Unde sînt plăcuţele?

Cine a avut ocazia să vadă un oraş din Occidentul, pe care ne căznim să-l imităm, a putut observa, pe vechile clădiri clasate ca patrimoniu cultural al naţiunii, o placă pe care se explică trecătorului interesul istoric al zidului în faţa căruia s-a oprit. De fapt, nicăieri nu s-a neglijat această intenţie de a ocroti clădirea respectivă şi, totodată, de a solidariza populaţia cartierului cu trecutul acestuia, care-i ridică valoarea. Aşa, la Praga, cutare casă în care au înnoptat Goethe sau Beethoven, ori - ca să rămînem la muzică - locul din Viena unde Mozart a scris Nunta lui Figaro, sau chiar la Istanbul casa - în care Liszt a dat un concert - sînt semnalate, nu atît pentru turişti, cît pentru localnicii de al căror respect e nevoie zi de zi. Sînt străzi din Londra pe care, casă lîngă casă, au locuit un jurist din secolul al XVIII-lea, un filantrop victorian şi Virginia Woolf. La Paris, un poet de la sfîrşitul romantismului şi altul simbolist au trăit la cîţiva paşi de casa unde a murit Chateaubriand, iar locuinţa unuia din revoluţionarii de la 1789 se învecina cu închisoarea în care avea să fie executat, sub ocupaţia germană, un ofiţer din Rezistenţă. Acolo sînt şi plăci care, în loc să reţină memoria unui nume înregistrat în Larousse, înşiră toată istoria acelui colţ de stradă, din Evul Mediu pînă azi. Nici Moscovei nu-i lipsesc aceste semne de reverenţă faţă de trecut: chiar dacă alături de acea clădire e Morga, pe o faţadă impunătoare stă scris că acolo era, înainte de Revoluţie, un institut al domnişoarelor nobile unde a predat istoricul Serghei Soloviov. O casă în cel mai înflorit stil Secession, în care Gorki l-a primit pe Romain Rolland, nu e departe de locuinţa lui Alexei Tolstoi şi pe aceeaşi stradă se vede o casă de secol XVII, perfect restaurată. De la o vreme şi parcă tot mai des, Ministerele de Externe fac schimb între ele de statui de oameni celebri: îţi dau un Mustafa Kemal şi-ţi iau un Eminescu... Aceeaşi propagandă culturală plasează plăci comemorative. De curînd, s-a trimis un bust al lui Alexandru Ioan Cuza la Heidelberg şi, pe hotelul de acolo unde a murit domnitorul, s-a pus o placă. La Bucureşti există de mult asemenea semne de amintire pentru revoluţionarii bulgari care au găsit adăpost aici în veacul al XIX-lea: Hristo Botev şi, pe clădirea din Calea Moşilor roasă de o infamă mizerie, Liuben Karavelov. Să vedem acum situaţia plăcilor care au fost sau există în prezent în Capitala noastră. Unele au rămas din vremea cînd aveau rostul de a marca individualitatea unei clădiri. De pildă, pe o casă de la începutul secolului trecut, la colţul străzii Costescu cu Dr. Constantin Istrati, o inscripţie aproape ştearsă laudă întemeierea unui azil de bătrîni în 1910 de către colonelul Gh. Sevasti Costescu. Locuinţa lui Macedonski, unde se aduna cenaclul său, la colţul cu Dorobanţi, era indicată de o placă, dar aceasta a dispărut odată cu casa. Pe strada Visarion, o căsuţă modestă a purtat o vreme placa prin care se amintea că Al.Vlahuţă a murit acolo, însă acum ea a fost scoasă, poate pentru a înlesni vînzarea. Nu de mult, pe strada Povernei, o casă unde locuise Luchian a fost demolată, deşi acest episod din viaţa pictorului era consemnat de o placă. În cîteva cazuri, iniţiativa familiei a impus instalarea unei plăci: mai de mult pentru poetul George Magheru, în ultima vreme pentru Nichita Stănescu (pe un bloc din Piaţa Amzei) sau pentru Titus Popovici (str.V. Alecsandri, colţ cu General Coandă, fostă Pietăţii). Idolatria văduvei sau orgoliul urmaşilor pot aşadar să contribuie la statornicirea memoriei oraşului. Alteori, după 1990, un partid şi-a plătit astfel datoria faţă de şeful său: ţărăniştii au arătat prin inscripţii puse pe str. Caragea-Vodă şi pe bdul Dacia unde a locuit Maniu şi unde a fost arestat. Sînt încă atîtea case a căror istorie se va stinge, dacă nu e fixată cîtă vreme mai există din aceia care-şi aduc aminte. De exemplu, P.S. Aurelian, economist şi prim ministru, a locuit pe str. Christian Tell (fostă Primăverii), Take Ionescu pe str. "Ionescu Tache" (zău!), Vintilă Brătianu pe str. Aurel Vlaicu (Ţăranilor), I.G. Duca pe str. Paul Greceanu, N. Filipescu în clădirea consulatului SUA, D.A. Sturdza în patriarhala casă în care este librăria Cărtureşti. Aceştia sînt, deocamdată, doar oamenii politici ai vechii Românii cărora ar trebui să li se întipărească locul în ţesătura care se deşiră a istoriei bucureştene. Iniţiatorii privaţi sau diplomaţia culturală nu pot să ţină locul unei concepţii unitare cu privire la istoria Capitalei. Rolul acesta îi revine Primăriei, care trebuie să consulte comunitatea experţilor pentru a găsi cea mai bună formulă. Un singur tip de placă ar fi atunci să identifice clădirile trecute sub protecţia statului şi, din placă în placă, trecătorul ar trebui să poată reconstitui istoria oraşului.