Valuri-valuri de valori

Publicat în Dilema Veche nr. 572 din 29 ianuarie - 4 februarie 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

Luaţi un epitet de esenţă tare (de genul „halucinant“, „stupefiant“, „incredibil“ etc.), alăturaţi-i unul-două nume de politicieni şi daţi o căutare pe Google. 

Am făcut experimentul cu „devastator“. Merită! Am găsit „atac devastator“, „declaraţii devastatoare“, „efecte d...“, „analiză d...“ şi multe, multe altele. Pînă şi mai previzibilul „cutremur devastator“, numai că nu era din zona Vrancei, ci din PSD. 

Mă întreb cum a ajuns să se instaleze adjectivita asta devastatoare aproape pretutindeni în presă românească. Oare aşa li se spune „titriştilor“ că e bine să procedeze? Nu se gîndeşte nimeni că e o insultă perpetuă la adresa cititorilor sau a telespectatorilor, care poate ar vrea şi ei să aprecieze, cu umilele lor resurse intelectuale, cine cît de devastat a fost în urma faptelor relatate? 

Nu ştiu dacă adjectivita care bolboroseşte pînă şi în cea mai ternă ştire e o meteahnă datorată politicilor editoriale avide de audienţă – dacă aşa e, strategia e ineptă – sau ziariştilor care vor să se achite de îndatoririle de serviciu cum cred ei că ar place patronului, trăgînd cu ochiul la ce fac vecinii. Încerc doar să identific resursele de care dispun. 

În liceu, am fost recidivist la olimpiadele de română. În clasa a IX-a, chiar am luat premiul întîi, cu coroniţă, pe ţară.

Era fain la faza finală. Mergeai în tabără o săptămînă, întîlneai colegi din toate colţurile ţării, descopereai locuri noi. Era, cum se zice în teoria valorilor, dezirabil. Şi ca să obţii ceva de dorit, mai trebuie să şi înveţi cum. 

Deja într-a XI-a prinsesem reţeta. În esenţă, succesul depindea de arta epitetului. La olimpiadă, nu ţi se cereau doar cunoştinţe, ci şi calităţi personale, cam nebuloase, dar nu indescifrabile. Creativitate, pe de o parte, şi pasiune, de cealaltă parte. Epitetul, în special cel valorizant – i se mai spune, cred, şi „apreciativ“ – era instrumentul ideal. Mai ales dacă îl trăgeai puţin, nu prea mult, către metaforă. Cu el colorai şi încălzeai textul, orice ai fi avut – sau nu – de spus. 

În clasa a XI-a am ajuns în finală la Tîrgu Mureş. O experienţă grozavă. Am avut de făcut o compunere liberă pornind de la versul „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris“, cu care se deschide „Ex libris“ de Arghezi. M-am răzbunat pe tirania epitetului. Am scris de la coadă spre cap, pornind de la ultimul vers al poeziei: „Tu nu răspunzi la nici o întrebare.“ Am scris despre neputinţele, suferinţele, despre dilemele cărţii – fără să ştiu că peste ani mă voi alătura unei alte

. Pentru performanţa mea săracă în adjective şi dubioasă ca mesaj, am primit 12 puncte din 20 şi un soi de menţiune de consolare. 

„Halucinant“, „stupefiant“, „incredibil“, „devastator“ ş.a.m.d. nu fac parte din lexicul curent al orelor de matematică, de fizică, de biologie. Se află, în general, dincolo de perimetrul vocabularului şcolar. Avem, în schimb, o venerabilă tradiţie a epitetului de esenţă tare, hiperbolic, încuibată în orele de română. 

„Luceafărul poeziei româneşti“, „poetul nepereche“, „a adus o contribuţie inestimabilă la...“, „descrie cu o deosebită măiestrie artistică...“ Cuvintele sînt altele, mecanismul – acelaşi. 

Avem o proliferare endemică a declaraţiilor despre

scrierilor studiate. Deşi e problematic să le cerem unor adolescenţi, adesea cu o cultură literară precară, judecăţi de valoare estetică. N-are nimic, de aia există şi copy-paste. În schimb, ignorăm sistematic

care prind contur în universul acestor scrieri, puse sub lupă sau sub semn de întrebare, asmuţite una împotriva celeilalte, aureolate sau repudiate.

Pardon, greşesc! Dacă e vorba, de pildă, despre „Mănăstirea Argeşului“, punem imediat pe tapet chestiunea jertfei pentru un ideal şi apăsăm pe pedală pînă ce textul devine, practic, ilizibil: să fie clar, aici e vorba despre condiţia artistului! Îmi aduc aminte cum, la o dezbatere, o profesoară încerca să explice, cu mult patos, că Manole se jertfeşte pe sine, pentru că e dispus să renunţe la lucrul său cel mai de preţ: soţia.

Dar „Lacul“ lui Eminescu? Vă mai aduceţi aminte, poate, de acea poezie în care reveria aşteptatei întîlniri amoroase, sub vraja naturii, duce în final către singurătate, suferinţă şi suspine. Aici, evident, nu e vorba nicicum despre valori. Să-l uităm pe apostolul Pavel, cu a sa zicere „Dacă dragoste nu e, nimic nu e.“ I-o fi plăcut lui Marin Preda, din motive stilistice. La „Lacul“ ne uităm la epitete. La aliteraţii. La „eul liric“. 

Într-unul dintre excelentele articole din Contributors.ro, Oana Murariu observa că abordarea la limba şi literatura română este excesiv formală. Aşa e. Pilonul lingvistic rămîne, în continuare, identificarea şi analiza diverselor categorii şi structuri gramaticale. Iar literatura este privită ca meşteşug al cuvintelor. 

Din sforţările de a construi o nouă programă de limba română pentru liceu am rămas cu o singură satisfacţie majoră. Clasa a IX-a, în care se studiază teme literare. Am purtat zeci de ore de discuţii, cu cei din grupul de lucru şi cu mulţi alţii, ca să ne decidem care ar fi temele cele mai importante pentru adolescenţii pe care îi pregătim ca să-i catapultăm în „viaţă“. Alegerea finală – din cîte îmi amintesc, „jocul/joaca“, „familia“, „şcoala“, „lumi fantastice“, „aventura“, „dragostea“, „scene din viaţa de ieri şi de azi“, „modele“, „confruntări etice şi civice“ sau cam aşa ceva – rămîne amendabilă. Am întîlnit însă după aceea profesori fericiţi de cum reacţionau elevii la această „breşă“. Alţii, în schimb, au găsit de cuviinţă să transforme programa într-un nou prilej de prelegeri docte, despre tema X în literatura română, sau, încă şi mai eclatant, în cea universală. 

Că ne place sau nu, iubirea, ca şi priceperea de a te juca, curajul de a-ţi asuma riscurile necunoscutului, deprinderea de a merge la şcoală, putinţa de a-ţi înţelege părinţii, tăria de a lua o decizie etică sau civică, disponibilitatea de a-ţi călăuzi imaginaţia spre alte tărîmuri, flerul istoric, înţelepciunea în a-ţi alege modele de urmat – toate acestea se învaţă. Mai devreme, mai tîrziu, niciodată prea tîrziu. Şi e păcat să dăm la o parte fabulosul ghid al căilor de acces către valorile noastre cardinale pe care îl reprezintă literatura. 

Sîntem, pe scurt, senzitivi la instrumentarea literaturii pentru a statuta valorile colectivităţii, consensul comunitar pentru care simţim o permanentă stringenţă, dar suferim de cecitate tocmai în zona valorilor existenţiale, după care tînjesc adolescenţii. Iar dacă n-o fac, dăm din umeri. Ce treabă are şcoala aici? Să-şi rezolve problemele la dirigenţie, deşi poate ar fi mai de folos nişte meditaţii la mate.  

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.  

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Muzeul Antipa nu se va deschide din 15 mai jpeg
Persoanele cu nume de animale au acces gratuit, marți, la Muzeul Antipa
Muzeul Antipa anunță că persoanele care poară numele unui animal au acces gratuit la expoziții, marți, pe 4 octombrie, de Ziua Mondială a Animalelor.
Gazprom FOTO Shutterstock
Ungaria a ajuns la un acord cu Gazprom pentru amânarea plăţilor
Compania de stat MVM din Ungaria a anunţat luni că a ajuns la un acord cu grupul rus Gazprom pentru amânarea plăţilor ce vizează livrările de gaze din iarnă, transmite Reuters.
Centrala nucleară de la Zaporojie FOTO Profimedia
Directorul centralei nucleare din Zaporojie, răpit de forțele ruse, a fost eliberat
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AEIA), Rafael Grossi, a anunțat, luni, pe pagina sa de Twitter că șeful centralei nucleare Zaporojie a fost eliberat.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia