Un examen de clasa a VIII-a

Mi-au ajuns în mînă, recent, subiectele unui examen de final de ciclu gimnazial. Nu vă speriați, nu a avut loc nici o încălcare deontologică a securității educaționale! Subiectele respective nu sînt românești și, în plus, nici măcar nu aparțin epocii noastre. E vorba despre un examen susținut, în urmă cu o sută douăzeci și unu de ani, în 1895, la o școală generală din orășelul Salina, statul Kansas al federației americane. Subiectele au fost scoase din arhiva locală și publicate în Salina Journal ca o curiozitate academică. Notițele (contemporane) însoțitoare rămîn elocvente în acest sens: „Oare astăzi noi am fi în stare să promovăm un examen de clasa a VIII-a din 1895?“ sau: „Ne miram mereu atunci cînd auzeam că bunicii și străbunicii noștri aveau doar opt clase, însă ar fi cazul să ne întrebăm, citind cerințele școlare de mai jos, dacă acest lucru însemna, cu adevărat, ceva nesemnificativ din punctul de vedere al pregătirii lor intelectuale!“ Mărturisesc faptul că imboldurile în cauză au fost suficient de puternice pentru a mă determina să citesc respectivele topic-uri. Să precizez înainte și un (important) element organizatoric: examenul dura cinci ore (fără pauză) și conținea secțiuni de gramatică (o oră), matematică (o oră și un sfert), istorie (patruzeci și cinci de minute), geografie (o oră) și ortografie (o oră).

Cîteva exemple. La gramatică, (foarte) tinerilor învățăcei li se solicită să menționeze nouă reguli pentru scrierea cuvintelor cu majuscule, să numească părțile de vorbire care nu cunosc modificări (în limba engleză, desigur!), să definească versul, strofa și paragraful, să comenteze cazul substantivelor, să explice noțiunea de punctuație și, totodată, să ofere reguli de folosire a principalelor semne de punctuație, să scrie o compunere de 150 de cuvinte și să demonstreze, în interiorul ei, că înțeleg aspectele practice ale regulilor gramaticale etc., etc. În privința matematicii, vă spun cu toată sinceritatea că pînă și simpla reproducere a cerințelor aici îmi depășește, tehnic vorbind, competențele de filolog îmbătrînit în exersarea Literelor și, ca atare, mă abțin, temîndu-mă să nu fac vreo eroare. Primul subiect din lunga listă a avut darul să mă inhibe, oricum, încă din start: „Numiți și definiți principalele reguli ale aritmeticii“. Aș avea totuși curiozitatea să aflu dacă studenții matematicieni de astăzi s-ar descurca la interacțiunea cu năstrușnicele probleme enumerate acolo. Destul să vă spun că ele acoperă – în termeni aritmetici – o arie de cunoștințe (practice) largă, ce merge de la agricultură pînă la economie. Ipostazele concrete ale vieții nu par deloc neglijate de discursul științific abstract.

Partea de istorie (și vorbesc acum din perspectivă de americanist) este de-a dreptul copleșitoare. Absolvenții clasei a VIII-a din Salina, Kansas, promoția 1895, ar fi trebuit să știe foarte bine etapele în care istoria SUA e divizată, să fie capabili să povestească descoperirea Lumii Noi de către Columb, să aibă abilități analitice privind cauzele și efectele Revoluției americane, să cunoască modul cum s-a creionat teritoriul american, să facă o prezentare a istoriei statului Kansas, să descrie cele mai importante bătălii ale Războiului de Independență, să spună cine au fost Morse, Whitney, Fulton, Bell, Lincoln, Penn ori Howe, iar apoi, în restul celor patruzeci și cinci de minute pe care-l mai aveau la dispoziție din secțiunea dedicată muzei Clio, să numească evenimentele istorice asociate cu următorii ani: 1607, 1620, 1800, 1849, 1865. O sarcină deconcertantă, mai ales în relație cu subiectele din sectorul geografic, în egală măsură dificile: ce reprezintă clima și de ce depinde ea?, cum explicați extremele climatului din Kansas?, la ce folosesc rîurile și oceanele?, identificați și descrieți Monrovia, Odessa, Denver, Manitoba, Hecla, Yukon, Sf. Elena, Juan Fernandez, Orinoco, numiți și localizați principalele centre economice ale Statelor Unite și, în final, numiți toate republicile din Europa împreună cu capitalele lor!

Treptat, examenul s-a apropiat de final. Ar mai fi secțiunea de ortografie, cu nici mai mult, nici mai puțin decît zece cerințe. Spicuiesc: ce înțelegem prin alfabet, fonetică și ortografie?, definiți diftongul, trigraful și literele înrudite, dați două exemple de litere mute și ilustrați-le etc. etc. Nu lipsesc chestiuni legate de pronunție, sunete specifice, marcaje diacritice, despărțiri în silabe, lexicologie și semantică. Ce mai, un examen pe care eu l-aș recomanda, în prezent, la intrarea în Academie! Îmi dau seama, indubitabil, că așteptați să mă dezlănțui, chiar și în două-trei fraze, împotriva sistemului educațional din România. Ei bine, nu am să o fac. Prefer să las învățămîntul autohton să fiarbă în sucul propriu al finanțării per capita. Mi‑am amintit mai curînd cum, în 1994, am fost invitat, la un moment dat, împreună cu soția mea, la masă, la un profesor american din Tucson, Arizona. Cît timp gazdele au pregătit cina în bucătărie, ne‑au lăsat în compania fiului lor, un simpatic adolescent de aproximativ 17‑18 ani (era elev în clasa a XI-a). L-am întrebat, inevitabil, ce materie îi plăcea cel mai mult. Mi-a răspuns că desenul. „Faceți deja peisagistică și portretistică?“, am continuat interogatoriul „maieutic“. M-a privit surprins. „Nu executăm noi desenele propriu-zise“, a spus. „Noi numai le colorăm.“ „Oh, Salina! Oh, tempora!“, zic și eu astăzi, absolut prostește.

Codrin Liviu Cuțitaru este decan al Fa­cultății de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Prezentul dis­­continuu, Editura Institutul European, 2014.