Unic, paralel, perpendicular

Publicat în Dilema Veche nr. 721 din 14-20 decembrie 2017
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Cel mai dezonorant gest politic al Partidului Social Democrat de la înființarea sa pînă azi a fost, în opinia mea, „Declarația de la Băile Herculane“. Aici, liderii marcanți ai partidului au subscris, în unanimitate, la o minciună grosolană și la un fals intelectual aberant: doctrina „statului paralel“. Bănuiesc că mulți dintre cei care și-au dat avizul pentru documentul cu pricina înțelegeau nonsensul ideilor pe care le promulgau, dar n-au ezitat să o facă pentru că – nu-i așa? – erau doar „niște cuvinte“: nu se publicau în Monitorul Oficial, nu antrenau consecințe juridice, nu aveau efect decît asupra minților oamenilor. Cei care s-au lăsat captați cu atîta lejeritate în jocul manipulărilor PSD-iste păreau să fi uitat că, tot doar pentru „niște cuvinte“ – superioritatea „rasei ariene“, de pildă –, milioane și milioane de oameni, aparținînd celor mai variate etnii și naționalități, de la evrei pînă la australieni, și-au găsit sfîrșitul în cel de al Doilea Război Mondial.

De cînd s-a lansat, oficial, formula „statului paralel“, n-am auzit nici măcar un lider PSD să încerce să explice, cît de cît, ce e aceea. Doctrina lansată cu aplomb seamănă cu exercițiile „fill in the blanks“ cu care ne-am îndopat în școală: „Statul paralel este compus din…“. Și aici fiecare completează, după plac, cu: președintele României (n-are a face că a fost votat, direct, de către majoritatea românilor), DNA-ul (nu contează poziția lui în sondajele de încredere), George Soros („străinul“ malefic prin definiție, chiar și în raport cu ungurii, care s-au străduit să-i închidă Universitatea Central Europeană), Uniunea Europeană (cu MCV-ul și OLAF-ul ei cu tot), SUA (să plece ambasadorul puterii imperialiste!), CSM-ul (ce fel de „garant al independenței Justiției“ mai e și ăsta, cînd nici ei înșiși nu reușesc să ajungă la un consens?), Procuratura Generală (omul lui Iohannis), BNR-ul (refuză să facă leul mai puternic decît dolarul), băncile (sug sîngele poporului), corporațiile multinaționale (se gîndesc numai la profit), protestatarii din stradă (sînt fie mituiți, fie prostiți), opoziția politică (s-a înhăitat cu golanii din stradă), ONG-urile (știm noi cine le plătește!) ș.a.m.d. Pe scurt, „statul paralel“ este compus din oricine, persoană juridică sau persoană fizică, este de altă părere.

Acum o vreme, Ministerul Educației Naționale a luat inițiativa de a curăța mafia manualelor și a auxiliarelor școlare din România, revenind la formula totalitară: o parafă + o editură +, după toate probabilitățile, un manual. (În România comunistă, la inaugurarea celui de al doilea canal de televiziune, a apărut următorul banc: pe TVR 1 se dă… știți ce, iar pe TVR 2 e în permanență un domn care face semn mustrător cu degetul: dă pe 1! Bancul n-a fost departe de adevăr.) „Reforma“ propusă de MEN în domeniul resurselor educaționale părea, la început, o glumă, o manevră propagandistică pentru ca ministerul să-și acopere incompetența. N-a fost așa.

M-am aflat printre cei, nu mulți la număr, care au denunțat enormitatea unei astfel de samavolnicii. O să trec protestul meu în CV la rubrica pe care mă gîndesc să o inaugurez, aceea de „cavaler al cauzelor pierdute“. Motivul dezavuării a fost, în esență, unul simplu: manual unic înseamnă, vrem sau nu vrem, opinie unică, adevăr unic, partid unic. Între timp s-a dus cu „educația paralelă“ care ar fi putut germina, în viitor, cine știe ce alt „stat paralel“.

În curînd vom putea vorbi nu numai despre „manuale paralele“ – denumirea nefericită de „alternative“ lăsa măcar deschisă sugestia unei posibile „alternanțe“ –, ci și despre frigidere paralele, conturi paralele, dorințe paralele, cărți paralele și tot așa.

Pe cînd scriu aceste rînduri primesc un telefon de la soție, care mă anunță, printre altele, că s-a terminat cu „Justiția paralelă“. Camera Deputaților a încheiat maratonul reglementărilor privind Statutul Magistraților. Vom avea, în fine, o Justiție unică și inamovibilă – de partid și de stat. PSD-ul izbutește să reinstaureze concordia în rîndul puterilor statului, spre liniștea și prosperitatea majorității alegătoare și a aleșilor ei. Ajunge cît ne-au tras de mînecă fie Curtea Constituțională, fie Comisia Europeană, fie Comisia de la Veneția, fie Antena 3 sau România TV că prea mulți hoți nevinovați au fost băgați după gratii, în condiții intolerabile de detenție. Sîntem un popor curat și integru, care-și hotărăște singur conducătorii.

Poate că totuși PSD-ul are dreptate: în România de azi coexistă nu state, ci națiuni paralele. Își vor da mîna și se vor pupa tandru pe ambii obraji la centenarul Marii Uniri, în costum de gală, cu cioareci și ie. Poate doi trei instigatori vor mai cîrti de pe margini, cu mască de carnaval pe față și cazier la poliția perpendiculară. 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

UE și Marea Britanie, summit de resetare a relațiilor la Londra FOTO Shutterstock jpg
De la Brexit la „Elveția Plus”: Cum au ajuns mașinile chinezești să apropie Marea Britanie de Uniunea Europeană
Marea Britanie ar putea negocia în câteva luni un acord de apropiere de Uniunea Europeană, în timp ce Parisul și Berlinul susțin includerea producătorilor britanici în programul „Made in Europe”, cu condiția alinierii Londrei la măsurile europene privind importurile de vehicule electrice din China.
ceapa rosie istock jpg
Ceapa roșie, alimentul ieftin care ascunde un compus benefic pentru sănătatea inimii. Ce au descoperit cercetătorii despre quercetina
Este accesibilă, se găsește în aproape orice piață și poate fi adăugată cu ușurință în numeroase preparate. Ceapa roșie conține însă și quercetină, un compus vegetal cercetat pentru proprietățile antioxidante și posibilele efecte asupra tensiunii arteriale și inflamației.
u c48rf6ybx8 rent 10186547 jpg
Banii ascunși de partener pot costa mai mult decât o despărțire. Greșeala financiară care afectează întreaga relație
Un cont bancar secret, un credit despre care partenerul nu știe sau cumpărături ascunse pot avea consecințe care depășesc conflictele din cuplu. Un studiu publicat în International Journal of Research in Marketing arată că, atunci când partenerii nu sunt la fel de deschiși în privința banilor
sos de merisoare jpg
Obiceiul de la masă care poate răspândi bacterii. Ce se întâmplă când împarți același sos
Obiceiul de a înmuia de două ori aceeași gustare într-un sos consumat de mai multe persoane poate favoriza transferul bacteriilor din gură în mâncare.
Oradea  Foto Nistor Armin Pixabay 1 jpg
Marile proiecte de infrastructură care transformă Oradea. Autostrada propusă spre Deva, noua provocare uriașă din Apuseni
Autostrada Transilvania (A3), Drumul Expres Oradea–Arad și modernizarea căilor ferate sporesc atractivitatea Oradiei. O inițiativă civică propune și o autostradă spre Deva, însă traversarea Munților Apuseni ar fi o provocare uriașă.
image png
17 octombrie: ziua în care a murit Frédéric Chopin, geniul care a schimbat pentru totdeauna muzica pentru pian
Pe 17 octombrie, în anul 1448, armata creștină condusă de Iancu de Hunedoara a intrat în lupta de la Kosovopolje, ultima sa campanie ofensivă împotriva Imperiului Otoman. Tot pe 17 octombrie s-au născut Rita Hayworth și Aurel Cioranu, iar în 1849 a murit compozitorul Frédéric Chopin.
agresoare constanta jpg
O tânără de 20 de ani din Constanța a atacat femei la întâmplare luni la rând. Una dintre victime ar fi pierdut sarcina
O tânără de 20 de ani, reținută după mai multe atacuri asupra femeilor din Constanța. Una dintre victime era însărcinată
diabet logo jpg
Diabetul de tip 2, boala care se ascunde ani întregi. Două analize simple pot reduce riscul de infarct și AVC
Diabetul zaharat de tip 2 poate evolua mult timp fără simptome evidente, iar diagnosticul întârziat crește riscul unor complicații grave. Aproximativ 2 milioane de români au această afecțiune.
Horoscop FOTO Shutterstock
Horoscop de weekend: surprize în dragoste și posibile conflicte în familie
Weekendul se anunță plin de surprize pentru unii nativi ai zodiacului, cu schimbări în plan sentimental și situații neașteptate în familie. Veștile bune se pot împleti cu momente tensionate, iar modul în care aceștia vor gestiona emoțiile și discuțiile importante va face diferența.