cuvîntul rămîne perfect acceptabil, zic eu, suplinind o fenomenalitate (incintă, adresă, loc etc.) pe care oamenii simt că ar defini-o cel mai bine așa. În plus, am comentat elogios, la rubrica „Prezentul discontinuu“, apetența compatrioților noștri pentru limba Marelui Will, un semn de apartenență, să admitem, la cultura apuseană. Devin însă tulburat atunci cînd calchierea, traducerea, împrumutul ori, pur și simplu, reproducerea ad litteram a unor noțiuni, sintagme, stucturi sintactico-morfologice englezești afectează, cum spuneam deja, comunicarea autohtonă, sensul pe care îl atribuim (de fapt, bănuim că îl atribuim) mesajelor emise. Se întîmplă să observ, din abundență, perniciosul „proces“ la televiziunile naționale.

M-au frapat, deunăzi, două „automatisme“ anglofone, provenind de la doi moderatori diferiți, din două posturi TV concurente (se poate, de aceea, prefigura debutul unui simptom sistemic!). Rostește, la un moment dat, unul dintre realizatorii care mi-au atras atenția, cu intonație gnomică a frazei, menită să accentueze punctul climactic al dialogului: „Să luați niște zamă de struț!“ Am rămas speechless, ca să nu ieșim din tema discuției de astăzi! Despre ce „zamă de struț“ vorbea individul? Emisiunea era politică, iar conversația se referea la alegerile locale. OK, accept, mă apropii și eu de jumătate de secol de viață și ar fi posibil ca auzul să-mi mai joace feste. Nu și în contextul amintit. La fel ca mine (eu fiind ocrotit măcar de scuza distanței și a eventualului sonor prost!), invitații din studio au căscat ochi mari cît mingile de tenis. Unul a îndrăznit să ceară lămuriri: „Poftiți?“ Foarte dezamăgit, aproape enervat, moderatorul a revenit: „Am spus că aceasta e clipa adevărului!“ Aha, m-am dumirit brusc, tipul „decretase“, după modelul dezbaterilor de peste Ocean: „This is the moment of truth!“ Pronunțase totuși într-o manieră amețitoare: „Zis iz ză moment of trus!“ (indulgent imitat). Suficient pentru mine ca să zăresc, în platou, nițică zamă aburindă de struț. În sfîrșit, o doamnă analiza, altundeva, cu grimasă competentă, banii repartizați de Guvern pentru alocațiile copiilor, deplîngînd condiția de a fi „mazăre“ în România contemporană. Știu, de data asta, a fost mai simplu! Mi-am dat seama, relativ repede, că „mazărea“ era biata mother, adică „mămica“ noastră cea de toate zilele. Sucurile gastrice însă mi s-au reactivat din nou, complet nefondat.

Mă înnebunește, de asemenea, semantic vorbind, actuala „deturnare“ a două benigne lexeme intrate corect, cîndva, în limba română. Mă gîndesc la epic și patetic. În hermeneutica recentă, ambele au ajuns, pe bază de „convenție“ anglofonă, să însemne cu totul altceva. Primul („epic“) e echivalat cu adjectivul fabulos, al doilea („patetic“) cu epitetul depreciativ jalnic. Ca atare, anumite petreceri sînt epice, dar la ele participă și tipi patetici. Cutare a făcut un voiaj epic, numai că modalitatea lui de a-și povesti aventurile de călătorie rămîne patetică. Dacă-mi permiteți și mie o considerație minoră, în ton cu subiectul, v aș zice că am visat, acum un sfert de veac, la timpuri epice și, prin ironia sorții, trăim, în prezent, vremuri patetice. Și asta nu ar fi tot. Am auzit-o pe doamna Iulia Vântur spunîndu-i unei concurente din Ferma vedetelor – „Sper să mergi pentru ea!“ Ei bine, „ea“ nu era o persoană, ci o decizie. Inevitabil, sensul formulării (afectate oare de spiritul anglofon bollywoodian al lui Salman Khan?) a trebuit reconstituit – construcția „să mergi pentru ea“ sugera, în realitate, „să alegi acea variantă“, „mulîndu-se“ pe expresia de largă circulație internațională to go for something! Decît-ul îl cunoaște lumea în postura sa de transfer al englezescului but. Vrem decît transparență, mîncăm decît produse de import, discutăm decît aspecte perferice. Vreo zece dintre candidații la primării și-au însușit, entuziast, buclucașul cuvințel. L-au folosit, în campaniile lor, pînă la exasperare (a noastră!). Ca și viitori edili ai Românicii, inspirau, accept, multă încredere. Se anunțau fazări de nădejde, adevărați „tătuci“ providențiali ai comunităților dezorientate.

Existența se schimbă constant, nu are rost să filozofăm pe marginea acestei banalități. Mă întreb însă, derutat, dacă, solicitînd dinamicii vieții să păstreze – fie și o minimă – coerență discursivă, comit un gest prea pretențios. Dacă da, îmi retrag, umil, cerința. Am învățat, de tînăr, principiul conform căruia, primind lămîi, trebuie să te obișnuiești să supraviețuiești cu limonadă. Deci, aiem pripeird tudu ol ză nesesari sings. Inclusiv să sorb niște zamă de struț, la rigoare.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Prezentul dis­­continuu, Editura Institutul European, 2014.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Dacian Fall 2025   exercitiu militar baza Cincu  Foto Inquam Photos  George Calin (10) jpg
Peste 500 de militari și jandarmi se antrenează împreună în România. Exercițiul reunește 19 țări
Unul dintre cele mai mari exerciții de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România. La antrenamente participă peste 500 de militari și jandarmi din 19 state de pe trei continente, potrivit Jandarmeriei Române.
elena carstea jpeg
Elena Cârstea renunță la o afacere care îi aducea mii de dolari. Ce se întâmplă acum cu pisicile sale
Elena Cârstea a anunțat că își închide crescătoria de pisici Persane din cauza stării de sănătate. Artista va păstra doar trei dintre feline, iar restul vor fi date spre adopție.
protest in madria din cauza locuintelor scumpe FOTO Facebook Aaron Heredia5 jpg
Criza locuințelor a scos din nou mii de oameni în stradă la Madrid. Protestatarii cer schimbarea legilor după evacuarea unei femei de 87 de ani
Protestele față de criza locuințelor din Spania au continuat duminică la Madrid, după ce mai mulți manifestanți au înnoptat în corturi în celebra piață Puerta del Sol.
Dominic Fritz Facebook Dominic Fritz jpg
Fritz, cu trei zile înainte să-și piardă mandatul: „Lupta nu se termină la Timișoara. Da, vrem puterea”
Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz și echipa sa de la USR au organizat în orașul de pe Bega evenimentul politic „Timișoara. Revoluția continuă”, la fix șase ani de la câștigarea primului său mandat de primar.
01 CONFERINTA PRESA ROMANIA (27 09 2026) (1) jpg
Gheorghe Hagi e categoric: „Vom face multe schimbări pentru meciul cu Bosnia-Herțegovina!”
Antrenor al echipei de fotbal a României, Gheorghe Hagi a spus, astăzi, într-o conferință de presă, că România trebuie să joace la victorie fiecare meci, și cu atât mai mult pe cel cu Bosnia-Herțegovina, mai ales că se dispută pe teren propriu.
CD jpg
Cum să-ți păstrezi colecția de CD-uri pentru mai mult timp. Ce le distruge fără să-ți dai seama
Cum să-ți păstrezi colecția de CD-uri pentru mai mult timp. Pot rezista zeci de ani, însă sunt câteva lucruri de care trebuie să ții cont.
jeff bezos lauren sanchez afp jpg
Soția lui Jeff Bezos, colier de 10.000.000 $! Lauren Sánchez a participat la un dineu la Casa Albă
Lauren Sánchez (56 de ani) a mers la dineul de stat organizat la Casa Albă pentru președintele chinez Xi Jinping, îmbrăcată într-o rochie neagră, cu umerii dezgoliți, și purtând un colier spectaculos cu diamante.
buncar nuclear rus jpg
Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comandă nucleară aflat sub muntele Kosvinski Kamen, în regiunea Uralilor, potrivit unei investigații realizate de The Sunday Times, grupul media danez Danwatch și Dossier Center.
Andreea Marin, foto Instagram jpg
Andreea Marin, fotografie de pe vremea când era elevă. Cum arăta vedeta acum 40 de ani. „Într-o altă viață, dar cu același suflet”
Andreea Marin a publicat o fotografie de colecție realizată în urmă cu aproximativ 40 de ani, pe vremea când era elevă, și a vorbit despre valorile care au rămas neschimbate.