Văcuţa noastră

Publicat în Dilema Veche nr. 320 din 1 - 7 aprilie 2010
Vagonul de cărbuni jpeg

Poate că peste vreo mie de ani copiii vor fi uimiţi să înveţe la şcoală că omul primitiv îşi creştea animale pe lîngă casă sau în mari complexe industriale pentru ca apoi să le mănînce. Poate că în acea societate viitoare, un om care va mînca un animal va fi perceput la fel cum este văzut astăzi un canibal. Va fi ceva pe cît de neobişnuit, pe atît de oribil. Deocamdată însă, nu e nimic scandalos în a-ţi mînca găinile din propria curte, în a fi proprietarul unei ferme de vaci sau în a mînca miel de Paşti, cu multă poftă, ba chiar într-o dispoziţie plină de evlavie.

De fapt, în lume există o mare diversitate în ceea ce priveşte raportarea omului la animale. Dacă în unele medii sau locuri de pe glob cîinele, de exemplu, e considerat nu doar „cel mai bun prieten al omului“, ci aproape un membru al familiei care are parte de tratamente medicale speciale, de frizer, de hoteluri şi de înmormîntare în cimitir special, în alte zone, el poate fi făcut friptură.

În societăţile avansate se manifestă deja un soi de propagandă. Pe de-o parte există cei care duc grija mediului şi a Planetei în general. Pe de alta, sînt cei care duc grija animalelor. De la prima categorie a apărut ideea că industria cărnii ar fi responsabilă de o foarte mare cantitate de gaze cu efect de seră emisă în atmosferă şi, în consecinţă, cine se hrăneşte cu carne, nu face decît să contribuie la menţinerea acestei industrii şi la încălzirea globală, un fenomen care va aduce numai nenorociri Planetei noastre. Un studiu recent al Universităţii Stanford din Statele Unite dezvăluie o adevărată catastrofă ecologică produsă de dezvoltarea fără precedent a industriei cărnii. La prezentarea acestui studiu, presa românească a supralicitat susţinînd chiar că este ştiut faptul că această industrie ar fi chiar mai poluantă decît automobilele. Adică mai bine conduci o maşină puternică decît să mănînci carne de porc. Lordul Stern, fost economist-şef al Băncii Mondiale, susţine la rîndul său că salvarea omenirii ar consta în vegetarianism. Nu mai vorbesc şi despre alt studiu care demonstra că, în general, bărbaţii poluează mediul mai mult decît femeile. Şi asta nu pentru că bărbaţii, cum se ştie, „e porci“, ci din cauză că, printre altele, ei mănîncă mai multă carne de porc. Cînd observi că asemenea feţe subţiri şi cercetători din instituţii prestigioase au ajuns la astfel de concluzii, nu ai cum să nu cazi pe gînduri. Ar trebui să aşteptăm poate şi un studiu despre ce efecte ar avea asupra mediului dacă toţi oamenii s-ar hrăni doar cu plante (ce poluare ar aduce un consum de fasole sporit la nivel mondial).

Din categoria celor care militează doar pentru grija faţă de animale (fără conotaţii meteorologice) fac parte cei ce se opun închiderii animalelor sălbatice în cuşti sau cei care luptă pentru drepturile puilor de găină din incubatoare. În orice caz, în toată această ideologie, există unele probleme cu limitele. Unii separă animalele superioare de cele inferioare (să le zicem rasişti?), alţii condamnă doar actele prin care se provoacă durere oricărei fiinţe. Nu e prea clar cum ar trebui să ne purtăm cu plantele sau cu organismele aflate la limita dintre regnuri.

Tot în lumea civilizată există însă şi o cu totul alt fel de raportare la animale. În Statele Unite s-a înfiinţat un fel de vînătoare pe Internet (ulterior a fost interzisă). Unor păsări sălbatice din anumite regiuni li se ataşa la gît un mic dispozitiv exploziv şi un emiţător. Vînătorul cu un abonament special stătea acasă în faţa calculatorului şi accesa un site pe care putea urmări aceste păsări. Le vîna virtual. În momentul în care le nimerea (ca la jocuri), emiţătorul declanşa dispozitivul mortal. Omul primea apoi acasă, printr-un curier special, pasărea numai bună de gătit.


În Elveţia, bunăoară, sînt oameni care merg la ferme speciale pentru a cumpăra carne de vacă. După cum mi s-a relatat, procedura ar fi următoarea. Cumpărătorul se duce la fermier, vizitează staulele cu vaci şi îşi alege una dintre ele. I se prezintă apoi un fel de hartă a principalelor părţi ale animalului, cam la fel cum e şi pe la măcelăriile noastre. Omul îşi alege de pildă, vrăbioarele, din regiunea şalelor.
Acestea se încercuiesc pe hartă şi în dreptul lor se scrie numele clientului. Vaca nu se taie decît atunci cînd întreaga sa hartă se completează prin cereri venite de la astfel de clienţi. În vremea nu neapărat scurtă pînă la această completare, cei care au făcut deja comenzi mai pot trece pe la fermă să se intereseze cum îi mai merge vitei, cum e hrănită şi dacă s-a păstrat sănătoasă. O pot vizita împreună cu familia, cu copiii. Adică, hai să vedem ce mai face văcuţa noastră.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Alexandru Macedon și doctorul Philip din Acarnania. Pictură de Henryk Siemiradzki (©  Wikimedia Commons)
Cinci lucruri pe care putem să le învățăm de la grecii antici despre medicina de astăzi
Grecii antici sunt considerați, în general, fondatorii medicinei occidentale, cu mai bine de 2.000 de ani în urmă. Dar, de atunci, înțelegerea noastră asupra corpului uman și a modului în care trebuie tratat s-a schimbat aproape de nerecunoscut.
rechizite
Cât costă pregătirea pentru școală în 2026. Diferența dintre un coș ieftin și unul de 3.000 de lei
Pregătirea pentru școală poate costa de la aproximativ 1.200 de lei până la peste 3.000 de lei pentru un singur copil, în funcție de produsele cumpărate. Diferența vine atât din prețul rechizitelor, cât și din costul ghiozdanului, hainelor și încălțămintei, dar și al echipamentului sportiv.
obez 35820377 xxl jpeg
Povestea românului care a slăbit 86 de kg: „Sunt un alt om!” Cum a reușit
Cosmin Murgu a ajuns la 163 de kilograme și, pentru o perioadă, viața lui s-a învârtit în jurul mâncării, oboselii și limitelor pe care propriul corp i le impunea. Un episod în care s-a trezit sufocându-se l-a făcut să înțeleagă că trebuie să schimbe ceva.
Conferinta de presa Maia Sandu si Volodimir Zelenski FOTO EPA-EFE
Noul val de aderări la UE: Ce se întâmplă cu banii pentru autostrăzile României după extindere? Explicațiile unui expert
Uniunea Europeană își pregătește bugetul pentru 2028-2034 într-un moment în care extinderea spre est începe să schimbe și calculele financiare ale blocului comunitar.
fructe istock jpg
5 fructe pe care să le consumi pentru un nivel optim de colagen. Îți pot face pielea să arate mai bine ca niciodată
Deja știm cu toții cât de important este colagenul pentru buna funcționare a organismului nostru. Din fericire, pentru a ne ajuta corpul să producă îndeajuns de mult colagen, putem apela la anumite fructe sănătoase, în locul suplimentelor scumpe din comerț.
exercitii navale  iran   stramtoarea Ormuz foto epa efe jpg
Cât de probabil este un atac iranian în România. O expertă în Orientul Mijlociu explică mesajul transmis de Teheran
Avertismentele privind baze militare folosite de SUA în România și Bulgaria au aprins dezbaterea publică. Un expert în Orientul Mijlociu explică de ce Teheranul nu își permite o lovitură în Europa și ce joc de culise se ascunde în spatele avertismentelor din presă.
lampi1 jpeg
Obiectul banal care poate schimba complet aspectul unei camere. Experții în design interior îl folosesc tot mai des
Este un detaliu aparent minor, la care cei mai mulți dintre noi nici măcar nu ne gândim. Cu toate acestea, experții în design interior apelează tot mai des la acest obiect, pentru a-și decora interiorul caselor. Iar, atunci când este folosit corect, el poate schimba complet aspectul unui spațiu.
Biserica din Agnita si Ernst  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL jpg
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
Tot mai mulți sași plecați în Germania revin în localitățile natale din Transilvania, unii doar pentru vacanță, alții cu gândul de a se stabili definitiv. La Agnita, restaurarea bisericii fortificate și legătura păstrată cu vechea comunitate germană îi aduc din nou acasă după zeci de ani.
chirie apartament jpeg
Cât costă chiriile în marile orașe universitare și unde au crescut cel mai mult prețurile
Interesul pentru locuințele de închiriat crește înainte de începerea noului an universitar, iar în unele orașe și zone chiriile sunt mai mari decât în urmă cu un an.