Viaţa în oglindă (concavă)

Publicat în Dilema Veche nr. 654 din 1-7 septembrie 2016
Iconofobie jpeg

Am un vecin cam de vîrsta mea, Nicușor Pomelnicu pe numele lui, despre care am crezut, pînă zilele trecute, că ar fi informatician. „Nu, nu sînt, dom’ profesor“, a rectificat el eroarea într-o împrejurare tehnic-locativă. „E adevărat că am făcut și Facultatea de Informatică acum, la bătrînețe, dar nu profesez. Am rămas – măcar din acest punct de vedere – la identitatea mea din tinerețe, aceea de inginer mecanic… Știu, vă surprinde precizarea măcar din acest punct de vedere, dar, dacă nu vă grăbiți, am să v-o clarific printr-o istorioară plină de învățăminte…“ Pentru o poveste bună am întotdeauna răgaz, așa că i-am dat cuvîntul, bucuros, domnului Pomelnicu. „Totul a început imediat după Revoluție“, zise el meditativ, „pe cînd Cristinel, băiatul meu – nu-l cunoașteți: nu stă cu mine și nici nu mă prea vizitează! –, avea vreo patru ani. Mi-am iubit mereu fiul și m-am străduit să nu-i lipsească nimic încă din fragedă pruncie. Ca și dumneavoastră, am fost un copil crescut în lipsurile comunismului. Am visat, pentru Cristi, un model diferit de existență, întemeiat pe fericirea necondiționată. Inevitabil, l-am cocoloșit, recunosc. Jucării, distracții, alintături. Numai că, foarte repede, din momentele de pionierat ale relației noastre, am observat un fenomen straniu, dom’ profesor: fiu-meu nu dădea doi bani pe variantele mele de jucării, distracții și alintături, solicitînd, vehement, cu totul altceva decît îmi imaginam eu a fi paradisul infantil al anilor ’90. Ne aflam într-o disjuncție aproape tragică, într-un contratimp încărcat de dramatism…

Să vă dau cîteva exemple. Îl duceam, să spunem, la circ (și azi îmi amintesc ce emoții mă încercau cînd ai mei găseau, în sfîrșit, bani și vreme să-mi ofere un spectacol de acrobație și dresaj!). El plîngea isteric să plecăm de acolo. Dorea să vadă tancuri și armament pe la expozițiile militare. Degeaba plăteam circarii pentru a-l urca pe un ponei dresat ori a-i pune un nas roșu de bufon. Urla ca din gură de șarpe să încetez. Căluțul se speria, iar nasul zbura cît colo. Nu vă ascund că le propuneam atunci artiștilor un mic compromis, ca să nu pierd complet cheltuiala. Mă îmbrăcam eu în costum de clovn și mă cățăram pe elefanți (de unde, de altfel, o dată, am și căzut în cap, petrecînd, ulterior, două luni sinistre la Neurologie!). Sau îi cumpăram mașinuțe teleghidate extrem de scumpe (salivam, la gîndul lor, cînd eram mic!). Ce să vezi? Dumnealui voia avioane, zbierîndu-și nemulțumirea din adîncul ființei, pînă ce, îngrozit, îi ascundeam nefericitele cadouri automobilistice, pentru a-l liniști. Vă dați seama că, din nevoia de a evita sentimentul inutilității investiției, ieșeam, pe ascuns, în fața blocului și mă jucam eu însumi cu sofisticatele mecanisme pînă cînd vecinii, exasperați, chemau, de urgență, o ambulanță de la „Băieții veseli“… Am stat și pe acolo șase luni. Îi luam ciocolată (pe care o visam și noaptea sub domnia lui Ceaușescu!), Cristinel țipa după plăcinte, aduceam ecleruri (nebunia – onirică, desigur – a adolescenței mele!), copilașul se dădea de ceasul morții să primească tort… Îi ofeream dropsuri (mamă, ce-mi plăceau cîndva!), el cerea brioșe…

Bănuiesc că ați intuit singur urmarea: mă îndopam cu toate dulciurile respinse de el, aidoma unui sălbatic. La patruzeci și doi de ani, am împins un diabet remarcabil, atît de remarcabil încît m-au ținut și pe la „Boli metabolice“ mai mulți ani. Cristi a crescut, dar obiceiurile sale s-au păstrat. Cînd a venit timpul facultății, l-am înscris la Informatică. Nu trebuie să vă zic eu dumneavoastră – ăsta e viitorul! S-a răstit însă la mine că el merge la Drept. N-am avut încotro și m-am dus eu la Informatică, unde am tras o astenie teribilă (sînt bătrîn, nu mai pot învăța cu ușurință!). Am aterizat iarăși la Psihiatrie, nu chiar la secția „Fără clanță“, ci la nevropați… I-am cumpărat motocicletă, rememorînd revistele cu motoare pe care le răsfoiam înfiorat în junețe. O splendoare de Ducati. Nu, că el preferă un Logan. Nu m-am îndurat să vînd bijuteria și am încălecat-o eu cu mare entuziasm. M-am făcut praf și pulbere într-un tei bătrîn. Cineva mi-a spus mai tîrziu că ăsta ar fi, cu adevărat, Teiul lui Eminescu, nu copacul amărît pe care-l divinizăm noi în Parcul Copou. Mă rog, pentru mine, n-a mai contat. Șaisprezece operații cu risc vital, două luni la Urgențe, patru la „Recuperare“ și trei la „Chirurgie plastică“. În fine, i-am achiziționat apartament. Cel din blocul nostru! Credeți că l-a primit? Nici pomeneală! Cică el detestă centrul orașului. Se simte bine în liniștea periferiei. Așadar, și-a luat, cu chirie, o garsonieră mărginașă. Am insistat să venim noi aici, dar nevastă mea, căpoasă: că ea nu pleacă nici moartă din vechea sa casă și așa mai departe. M am mutat singur deci…

De data aceasta, n-am mai eșuat în spital, din fericire, ci la notar. Am divorțat (amiabil) după trei decenii de căsnicie… Ei, dar povestea nu s-a încheiat. I-am obținut fiului și o nevastă nemaipomenită! Copila celui mai prieten al meu. Frumoasă, harnică, deșteaptă. Cristinel a crescut practic alături de ea. Totuși, cînd a auzit de aranjament, parcă a înnebunit. A declarat că mai degrabă emigrează decît să se însoare cu fata… Prin urmare, actualmente, sînt bîntuit de o dilemă majoră, dom’ profesor: dacă-mi iau soție tînără, n-ar trebui oare să mă supun, în prealabil, unui tratament? Într-o clinică de fertilitate, undeva?“

P.S. Cititor dilematic stabil, domnul Pomelnicu m-a asigurat că a apreciat recenta anchetă a revistei – „Meseria de părinte“ (Dilema veche, 651/2016). 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Studii de anglistică şi americanistică, Editura Junimea, 2016.

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.