Un decalog sau mai multe? (III)

Publicat în Dilema Veche nr. 637 din 5-11 mai 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

„Nevoia de împrospătare“. Nu-i ușor. Ba, din păcate, pare din ce în ce mai greu.

Cred că putem satisface o atare nevoie „împrospătîndu-ne“ în permanență pe noi înșine, ca profesori. Aici auspiciile nu ne sînt favorabile. Munca didactică e vîrîtă sub tăvălugul presiunilor birocratice. La fel și cea de cercetare, care, în învățămîntul superior, e sursa cea mai importantă a revigorării minților noastre. Am ajuns să prestăm ore-muncă, între care, previzibil, nu figurează nici răsfoitul unei cărți sau al unei publicații de specialitate, darămite gînditul ca atare. Mai în glumă, mai în serios, am zis că o să mă prezint în fiecare luni cu cîte o cerere de ore suplimentare pentru cititul, scrisul sau gînditul din zilele de odihnă. Treacă de la mine orele de la miez de noapte din timpul săptămînii lucrătoare.

La „Nevoia de întrebare și de mirare“ cred că stau un pic mai bine. Într-un portret fizionomist dintr-o nuvelă a lui C. Negruzzi, sprîncenele ridicate a mirare ale protagonistului sînt interpretate ca semn al prostiei. Așa se consideră îndeobște: numai idioții se tot miră. Eu, unul, pare să-mi fi asigurat și să-mi fi păstrat o doză consistentă de idioție. Mă întristează însă imensa reticență a elevilor și a studenților noștri în a pune întrebări. Pare să fie un dat cultural, cu iz oriental. Cică profesoara îl întreabă pe elevul scos la tablă care e capitala României, iar acesta răspunde stupefiat: „Cum, chiar nu știți?“ Se zice pe bună dreptate că oamenii se recunosc nu după cum răspund, ci după ce întreabă. Asta nu scuză însă reticența în a-ți manifesta deschis curiozitatea. Nu învățăm ca să ne ascundem, ci ca să devenim.

„Nevoia de îndoială și de suspiciune“. Aici sînt premiant. Sînt profesori charismatici, capabili să insufle elevilor sau studenților entuziasm pentru ceea ce învață, pentru ceea ce fac. Am încetat să am aspirații în direcția asta. Este o chestiune de temperament. Înclin în permanență către reflecție, către dubitație, chiar și atunci cînd nu e cazul. Sînt bucuros dacă simt că reușesc să antrenez gîndirea critică. (Apropo: nu mică a fost opoziția colegilor din preuniversitar la ideea de a introduce formarea spiritului critic între obiectivele programei de limba și literatura română. Maiorescu, Ibrăileanu, mai înțelegem. Dar Vasile sau Maria? Și încă pe terenul literaturii, al culturii noastre?) Mi se pare, totodată, dubios să încurajezi o opinie eronată pe motiv că cel care a emis-o s-a străduit.

Am comis și eu nu o dată ceea ce am numit ulterior „gafa începătorului“. Intri la seminar pierit de emoții. Ai vrea să ai parte de ore interactive, cu discuții aprinse și sclipitoare… La prima întrebare te întîmpină priviri circumspecte. La cea de a doua cineva îți sare în ajutor. Devii zîmbitor, afabil, cooperant, „suportiv“, cum se spune acum în jargonul corporatist. După vreo oră de dezbateri în doi, în care te străduiești să menții dialogul pe un făgaș cît de cît coerent, observi că privirile circumspecte au devenit posace. E prea tîrziu. Tocmai te-ai dat pe mîna celui pe care majoritatea colegilor îl taxează drept „periuța“ oportunistă a grupului. Îți trebuie după aceea eforturi îndelungi ca să repari gafa.

Est modus in rebus.

Una dintre cele mai nefaste aplecări ale învățămîntului nostru, pe toate nivelurile, este veșnica vînare și sancționare a greșelilor. Aici Solomon Marcus are perfectă dreptate: a greși, ca și a eșua, este nu doar un accident neplăcut. Este o nevoie.

În agitația actuală pe marginea diverselor proiecte curriculare, am o modestă propunere: un curs obligatoriu, măcar o dată în întreaga școlaritate, de management al eșecului.

Am fost și eu abordat de absolvenți remarcabili care îmi cereau sfatul dacă să se înscrie la concursul pentru ocuparea unui post vacant de asistent. După îndemnul meu firesc, urma aproape inevitabil întrebarea: „Dar credeți că îl iau?“ Și știu sigur că nu era vorba despre suspiciunea unui concurs aranjat – cum se mai întîmplă, altminteri. Pur și simplu teama de eșec bătea dorința, speranța.

„Nevoia de joc“. În privința ei, pentru mine, lucrurile stau mai degrabă pe dos decît ar fi cazul. Eu mă simt cel în suferință, așteptînd ajutor de la cei pe care îi învăț. Pe cînd eram începător stagiar, aveam, spre iritarea conducerii școlii, mai multă aplecare spre joc la clasă, poate și pentru că aveam de-a face cu copii, pe care reușeam să-i înțeleg cît ai înțelege un extraterestru peste care dai printre borcanele de murături din cămară. Iar jocul ne ajuta să ne împrietenim, să ne cunoaștem.

Odată m-a plesnit pofta ludică subit, la intrarea în clasă. Mi-am compus o mină întunecată, n-am mai zăbovit nici măcar să trec absenții în catalog, le-am zis să scoată o foaie de hîrtie. Văicărelile și milogelile au fost în van: numele în colțul din stînga sus al paginii, o linie la doi centimetri de margine în partea dreaptă, iar la mijloc, citeț, EXTEMPORAL. Cînd toți au fost gata cu mocăiașa și s-a lăsat liniștea de dinaintea furtunii, le-am spus să îndoaie foaia pe din două și să facă urgentisim un avion. În cîteva secunde prin toată clasa roiau avioane de hîrtie.

Ce vremuri!

Despre alte nevoi – de identitate, de omenesc și de omenie, de cultură și de transcendență – mai încolo.

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.