Un decalog sau mai multe? (XIII)

Publicat în Dilema Veche nr. 647 din 14-20 iulie 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Există, în orice proiecție curriculară, în articularea oricăror politici publice privind educația, un reper fundamental, formulat cel mai adesea sintetic, deloc „tehnic“, pe care obișnuim să‑l parcurgem în diagonală, zorin­du‑ne către „miezul“ problemei: ce materii, cu cîte ore fiecare, ce competențe, ce informații ș.a.m.d. Acest reper se cheamă „profilul absolventului“. El ar trebui să exprime, în cuvinte puține, dar elocvente, cam cum am dori să arate tinerii pe care ne propunem să-i formăm, să-i educăm, după ce acțiunea noastră, a educatorilor, asupra lor se va fi încheiat. „Profilul absolventului“ sintetizează un set de valori cărora o anume societate le acordă girul ei de încredere, dorința ei de prioritizare în raport cu alte valori concurente.

„Decalogul“ lui Solomon Marcus s-a articulat, chiar dacă doar subînțeles, pe un atare „profil“, pe care propunătorul ni l‑a sugerat spre reflecție. Cele zece „nevoi“ identificate nu derivă din studii psiho-pedagogice sau sociologice, ci din nevoia autorului de a promova, pătimaș și elocvent, valorile în care a crezut de-a lungul întregii vieți.

Și eu mi-aș dori ca sistemul nostru de învățămînt să formeze „clone“ ale minunatului om care a fost Solomon Marcus. Este el capabil de așa ceva? Teoretic, ar putea fi. Întrebarea esențială e însă alta: își dorește societatea românească așa ceva? Simplificînd un pic lucrurile, din rațiuni euristice, se poate observa că „profilul absolventului“ visat de Solomon Marcus corespunde valorilor modernității, în vreme ce societatea românească, căruia i‑ar fi destinat, e un melanj deconcertant de pre- și postmodernitate.

Reperul cardinal în „decalogul“ lui Solomon Marcus este autonomia persoanei. Individul vrea să-și ia viața în mîinile proprii și să-i dea sensul pe care îl consideră nimerit. Vrea să se dezvolte, să afle, să înțeleagă. Nu ia automat de bun ce-i spun alții. E dispus să riște, să piardă, urmîndu-și drumul. Ia jocul în serios, nu doar în joacă. Vrea să descopere cine este și să-și afirme, prin aceasta, dreptul de apartenență la umanitate. Aspiră către șlefuirea spiritului, ceea ce-i conferă șansa depășirii condiției proprii.

Atît din perspectivă pre- cît și postmodernă, autonomia persoanei stă sub semnul întrebării. În premodernitate, sensul vieții e dat de tradiție, de cutumă, nu e rodul căutării individuale. În postmodernitate, el devine aleator, reflex al împrejurărilor cu care insul se confruntă de-a lungul existenței. Cea dintîi recomandă rigiditatea obedientă, cea din urmă maleabilitatea dezinvoltă. Cum să faci o medie între ele?

Nevoia de conservare e deopotrivă apanajul vremurilor în care viața era gîndită ca o permanentă expunere la risc, la primejdie, și al entropiei existențiale contemporane, în care, cum zice sloganul, „anything goes“: orice e permis, deci totul e aidoma.

„Răspunsuri“, „siguranță“, „certitudine“, „încredere“ și-au dorit și oamenii „vechiului regim“, trăind în medii impredictibile, dominate de arbitrar, dar își doresc și oamenii prezentului hiperreglementat, atît de prolific în a emite norme de conduită și de bogat în informație încît nu supraviețuirea, ci viețuirea devine problematică. Jocul e joacă în orizontul ethos-ului sever premodern, dar și prin prisma nonșalanței postmoderne. Despre identitate, ce să mai spun? Că ea se definea odinioară prin atribute generice,  colective – de sex, de rasă, de religie, de apartenență la comunitate –, se știe. Că ultimele vreo cinci decenii s-au întrecut în a proclama „moartea subiectului“ iarăși se știe. „Nevoia de impersonal și de insensibil“ consună cu norma prevalenței cutumei și cu istoria clasicizantă a conflictului între pasiune și datorie, pe de o parte, și cu semnalele de alarmă privind atomizarea și dezumanizarea societăților supuse traumelor globalizării pe de cealaltă parte. Lipsa de apetit a insului obișnuit pentru ceea ce s-ar numi „cultură“ reunește și ea epoci diferite, față de care, de exemplu, proiectul humboldtean al universității, ca instituție prototipică a modernității, pare să marcheze o paranteză temporală. După ce veacul al XIX-lea a adus cu el aspirația unui învățămînt generalizat de minimum patru clase, azi, cînd ponderea medie a perioadei dedicate studiilor în viața unui om a atins cote fără precedent, cultura umanistă e în continuă pierdere de teren în educația formală. Cu titlu de exemplu, îmi amintesc cum un reformator din off al învățămîntului nostru propunea eliminarea studiului literaturii din școli: timp irosit. Cît despre nevoia de imanență, ea aduce în prim-plan chestiunea mai complicată a „secularizării“ transcendenței, căreia modernitatea i-a găsit numeroși pretendenți – doctrinele ezoterice, poezia, muzica etc. – pînă la a nu-i mai păstra nici un loc al său.

Nu vreau, prin considerațiile anterioare, să mă raliez vreunei viziuni a postmodernității – a contemporaneității – înțelese fie ca o recrudescență a Evului Mediu într-un alt ambalaj tehnologic, fie ca o alarmantă cădere în timp. Nu e locul aici pentru trimiteri bibliografice. Dacă judecățile mele se potrivesc sau nu vremurilor actuale, pe teren autohton, cititorul va să judece singur.

Ce vreau să spun este doar că mi se pare destul de dificil să accedem la un „ideal educațional“ consimțit într-o Românie profund divizată de mentalități și credințe diferite, adesea nici măcar conștientizate ca atare. Și de-ar fi vorba doar de un clivaj între generații! Nimeni nu știe ce și cît a preluat tineretul nostru postmodern din zestrea premodernă a părinților lor, educați și trăiți în comunism. Sau poate nu-i știu eu pe cei care știu.

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Umbra lui Putin în România. Un cunoscut expert în securitate explică de ce am devenit o țintă pentru spionajul rusesc
Rusia a pornit un veritabil război hibrid împotriva NATO, iar România e una dintre ținte. Analistul Hari Bucur Marcu a explicat motivele pentru care serviciile ruse sunt hiperactive în zonă și de ce România reprezintă o țintă importantă pentru spionii Kremlinului.
image
Mulți voluntari străini au crezut că sunt pregătiți să lupte în Ucraina, dar s-au înșelat, spune un veteran american
Unii voluntari occidentali care s-au alăturat războiului din Ucraina au fost uciși după ce s-au înrolat presupunând eronat că lupta va fi ușoară, a declarat pentru Business Insider un veteran american care a luptat în Ucraina de la începutul invaziei și până în decembrie.
image
„Copiii spun lucruri trăznite“, momente de colecție: Nu s-a oprit din râs toată emisiunea VIDEO
Virgul Ianțu s-a amuzat copios alături de fiecare copil care a spus un lucru amuzant în cadrul show-lui de televiziune.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.