Vecinii noştri, scoicile lor şi bucătarul acestora

Am scris acum cîţiva ani că nu mi se pare că între litoralul românesc şi cel bulgăresc ar fi diferenţe chiar aşa de mari pe cît se spune. Am primit o mulţime de critici. Astăzi aş face precizarea că depinde şi de unde priveşti lucrurile sau de unde vii. Adică, dacă ajungi pe litoralul bulgaro-român dinspre Grecia, dinspre muntele Olimp, de exemplu, nu poţi decît să constaţi o mare sărăcie şi o respingătoare urîţenie în ambele ţări. Dacă însă mergi la Balcic dinspre staţiunea Olimp a noastră (decăzută într-un hal inimaginabil), vei distinge unele nuanţe în favoarea bulgarilor. Nu vorbesc de castelul reginei Maria, cu ale sale grădini (care acum arată splendid, după ce în urmă cu vreo zece ani erau destul de părăginite), ci de mici amănunte care, însumate, aduc în cele din urmă Bulgaria în postura de principală destinaţie externă a românilor (statisticile anului trecut vorbesc despre 1,5 milioane de români care au călătorit în Bulgaria, cifră semnificativă, chiar dacă nu toţi au mers pe litoral sau au călătorit în calitate de turişti). E limpede că litoralul lor prosperă într-o foarte mare măsură prin atragerea românilor. Preţurile mai mici şi mîncarea mai bună sînt motive deja bine ştiute. Dincolo de asta, bulgarii ştiu să-şi pună în valoare marfa şi prin adoptarea unui comportament mai modest şi mai plăcut decît cel al negustorilor noştri.

La terasele din Balcic, de lîngă amintitul castel (de fapt un fel de conac destul de ciudat), construit de regina noastră în scurtul răstimp cît România a stăpînit Cadrilaterul, eşti întîmpinat cu „Bine aţi venit!“ şi cu steagul românesc afişat, fără nici o problemă, alături de cel bulgăresc. Poţi plăti direct în lei, chiar dacă la un curs ceva mai prost decît la casele de schimb. De asemenea, vei găsi o listă de meniu în româneşte. 90% dintre turişti sînt români iar, dacă ai vreo nelămurire (panourile indicatoare nu sînt tocmai acolo unde te-ai aştepta, ca şi la noi), vei găsi întotdeauna un român pe care să-l întrebi. Nu e o nenorocire nici dacă te rătăceşti prin zone mai puţin turistice, aşa cum mi s-a întîmplat în drum spre deja faimosul restaurant Dalboka, construit pe lîngă o mare „fermă“ de midii, în apropiere de capul Caliacra. După ce am orbecăit prin nişte cartiere mărginaşe ale Kavarnei, ne-am hotărît să-i întrebăm pe cîţiva bulgari adunaţi în jurul unor maşini. Auzind cuvîntul magic Dalboka, s-au sfătuit între ei cîteva secunde (părea cam greu să ne explice în bulgăreşte) şi, apoi, unul dintre ei – un nene rotunjor de vreo 60 de ani, aşa cum găseşti mulţi şi prin cartierele de blocuri ale oraşelor de la noi – s-a urcat în maşina lui, făcîndu-ne semn să-l urmăm. Ne-am ţinut după el preţ de cîţiva kilometri, pe un traseu destul de întortocheat, pînă la o intersecţie, unde s-a oprit. Acolo ne-a arătat drumul care ducea direct la Dalboka. M-am apropiat de el în ideea să-i dau ceva bani pentru efortul făcut. Văzîndu-mă în oglinda retrovizoare cu banii în mînă, a scos mîna pe geam agitînd-o: „Ne, ne, ne“. O făcuse doar din bucuria de a le arăta unor oaspeţi străini calea spre locul devenit atît de faimos în zonă.

Drumul cobora o faleză abruptă pînă spre malul mării. De-o parte şi de alta erau parcate sute de maşini cu numere de Bucureşti, Constanţa, Ilfov, Călăraşi, Buzău, Braşov, Prahova şi tot aşa. Mai erau şi cîteva maşini cu număr de Spania (pe care le bănuiai ca fiind tot ale unor români) şi alte cîteva cu număr bulgăresc.

Crescătoria de midii se află la cîteva sute de metri în largul mării, iar aspectul ei industrial te duce cu gîndul la o platformă petrolieră. A început să fie construită în 1993, iar în anii 2000 a beneficiat de fonduri SAPARD. Restaurantele de pe ţărm (sînt două) au un aspect simplu şi pitoresc. Am aşteptat vreo jumătate de oră pînă am prins o masă liberă şi încă vreo oră pînă cînd ni s-a adus comanda. Personalul şi bucătăria făceau faţă cu greu fluxului foarte mare de clienţi. Lista de meniu era însă impresionantă şi din ea n-am de gînd să pomenesc decît musacaua de midii, chiftelele de midii, sărmăluţele în foi de viţă cu midii, tocăniţa de midii cu prune, mere şi nuci, midiile la cuptor cu varză, cartofi şi ananas, rulada cu vinete şi midii, salata de melci de mare cu lămîie şi mărar sau midiile umplute cu caşcaval. Din păcate, mă văd nevoit să închei articolul aici pentru că, scriind cele de mai sus, m-a cuprins o foame irezistibilă şi trebuie să mă duc să-mi cumpăr ceva de mîncare...